În istoria Sfântului Munte Athos, puține mănăstiri se bucură de o moștenire duhovnicească atât de bogată precum Sfânta Mănăstire Vatopediu.
Întemeierea și reînnoirea ei sunt strâns legate de viața și lucrarea a trei mari cuvioși: Athanasie, Nicolae și Antonie.
Originea și chemarea celor trei cuvioși
Potrivit sfintei tradiții, Cuvioșii Athanasie, Nicolae și Antonie erau boieri de viță nobilă, dregători bogați din Adrianopole. La mijlocul secolului al X-lea, într-o perioadă de intensă dezvoltare a monahismului athonit, ei au venit în Sfântul Munte cu un scop bine definit: să devină monahi și să zidească o mănăstire pe cheltuiala lor.
Faima Cuviosului Athanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre și organizator al vieții cenobitice din Athos, ajunsese și la ei, așa cum ajunsese la mulți alții din diferite părți ale Imperiului Bizantin. Dorința lor de a se nevoi în apropierea unui asemenea părinte duhovnicesc arată nu doar râvna lor, ci și discernământul cu care căutau calea mântuirii.
Întâlnirea cu Cuviosul Athanasie Athonitul și încercarea ascultării
Ajunși în Athos, cei trei i-au propus Cuviosului Athanasie Athonitul să rămână alături de el și să contribuie la zidirea Marii Lavre, oferindu-i suma impresionantă de 9000 de nómisme de aur, aduse special pentru acest scop. Răspunsul marelui cuvios a fost însă unul plin de înțelepciune duhovnicească.
El le-a spus că Marea Lavră fusese rânduită să aibă drept ctitor pe împăratul Nichifor Focas, iar voia lui Dumnezeu era alta pentru ei. Le-a arătat Mănăstirea Vatopediu, pustiită și ruinată de năvălirile piraților, și i-a îndemnat să o reînnoiască, făgăduindu-le că astfel vor avea plată înmulțită de la Domnul. Această încercare a ascultării a fost hotărâtoare pentru viața lor.
Reînființarea și rezidirea Mănăstirii Vatopediu
Primind cu bucurie sfatul Cuviosului Athanasie Athonitul, Athanasie, Nicolae și Antonie s-au apucat cu mult zel de lucrarea rezidirii Mănăstirii Vatopediu. Medicul și filosoful Ioan Comnenul, devenit ulterior Mitropolit de Dârstor cu numele Ierótheos, consemnează în Proschinitarul său din 1698 că fiecare dintre cei trei a contribuit cu câte trei mii de florini.
Cuviosul Athanasie Athonitul i-a îndrumat personal, arătându-le poziția bine aleasă a mănăstirii și stricăciunile făcute de saracini. Sub îndrumarea lui, Vatopediu a fost rezidită „așa cum fusese la început”, fiind așezată după tipicul și rânduiala athonită formulate de marele cuvios. Astfel, mănăstirea a devenit nu doar un edificiu material, ci un așezământ duhovnicesc solid, întemeiat pe viața de obște.
Viața monahală și conducerea mănăstirii
După încheierea lucrărilor, cei trei ctitori s-au făcut monahi în mănăstirea pe care o zidiseră. Tradiția îi înfățișează ca frați după trup, bogați prin origine, dar săraci cu duhul, monahi prin vocație și ctitori prin lucrare. Viața lor a fost una bineplăcută lui Dumnezeu, îmbinând nevoința personală cu responsabilitatea conducerii obștii.
În anul 985, Cuviosul Nicolae apare în documente ca egumen al Mănăstirii Vatopediu, semnând: „Nicolae, monah și egumen al Mănăstirii Vatopediu”. El semnează și alte acte în anii 998, 1001 și 1012. Urmașul său, Cuviosul Athanasie, descris ca fiind „deosebit de activ”, semnează documente între anii 1020 și 1048, iar mai târziu apare și numele Cuviosului Antonie.
Înflorirea mănăstirii și cinstirea ctitorilor
Sub conducerea celor trei cuvioși, Mănăstirea Vatopediu a atras numeroși monahi, devenind în scurt timp un important centru monahal. Faima ei a crescut, iar mănăstirea a dobândit atât bogăție materială, cât și slavă duhovnicească, fără a se îndepărta de rânduiala athonită.
Cuvioșii Athanasie, Nicolae și Antonie au adormit în Domnul după o viață de nevoință și slujire. Sfintele lor moaște au fost îngropate în interiorul bisericii mănăstirii. Monahul rus Vasile Barsky consemnează în anul 1744 că mormântul lor nu se deschide niciodată, dar că deasupra lui arde neîncetat o candelă, semn al cinstirii neîntrerupte.
Mormântul, frescele și mărturiile istorice
Deasupra mormântului cuvioșilor, într-o absidă, sunt zugrăviți cei trei ctitori alături de ctitorii împărați, în veșminte monahale și cu cununi luminoase. Fresca datează din anul 1760. Mormântul se află în partea dreaptă, spre miazănoapte, a naosului mănăstirii.
În anul 1992, mormântul a fost deschis și au fost descoperite osemintele cuvioșilor, precum și o tăbliță de plumb pe care Cuviosul Athanasie poruncea să nu mai fie îngropat nimeni în acel mormânt, după vechiul obicei. Cercetările istorice arată că primul înmormântat a fost Cuviosul Nicolae, după anul 1012, urmat de Athanasie după 1048 și, mai târziu, de Antonie.
Cinstirea liturgică a Cuvioșilor Athanasie, Nicolae și Antonie
Faptul că mormântul lor a fost transformat timpuriu în relicvar și că reprezentarea lor iconografică apare încă din veacul al XIV-lea arată că cei trei ctitori au fost cinstiți de timpuriu drept cuvioși. Slujba lor a fost compusă de X. M. Bousias, iar pomenirea lor se face în fiecare an la data de 17 decembrie, precum și în Duminica a V-a după Rusalii.
Viața Cuvioșilor Athanasie, Nicolae și Antonie este o mărturie vie a puterii ascultării și a lepădării de sine
Din boieri bogați au devenit monahi smeriți, iar din ctitori lumești s-au făcut ctitori duhovnicești ai uneia dintre cele mai mari mănăstiri athonite. Prin lucrarea lor, Mănăstirea Vatopediu a devenit un far al Ortodoxiei, iar numele lor rămâne înscris nu doar în documente și fresce, ci mai ales în memoria vie a Bisericii.