Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni văd mereu jumătatea goală a paharului? Unii oamenii sunt în mod constant pesimiști. Cum putem explica acest tip de comportament? Doi psihiatri ne împărtășesc opiniile lor pentru a înțelege mai bine aceste profiluri.
De ce unii oameni văd mereu jumătatea goală a paharului?
Probabil știi deja o persoană pentru care nimic nu merge niciodată așa cum trebuie. O rudă, un prieten sau chiar un coleg, greoi, cu o negativitate permanentă și un pesimism de nezdruncinat. E ca și cum softul lor intern a fost programat să vadă totul negru, totul în întuneric. În această echipă numeroasă „găsim profiluri cu o tendință spre anxietate, alții care nu se cred capabili să se comporte într-un mod care să le aducă succesul și, în sfârșit, cei care au capacitatea, dar sunt convinși că „nu are rost””. Aceasta este explicația psihologului Jean Cottraux, autorul cărții Sortir des émotions négatives. Acesta poate fi un mod de operare împovărător și dificil de suportat de către cei din jur Cea mai profundă formă de pesimism este cea a inutilității tuturor lucrurilor”, spune psihiatrul.
Dar de ce? De ce unii oameni se încăpățânează să vadă jumătatea goală a paharului?
Ce explică această perspectivă sumbră? Pentru majoritatea pesimiștilor, vina aparține unei trăsături de personalitate cunoscute sub numele de neuroticism, trăsătura psihologică și psihobiologică care stă la baza depresiei și a anxietății. „44% din neuroticism poate fi explicat prin genetică”, explică psihiatrul Jean Cottraux, iar restul se datorează factorilor de mediu. „Există o dimensiune socială dobândită prin modul în care suntem crescuți, evenimentele de viață cu care ne confruntăm, mediul în care evoluăm sau influențele noastre”, informează specialistul. În opinia sa, pesimismul este mai degrabă o boală franceză. Cu titlu de exemplu, Christine Barois, psihiatru, citează sistemul nostru școlar, „în care subliniem când lucrurile nu merg bine, dar niciodată când merg bine”, spune ea. Părinții pot inversa această tendință lăudându-și și încurajându-și copiii.
Căutătorii de pericole și perfecționiștii
Potrivit medicului, unele persoane au, de asemenea, ceea ce se numește un mod de comportament de căutător de pericole, „moștenit din perioada paleolitică, când oamenii aveau două preocupări: să mănânce și să nu fie mâncați”, explică ea. Astfel, ei sunt mereu în căutarea celui mai mic pericol”. Optimiștii și pesimiștii au două valori de supraviețuire diferite: primii vor lupta până în ultima clipă, în timp ce cei din urmă vor fi în permanență precauți și vor prevedea ce este mai rău pentru a evita ce este mai rău. În terapie, vedem profiluri retrase care își sabotează propriul potențial”, comentează psihiatrul Jean Cottraux. Este o strategie de evitare comportamentală, cognitivă și emoțională: nu se confruntă cu ideile și emoțiile care îi neliniștesc și, pentru că nu cred că a acționa are vreun rost, adoptă o atitudine de retragere și de neputință”.
Pesimismul unor oameni poate fi explicat și prin perfecționismul lor. Povestea este simplă: ei urmăresc un ideal de perfecțiune care există doar în imaginația lor. Așa că se condamnă pe ei înșiși la veșnică nemulțumire și la a vedea totul în negru.
Schimbarea perspectivei
În spatele unora dintre cele mai grave cazuri de boli psihice se află depresia. Boala implică trei prejudecăți cognitive care creează un tipar de gândire permanent negativ. Prima este ceea ce se numește „atribuire cauzală”. În mod clar, indivizii își atribuie întotdeauna cauza evenimentului. „A doua este suprageneralizarea: ei extind consecințele rezultate la toate domeniile vieții lor. Să luăm exemplul unei mame al cărei copil primește o notă proastă la școală. Ea poate trage concluzia directă că este o mamă rea și că face totul greșit, tot timpul”, adaugă medicul. În sfârșit, acest „tot timpul” corespunde celei de-a treia prejudecăți cognitive, și anume permanența credinței. Individul bolnav crede că aceasta este adevărată „pentru toată viața”.