În secolul al XIX-lea, în Rusia pravoslavnică, viața monahală a cunoscut un avânt deosebit prin lucrarea Duhului Sfânt în mănăstirea Optina. Aici, în atmosfera de rugăciune și nevoință, s-a ridicat o pleiadă de sfinți stareți, luminați de har și plini de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Între aceștia, un loc de cinste îl are Cuviosul Isaachie I de la Optina (1810–1894), ucenic al marilor stareți Macarie și Ambrozie, care a condus sihăstria mai bine de treizeci de ani, lăsând-o ca pe o grădină duhovnicească și un izvor de înțelepciune pentru toți cei ce o cercetau.
Viața sa, plină de smerenie, muncă și rugăciune, este o adevărată icoană a ascultării și a înțelepciunii. Prin el, tradiția stareților de la Optina a continuat să rodească și să întărească Biserica Domnului Iisus Hristos.
Copilăria și tinerețea
Născut la 31 mai 1810 în orașul Kursk, Ivan Ivanovici Antimonov, viitorul părinte Isaachie, a crescut într-o familie de negustori evlavioși, cunoscuți pentru credința, milostenia și dărnicia lor. Atmosfera casei părintești a fost pentru el o adevărată școală a virtuților: de la tatăl său a învățat simțul dreptății și al muncii, iar de la mama sa, blândețea și milostivirea.
Ca fiu al unei familii de negustori, Ivan a fost dator să ajute la afacerea casei, rămânând în sânul familiei până la vârsta de 36 de ani. Fratele său mai mare, Mihail, alesese deja calea mănăstirii, iar exemplul lui a lucrat tainic în inima lui Ivan, pregătindu-l pentru un pas hotărâtor.
Intrarea în mănăstirea Optina
În anul 1847, Ivan Antimonov a intrat în Sihăstria Optina, loc binecuvântat unde Duhul Sfânt ridicase mari luminători ai Ortodoxiei. A fost primit cu bucurie în obștea părinților și rânduit ucenic al Cuviosului Macarie, unul dintre stareții de seamă ai Optinei.
Primele ascultări ale fratelui Ivan au fost smerite: îngrijirea albinelor, lucrul la trapeză, cântarea la strană și legarea cărților. Aceste ascultări i-au fost o școală de răbdare și smerenie, iar el le-a primit cu deplină ascultare, fără a căuta vreodată lucruri mai „înalte”.
În anul 1851 a fost tuns în rasoforie, iar în anul 1854 a primit mantia monahală, luând numele de Isaachie. Viața lui era deja marcată de o asprime duhovnicească și de o dorință neclintită de curățire a minții și a inimii.
Hirotonia și slujirea preoțească
Deși a încercat să se împotrivească, pentru că se socotea nevrednic, în anul 1855 a fost hirotonit ierodiacon, iar în anul 1858 a devenit ieromonah. Primind această slujire sfântă, Cuviosul Isaachie a sporit și mai mult în nevoință, fiind aspru cu sine și plin de râvnă pentru curăția vieții.
Viața sa era o împletire de rugăciune și muncă. Nu își îngăduia nici o lenevie, socotind-o „mama tuturor viciilor”. Toată atenția lui era îndreptată spre păstrarea unei conștiințe curate și spre săvârșirea cu evlavie a slujbelor bisericești.
Ucenicia la Starețul Ambrozie
Când Cuviosul Macarie s-a apropiat de sfârșitul vieții (1860), l-a trimis pe Isaachie la starețul Ambrozie de la Optina, pentru a se desăvârși sub povățuirea acestui mare părinte. Aici, Isaachie a deprins arta duhovniciei, a învățat blândețea, discernământul și dragostea părintească pentru toți cei care veneau la mănăstire.
După trecerea la cele veșnice a Cuviosului Macarie (1862), Isaachie a fost ales stareț al sihăstriei Optina, slujire pe care avea să o împlinească peste trei decenii.
Stareț al Mănăstirii Optina
În vremea păstoririi Cuviosului Isaachie, mănăstirea a cunoscut o perioadă de mare înflorire, atât duhovnicească, cât și materială.
Sub îndrumarea sa au fost finalizate multe lucrări:
- ridicarea bisericii Tuturor Sfinților în noul cimitir;
- așezarea unei noi catapetesme în catedrala mare și repictarea acesteia;
- construirea unei bolnițe și amenajarea unei farmacii;
- ridicarea unui pangar mare pentru cărți;
- terminarea apeductului și ridicarea unei noi clădiri pentru arhondaric;
- organizarea livezilor și grădinilor;
- construirea unei fabrici de lumânări, necesară atât pentru nevoile mănăstirii, cât și pentru susținerea obștii.
Toate acestea arată nu doar spiritul gospodăresc al părintelui, ci și grija lui pentru bunul mers al întregii comunități monahale.
În anul 1885, a fost ridicat la rangul de arhimandrit, dar cu toată această cinste, el nu lucra nimic fără binecuvântarea starețului Ambrozie. Chiar și în calitate de întâistătător, ședea adesea în genunchi înaintea părintelui său duhovnicesc, arătând o smerenie cu adevărat rară.
Chipul său duhovnicesc
Viața Cuviosului Isaachie era marcată de o smerenie adâncă și de o iubire neclintită de Hristos. Își învăța frații nu doar prin cuvânt, ci mai ales prin pildă.
El îmbina asprimea duhovnicească cu o bunăvoință plină de dragoste. Nu era îngăduitor cu mândria sau slava deșartă, dar era plin de grijă pentru cei smeriți, pentru sărmani, bătrâni sau neputincioși. Îi numea pe frați să-și plângă păcatele și să nu se trufească cu darurile lor.
Îi îndemna la păstrarea rânduielilor bisericești, la citirea rugăciunilor cu atenție, la șederea cu evlavie în biserică. Era atent la ascultările mănăstirești și îi mustra pe cei leneși, amintindu-le de judecata lui Dumnezeu. Pentru el, viața lăuntrică și rânduiala din afară erau strâns legate, una oglindind-o pe cealaltă.
Frații îl numeau cu drag „bunicul”, simțind în el un părinte plin de dragoste, dar și un povățuitor aspru și drept. Mulți monahi mărturiseau că rugăciunile lui i-au scos din necazuri grele, ceea ce arată darul său de mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.
Încercări și răbdare
După mutarea Starețului Ambrozie la Samordino și apoi la Domnul, Cuviosul Isaachie a simțit mai apăsat greutatea crucii sale. S-a îmbolnăvit, iar în taină a primit marea schimă monahală. În fața încercărilor, nu și-a pierdut nădejdea, ci repeta mereu: „Domnul îmi este liman și tărie, în El nădăjduiesc”.
Uneori, unii frați îi puneau la îndoială puterea de conducere, dar cu răbdare și blândețe el continua să împlinească voia lui Dumnezeu, având conștiința că mănăstirea nu este a omului, ci a Domnului Iisus Hristos.
Sfârșitul vieții
Cuviosul Isaachie I de la Optina a trecut la cele veșnice în 22 august 1894, după o viață de rugăciune, muncă și slujire jertfelnică.
El a lăsat în urmă o mănăstire înfloritoare, un model de rânduială și de viață duhovnicească. Amintirea sa a rămas vie în inimile fraților, care îl socoteau unul dintre „stâlpii casei Înțelepciunii lui Dumnezeu”.
Astăzi, el este cinstit ca sfânt stareț al Optinei, iar viața sa este o mărturie a puterii Domnului Iisus Hristos de a ridica oameni simpli la înălțimi duhovnicești neștiute.
Moștenirea duhovnicească
Cuviosul Isaachie I de la Optina este un exemplu strălucit de părinte duhovnicesc, care a știut să unească rugăciunea cu grija pentru gospodăria mănăstirii, asprimea duhovnicească cu dragostea părintească, smerenia personală cu tăria de conducător.
Prin el, tradiția stareților de la Optina s-a continuat și a rodit în Biserică, arătând că adevărata conducere nu se face prin putere lumească, ci prin smerenie, rugăciune și dragoste.
Astfel, viața sa rămâne și pentru noi o chemare la curăție, ascultare și încredere în Domnul, Cel ce este „liman și tărie” pentru toți cei ce Îl caută cu inimă curată.