Pilda talanților, așa cum este consemnată în Evanghelia după Matei (25, 14-30), face parte din învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos despre Împărăția cerurilor și despre judecata de apoi. Aceasta a fost tâlcuită de Sfinții Părinți pe larg, fiecare adâncind câte un aspect, dar toți văzând în ea o chemare la responsabilitate duhovnicească și la înmulțirea darurilor primite de la Dumnezeu.
O pildă despre daruri, lucrare și judecată
Pilda ne arată un Stăpân care, plecând într-o călătorie, își lasă averea slugilor sale: unuia îi dă cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul singur, „fiecăruia după puterea lui”. La întoarcere, Stăpânul cere socoteală de la fiecare: cei doi care au lucrat talanții și i-au înmulțit primesc lauda „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.” , iar cel care a ascuns talantul în pământ, din lene și frică, este aspru mustrat și aruncat „Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.”
Această pildă a fost privită de Sfinții Părinți nu doar ca o lecție despre administrarea darurilor materiale, ci mai ales ca o icoană a vieții noastre duhovnicești.
Talantul ca dar al lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește că talanții reprezintă darurile și harismele primite de fiecare om de la Dumnezeu: puterea de a face bine, cuvântul, mintea, sănătatea, bogăția, știința și chiar timpul vieții noastre. Nu contează cât de mult primim, ci cum le folosim. Cel care a primit puțin, dar l-a lucrat, primește aceeași laudă ca și cel care a primit mult.
Astfel, talantul nu este doar un „dar special” pentru unii, ci însăși viața și mântuirea încredințată fiecărui om. Chiar și cel mai simplu om, lipsit de avere sau de educație, are darul vieții, al respirației, al credinței, pe care trebuie să le folosească pentru a aduce rod duhovnicesc.
Lucrarea și rodirea darurilor
Sfântul Vasile cel Mare arată că oamenii sunt datori să înmulțească darurile primite, nu să le lase nelucrate. Virtuțile se înmulțesc prin exercițiu: cine se nevoiește cu răbdare, cu rugăciune și cu milostenie, își dublează „talantul”. Pilda arată limpede că Dumnezeu nu cere același rod de la toți, ci după măsura darurilor încredințate.
Cel cu cinci talanți a adus alți cinci, cel cu doi, alți doi. Amândoi sunt lăudați la fel, pentru că amândoi și-au împlinit chemarea. Aceasta este o lecție împotriva comparației și a invidiei: nu suntem chemați să ne măsurăm cu darurile altora, ci să fim credincioși în ceea ce ni s-a dat.
A lucra talanții înseamnă a transforma darurile primite în virtuți și fapte bune. Rugăciunea, postul, răbdarea, iertarea, milostenia, înțelepciunea, toate acestea se înmulțesc atunci când sunt trăite și dăruite aproapelui.
Osânda leneviei și a fricii
Sluga care a ascuns talantul în pământ este imaginea celui care nu lucrează mântuirea, fie din lene, fie din frică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că frica de Stăpân era doar o scuză; adevăratul motiv era nepăsarea și comoditatea.
A ascunde talantul „în pământ” înseamnă a lipi darurile sufletului de lucrurile materiale și de păcate, neîngăduind harului să rodească. Cel care iubește mai mult odihna, confortul și grijile lumești decât lucrarea lui Dumnezeu își irosește viața și pierde darul primit.
Aceasta este o avertizare pentru toți creștinii: nepăsarea și amânarea lucrării duhovnicești pot duce la pierderea mântuirii. Dumnezeu nu primește ca scuză nici lipsa de timp, nici frica, nici teama de eșec.
Dobânda la zarafi, slujirea aproapelui
Când Stăpânul spune slugii leneșe: „Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. ”, Părinții au tâlcuit acest cuvânt ca pe o chemare de a pune darurile în slujba aproapelui. Chiar dacă nu avem puterea să înmulțim singuri ceea ce am primit, decât să fie îngropate darurile sau date «la zarafi», mai bine sunt puse direct în lucrarea milosteniei și a Bisericii vii: prin fapte de ajutorare, prin sprijinirea celor săraci și neputincioși și prin susținerea lucrării lui Dumnezeu în lume. Astfel, darul primit nu rămâne nelucrat, ci rodește în comuniune.
Astfel, și cel slab poate aduce rod dacă își folosește darul spre binele altora. Un om simplu, care nu știe să predice sau să scrie, dar care ajută un sărac sau sprijină o biserică, este asemenea celui care pune talantul la zarafi, pentru ca darul să rodească și să aducă dobândă duhovnicească.
Judecata și răsplata
Sfântul Maxim Mărturisitorul subliniază că la venirea Domnului, fiecare om va da socoteală de felul în care a folosit darurile primite. Nimeni nu va putea spune că nu a avut ocazie să lucreze.
Cuvântul Evangheliei „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. ” arată că cine folosește darurile primite va primi și mai mult har, iar cine le neglijează, chiar și puținul pe care îl are îl va pierde.
Judecata nu se face după cantitate, ci după credincioșie. Fiecare om, fie mare, fie mic, este chemat să lucreze cu ceea ce are. Cei ce au folosit darurile lor intră „intră întru bucuria domnului tău. ”, iar cei ce le-au risipit sunt trimiși „întru întunericul cel mai din afară.”.
Pilda talanților și viața noastră
Pilda talanților este de o actualitate uimitoare pentru viața noastră de zi cu zi. Fiecare om are talanți, fie mari, fie mici. Unii primesc înțelepciune, alții bogăție, alții sănătate, alții ocazii de a ajuta, alții darul rugăciunii. Toți suntem datori să le lucrăm spre mântuirea noastră și a aproapelui.
Un mare pericol este ispita de a ne compara cu ceilalți: „De ce acela are cinci talanți și eu numai unul?” Evanghelia ne arată că nu cantitatea contează, ci credincioșia în lucrarea lor. Cel cu doi talanți a primit aceeași laudă ca și cel cu cinci. Dumnezeu nu privește la măsura exterioară a darurilor, ci la credincioșia cu care fiecare le lucrează.
Un alt pericol este lenea duhovnicească, care ne face să amânăm mereu pocăința, să neglijăm rugăciunea, să reducem viața noastră creștină doar la formalitate. Sluga leneșă a fost pedepsită nu pentru că a furat sau a risipit, ci pentru că a îngropat ceea ce a primit.
În schimb, chiar și o mică lucrare făcută cu credință și iubire poate aduce mare rod. O rugăciune sinceră, o milostenie ascunsă, o vorbă bună spusă la timp, toate acestea sunt „dobânda” pe care o putem aduce înaintea lui Dumnezeu.
✦ Chemare la trezvie și lucrare
Învățătura Sfinților Părinți este limpede: pilda talanților este o chemare la trezvie, la responsabilitate și la folosirea darurilor lui Dumnezeu în vederea mântuirii.
Viața noastră, cu darurile și posibilitățile ei, este un talant pe care Dumnezeu ni l-a încredințat. Nu suntem stăpânii, ci doar iconomii acestor daruri. Vom da socoteală de ele la Judecata finală, iar răsplata sau osânda noastră va depinde de credincioșia cu care le-am folosit.
Cel ce lucrează talantul său, fie mare, fie mic, va auzi cuvântul cel fericit: „Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. ”. Iar cel ce-l îngroapă în pământ, adică cel ce irosește darurile lui Dumnezeu în nepăsare și în păcate, se va afla în afara luminii veșnice, ,,… întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.”
De aceea, pilda talanților rămâne o chemare vie pentru fiecare creștin: să fim harnici în credință, statornici în rugăciune, milostivi față de aproapele și curajoși în mărturisirea Domnului Iisus Hristos. Numai astfel vom putea înmulți darurile primite și vom intra în bucuria veșnică a Domnului.