În viața Bisericii Ortodoxe, nimic nu este întâmplător, nimic nu este lăsat la voia obișnuinței personale.
Toate se întemeiază pe Predania Sfinților Apostoli și pe hotărârile Sfinților Părinți. Între aceste rânduieli se află și interdicția îngenuncherii în ziua Duminicii și în perioada Cincizecimii, stabilită prin Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325).
Canonul spune limpede:
„Fiindcă sunt unii care își pleacă genunchii Duminica și în zilele Cincizecimii, pentru a se păzi toate în toată parohia, s-a socotit de Sfântul Sinod ca, stând (în picioare), să se dea rugăciunile lui Dumnezeu.”
Această hotărâre nu este o simplă disciplină liturgică, ci o mărturisire de credință. Ea arată că Duminica nu este o zi oarecare, ci ziua Învierii Domnului, ziua biruinței asupra morții, ziua ridicării omului din cădere.
De ce nu îngenunchem Duminica?
Îngenuncherea este, în tradiția Bisericii, semn de pocăință, de smerenie adâncă, de plângere pentru păcat. Este gestul celui care se recunoaște vinovat și cere milă. În Postul Mare, la rugăciunile de umilință, în zilele de pocăință, îngenuncherea are un sens profund.
Dar Duminica este ziua Învierii.
A îngenunchea în ziua Învierii ar însemna a umbri bucuria biruinței. De aceea, Părinții au rânduit ca în această zi să ne rugăm stând drepți, în picioare, ca unii care au fost ridicați împreună cu Hristos.
Vasile cel Mare despre taina stării drepte
Sfântul Vasile cel Mare, în Canonul 91 (cap. 27 despre Sfântul Duh), tâlcuiește în mod minunat această rânduială. El spune că Duminica ne rugăm stând drepți:
- Pentru că în această zi ne-am sculat împreună cu Hristos.
- Pentru că ea este chip și asemănare a veacului viitor.
- Pentru că este „una”, adică început și totodată a opta zi.
Sfântul Vasile arată că Duminica nu este doar prima zi a săptămânii, ci și icoană a „zilei a opta”, adică a veșniciei. Ea prefigurează veacul ce va să fie, când toți vor sta înaintea lui Dumnezeu ridicați, nu căzuți.
A sta drept în rugăciune înseamnă a mărturisi că așteptăm învierea morților și viața veacului ce va să fie.
Duminica, icoana veacului viitor
În Cartea Facerii, Moise nu numește ziua întâia „prima”, ci „una”. Părinții au văzut în aceasta o taină: ziua una este începutul creației, dar și prefigurarea zilei a opta, ziua fără apus a Împărăției lui Dumnezeu.
Astfel, starea dreaptă în rugăciune nu este o simplă poziție fizică, ci o teologie vie. Prin trup mărturisim credința sufletului. Prin statura dreaptă arătăm că omul a fost ridicat din cădere.
Învățătura Sfinților Părinți
Această rânduială nu aparține doar Sinodului I Ecumenic. Ea este mărturisită de mulți Părinți ai Bisericii:
- Sfântul Iustin (în Întrebarea 115) afirmă că Duminica nu se pleacă genunchii pentru că ea închipuiește Învierea.
- Sfântul Irineu al Lugdunului arată că această practică vine din vremea Apostolilor.
- Sfântul Epifanie confirmă că în toată Cincizecimea nu se îngenunchează.
- Fericitul Augustin, Ieronim, Ambrozie și Tertulian mărturisesc aceeași rânduială.
Vedem astfel că nu este vorba despre o tradiție locală, ci despre o practică universală, păstrată în toată Biserica.
Cincizecimea, prelungirea bucuriei pascale
Canonul 20 interzice îngenuncherea nu doar Duminica, ci și în toată perioada de la Paști până la Pogorârea Sfântului Duh, adică în cele 50 de zile ale Cincizecimii.
De ce?
Pentru că această perioadă este o singură Duminică prelungită. Este timpul bucuriei pascale, al luminii, al biruinței. În fiecare zi a Cincizecimii se cântă: „Hristos a înviat!”, mărturisind că Învierea nu este un moment izolat, ci o stare.
Sfântul Vasile spune că prin starea dreaptă în aceste zile ne mutăm mintea de la veacul acesta la cel viitor. Trupul devine pedagog al sufletului. Poziția exterioară educă trăirea interioară.
Dimensiunea canonică, unitate în întreaga Biserică
Canonul 20 subliniază un lucru esențial: obiceiurile apostolice și părintești trebuie păstrate „de obște, de toate Bisericile, și nu numai unele din ele”.
Unitatea liturgică este expresia unității dogmatice. Dacă fiecare comunitate ar introduce propriile practici, s-ar ajunge la dezbinare. De aceea, Sinodul a rânduit ca în toate parohiile, pretutindeni, să se respecte această hotărâre.
Nu este o chestiune de preferință personală, ci de ascultare eclezială.
Sensul duhovnicesc al stării în picioare
În Ortodoxie, trupul participă la rugăciune. Nu există separare între trup și suflet. Când îngenunchem, trupul se smerește împreună cu inima. Când stăm drepți, mărturisim verticalitatea restaurată a omului.
Starea dreaptă în zi de Duminică înseamnă:
- recunoștință pentru Înviere,
- nădejde în învierea proprie,
- mărturisirea biruinței asupra morții,
- conștiința demnității redobândite în Hristos.
Este un act de teologie trăită.
Îngenuncherea: când și de ce?
Biserica nu desființează îngenuncherea, ci o așază la locul ei potrivit. În Postul Mare, la rugăciunile Sfântului Efrem Sirul, în zilele de pocăință, la rugăciunile de cerere stăruitoare, îngenuncherea are rol profund pedagogic.
Dar în ziua Învierii, accentul cade pe lumină și biruință.
De aceea, chiar și în cadrul Sfintei Liturghii, duminica, credincioșii sunt chemați să stea în picioare, ca un popor înviat.
Ce facem dacă vedem oameni îngenunchind Duminica?
Rânduiala nu este prilej de judecată, ci de luminare. Mulți credincioși îngenunchează din evlavie, fără a cunoaște rânduiala canonică.
Îndreptarea se face cu blândețe și cateheză, nu cu mustrare aspră. Important este ca sensul teologic al Duminicii să fie înțeles și asumat.
Duminica: început și plinire
Canonul 1 al lui Teofil spune că fiecare Duminică trebuie cinstită ca fiind întâia zi: început de viață și a opta, pentru că covârșește Sabatul iudaic.
Duminica nu este doar o zi liberă, ci fundamentul vieții creștine. Ea este centrul timpului, axa istoriei, ziua în care moartea a fost biruită.
A îngenunchea în această zi ar însemna a reveni simbolic la starea de cădere, când, de fapt, suntem chemați să stăm ridicați.
Teologia trupului în slujba Învierii
Interdicția îngenuncherii Duminica și în Cincizecime nu este o regulă formală, ci o mărturisire profundă a credinței ortodoxe în Înviere.
Prin starea dreaptă:
- proclamăm biruința lui Hristos,
- ne mărturisim nădejdea în învierea morților,
- trăim anticipat veacul ce va să fie,
- păstrăm unitatea Predaniei apostolice.
Duminica este ziua în care omul stă drept înaintea lui Dumnezeu, nu ca un rob temător, ci ca un fiu ridicat din moarte la viață.
De aceea, în această zi sfântă și în toată luminoasa Cincizecime, Biserica ne cheamă să ne rugăm stând drepți, ca un popor înviat, ca mărturisitori ai veșniciei, ca fii ai Învierii.