În învățătura ortodoxă, problema pocăinței diavolului este una profundă și adesea greu de înțeles pentru mintea omenească.
Dacă Dumnezeu este iubire și milostivire fără margini, atunci de ce nu se poate pocăi diavolul?
De ce îngerii căzuți nu mai au posibilitatea întoarcerii, așa cum o au oamenii?
Această întrebare apare frecvent în conștiința credincioșilor și a fost tratată de Sfinții Părinți ai Bisericii, care au explicat că imposibilitatea pocăinței diavolului nu vine din lipsa milostivirii lui Dumnezeu, ci din natura alegerii pe care au făcut-o îngerii căzuți.
Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să cunoaștem cine sunt îngerii, cum a avut loc căderea lui Lucifer, ce înseamnă libertatea voinței și de ce omul se poate pocăi, iar diavolul nu.
Cine sunt îngerii și cum au fost creați
Îngerii sunt ființe spirituale create de Dumnezeu înaintea omului. Ei nu au trup, nu sunt supuși slăbiciunilor materiale și au fost creați în lumină, în cunoaștere și în apropiere de Dumnezeu.
Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu a creat toate bune foarte, iar aceasta include și lumea îngerească. Îngerii au fost creați cu libertate, adică aveau posibilitatea să rămână în ascultare sau să se îndepărteze de Dumnezeu.
Sfinții Părinți spun că îngerii au fost supuși unei încercări. Unii au rămas credincioși lui Dumnezeu, iar alții, conduși de Lucifer, s-au răzvrătit.
Această răzvrătire nu a fost din neștiință, ci din mândrie.
Căderea lui Lucifer și a îngerilor răzvrătiți
Lucifer era unul dintre cei mai mari îngeri, plin de lumină și de slavă. Dar el nu a vrut să rămână în ascultare, ci a dorit să fie asemenea lui Dumnezeu.
Proorocul Isaia spune:
„Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!”(Isaia 14, 12)
Părinții Bisericii explică faptul că mândria a fost cauza căderii. Lucifer nu a vrut să primească harul ca dar, ci a dorit slava pentru sine.
Îngerii care l-au urmat au făcut aceeași alegere. În acel moment, ei s-au despărțit de Dumnezeu în mod conștient și deplin.
Această alegere a fost definitivă, deoarece îngerii au cunoaștere deplină și nu sunt supuși schimbării ca omul.
Libertatea voinței la îngeri și la oameni
Pentru a înțelege de ce diavolul nu se poate pocăi, trebuie să înțelegem diferența dintre om și înger.
Omul este creat cu trup și suflet, trăiește în timp, se schimbă, învață, greșește, se ridică și iar cade. Din această cauză, omul poate să se pocăiască.
Îngerii însă sunt ființe duhovnicești, fără trup, cu o minte foarte limpede. Alegerea lor nu este făcută în necunoaștere, ci în deplină conștiință.
Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii, după cădere, nu se mai pot pocăi, pentru că voința lor s-a fixat în rău.
Nu Dumnezeu le ia pocăința, ci ei nu mai vor să se pocăiască.
Pocăința este legată de viața în trup
Un adevăr important în teologia ortodoxă este că pocăința este dată omului în timpul vieții pământești.
Omul se află într-o stare de luptă, de schimbare, de devenire. În trup, omul simte durerea, slăbiciunea, neputința și astfel poate ajunge la smerenie.
Diavolii nu au trup, nu simt slăbiciunea, nu îmbătrânesc, nu se schimbă.
Sfinții Părinți spun că viața aceasta este timpul pocăinței, iar după moarte starea se fixează.
Îngerii căzuți sunt deja într-o stare fixată, fără posibilitatea schimbării.
Mândria, păcatul care împietrește voința
Cel mai mare păcat al diavolului este mândria.
Mândria nu este doar un păcat, ci o stare care îl face pe om să nu mai vrea să se schimbe.
Diavolul nu se pocăiește pentru că nu vrea să se smerească.
Sfinții spun că diavolul ar suferi orice, dar nu ar accepta să spună „am greșit”.
Aceasta este împietrirea voinței.
Dumnezeu îl cheamă la bine, dar el refuză.
Nu pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea.
Dumnezeu nu încetează să fie iubire
Unii cred că diavolul nu se poate pocăi pentru că Dumnezeu nu îl mai iubește.
Aceasta este greșit.
Dumnezeu iubește toată creația Sa. Dar iubirea lui Dumnezeu nu forțează voința.
Dumnezeu nu obligă pe nimeni să se întoarcă.
Dacă diavolul s-ar smeri, Dumnezeu l-ar primi.
Dar diavolul nu vrea.
Sfinții spun că iadul nu este lipsa iubirii lui Dumnezeu, ci refuzul iubirii.
De ce omul se poate pocăi, iar diavolul nu
Omul se poate pocăi pentru că:
– trăiește în timp,
– are trup și simte slăbiciunea,
– nu vede clar realitatea duhovnicească,
– poate să se schimbe.
Diavolul nu se poate pocăi pentru că:
– a ales în deplină cunoaștere,
– voința lui este fixată,
– este stăpânit de mândrie,
– nu vrea să se smerească.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu a dat omului pocăința ca pe un al doilea botez.
Diavolii nu au acest dar, pentru că nu sunt în starea omului.
Timpul schimbării este acum, după moarte nu mai este pocăință
Biserica nu vorbește despre diavol doar ca să explice răul, ci ca să ne învețe pe noi.
Dacă mândria împietrește inima, omul poate ajunge să nu mai vrea să se pocăiască.
Nu Dumnezeu îl pierde pe om, ci omul se îndepărtează.
De aceea, Sfinții ne îndeamnă la pocăință cât timp trăim.
Viața aceasta este vremea schimbării.
După moarte, voința se fixează.
Pocăința, cel mai mare dar dat omului
Faptul că omul se poate pocăi este o mare milă a lui Dumnezeu.
Nici îngerii căzuți nu au acest dar.
Omul poate să cadă de multe ori și totuși să se ridice.
Poate să plângă, să se smerească, să se întoarcă.
Sfinții spun că nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l ierte, dacă omul se pocăiește cu adevărat.
Dar există un pericol: împietrirea inimii.
Când omul nu mai vrea să se schimbe, începe să semene cu diavolul.
Diavolul nu se mai poate pocăi nu pentru că Dumnezeu nu ar fi milostiv, ci pentru că el a ales răul în deplină cunoaștere și nu mai vrea să se întoarcă
Îngerii căzuți și-au fixat voința în mândrie, iar fără smerenie nu există pocăință.
Omul însă trăiește în timp, în slăbiciune, și tocmai de aceea are darul pocăinței.
Aceasta este marea șansă a omului și chemarea Bisericii către pocăință:
Cât timp trăim, putem să ne întoarcem.
Cât timp respirăm, putem să cerem iertare.
Cât timp suntem pe pământ, ușa pocăinței este deschisă.
Dar dacă inima se împietrește, omul poate ajunge să nu mai vrea să se schimbe.
De aceea, Sfinții Părinți ne îndeamnă neîncetat:
să ne smerim,
să ne rugăm,
să ne pocăim,
pentru ca să nu cădem în starea din care diavolul nu mai poate ieși.