Antiterorism, demonstrație de forță sau încă un adevăr spus pe jumătate?
În ziua de Crăciun, 25 decembrie, Statele Unite au lansat lovituri aeriene asupra unor ținte din nord-vestul Nigeriei. Anunțul a venit rapid și sec: operațiunea a vizat grupări afiliate Statului Islamic, a fost realizată în cooperare cu guvernul de la Abuja și a avut ca scop protejarea civililor și prevenirea unor atacuri iminente. Pentru publicul occidental, mesajul a fost familiar și liniștitor — o acțiune „necesară”, „precisă”, „justificată”.
Dar realitatea din teren și contextul geopolitic nu sunt niciodată atât de simple. Nigeria nu este un front clasic de război, jihadismul local nu este un fenomen izolat, iar bombardamentele americane nu apar întâmplător și nici doar din motive umanitare. Ca de fiecare dată, dincolo de comunicatul oficial există interese, tăceri și consecințe care nu sunt menționate.
Pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat, este necesar să ascultăm nu doar vocea celui care a tras, ci și pe cea a opozanților, a actorilor regionali și să ne întrebăm, fără emoție: cine câștigă și cine pierde.
Ce spune SUA – versiunea oficială
Washingtonul prezintă loviturile ca pe o operațiune antiteroristă legitimă:
- țintele ar fi fost tabere ale unor militanți afiliați ISIS;
- acțiunea ar fi avut acordul autorităților nigeriene;
- scopul declarat: descurajarea violenței și protejarea civililor.
Această narațiune are o bază reală: grupările jihadiste din Nigeria există, sunt violente și reprezintă o problemă gravă de securitate. Însă versiunea oficială evită întrebările incomode: de ce acum, de ce prin bombardamente externe și de ce această soluție este prezentată ca inevitabilă.
Ce spun opozanții – sau ce ar spune, în mod previzibil
Deși reacțiile oficiale din Rusia, China, Iran sau Turcia au fost discrete sau întârziate, discursul critic este ușor de anticipat:
- Rusia vede astfel de acțiuni ca intervenții militare unilaterale, prezentate sub masca antiterorismului.
- China insistă constant pe ideea suveranității statelor și pe riscul destabilizării prin folosirea forței.
- Iran interpretează bombardamentele americane în state musulmane ca parte a unei politici agresive și selective.
- Turcia promovează soluții regionale și cooperare politică, nu lovituri aeriene externe.
Aceste poziții nu sunt lipsite de propagandă, dar ele ridică o problemă reală: forța militară externă tratează efectele, nu cauzele.
Ce nu spune aproape nimeni
În spatele tuturor declarațiilor rămân câteva fapte incomode:
- radicalizarea este alimentată de sărăcie, corupție și absența statului;
- bombardamentele pot elimina lideri, dar pot crea noi recruți;
- fiecare intervenție externă slăbește responsabilitatea politică internă;
- victimele colaterale există aproape întotdeauna, chiar dacă nu apar în comunicate.
Aceste lucruri nu servesc niciunei narațiuni și tocmai de aceea sunt marginalizate.
Cine profită de pe urma atacului
Statele Unite își reafirmă capacitatea de intervenție globală și influența într-o regiune strategică.
Guvernul Nigeriei câștigă sprijin extern și legitimitate politică internă.
Industria de securitate prosperă într-un conflict gestionat, dar nerezolvat.
Cei care nu profită sunt civilii, stabilitatea pe termen lung și ideea de soluție politică durabilă.
Concluzie: adevărul dintre narațiuni
A crede orbește versiunea oficială este naiv.
A respinge totul ca manipulare este la fel de greșit.
Adevărul se află între aceste poziții, în zona gri unde interesele se întâlnesc cu realitatea din teren. Loviturile din Nigeria nu sunt nici un act pur de altruism, nici un complot simplist. Sunt un episod într-o lume în care forța vorbește mai repede decât explicațiile, iar Crăciunul nu oprește bombele.
În acest context, a asculta toate versiunile nu este relativism. Este singura formă de onestitate intelectuală.