În dialogul Mântuitorului cu învățătorul de Lege, consemnat în Evanghelia după Luca, capitolul 10, versetele 25-37, găsim una dintre cele mai profunde și pedagogice întrebări ale lui Hristos: „Ce este scris în Lege? Cum citești?”.
Deși aparent simple, aceste două întrebări deschid un spațiu duhovnicesc vast, în care se dezvăluie responsabilitatea omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu, modul în care ne apropiem de Scripturi și, mai ales, cum transformăm citirea în împlinire. Acest verset se află la începutul unei discuții care va duce la celebra pildă a Samarineanului milostiv.
Mântuitorul nu răspunde direct provocării legiuitorului „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”, ci îl trimite la Lege și, mai ales, la modul în care el însuși o citește. Așadar, Hristos ne cheamă să înțelegem că viața veșnică începe încă de aici, din felul în care ne raportăm la Scriptură și la poruncile lui Dumnezeu.
De ce Hristos îl întreabă: „Ce este scris în Lege?”
Prima întrebare îl așază pe legiuitor în fața propriei sale mărturisiri. Domnul nu îi oferă un răspuns gata făcut, ci îl întoarce către autoritatea pe care acesta o cunoștea și o proclama: Legea lui Moise.
Această întrebare subliniază două adevăruri esențiale:
a) Scriptura este izvorul adevărului despre mântuire
Evreii aveau Legea, prorocii, psalmii – tot ceea ce mărturisea despre venirea lui Mesia și despre voia lui Dumnezeu. Nimeni nu se putea îndreptăți spunând că nu știe ce cere Dumnezeu, căci Legea era lumină pentru popor.
b) Dumnezeu nu impune, ci luminează
Hristos ar fi putut spune direct: „Porunca cea mare este iubirea de Dumnezeu și de aproapele.” Totuși, El preferă să-l ajute pe legiuitor să descopere singur aceste adevăruri, pentru ca răspunsul să fie mărturisirea propriei conștiințe.
Astfel vedem că Domnul nu ne păgubește libertatea, nici nu ne infantilizează duhovnicește, ci ne învață să căutăm, să citim, să înțelegem și să lucrăm.
A doua întrebare: „Cum citești?” – mai importantă decât prima
Dacă prima întrebare îl trimite spre textul Legii, a doua îl trimite spre inima lui. Deși cunoștea Scriptura, legiuitorul nu o trăia, ci o folosea pentru a-L ispiti pe Hristos. Aici este miezul problemei.
Poți să cunoști Scriptura pe dinafară, dar dacă o citești cu mândrie, cu formalism, fără dor de Dumnezeu, ea nu-ți aduce mântuire, ci osândă. Fariseii și cărturarii o cunoșteau, dar o citeau fără dragoste, fără smerenie, fără deschidere spre lucrarea lui Dumnezeu.
Întrebarea „Cum citești?” devine astfel un criteriu pentru fiecare creștin:
- Citești cu dor de a face voia lui Dumnezeu sau doar pentru a te informa?
- Citești în duh de rugăciune sau cu mintea prinsă în propriile păreri?
- Citești ca să te îndrepți pe tine sau ca să-i judeci pe alții?
Această întrebare ne arată că mântuirea nu stă în simpla cunoaștere a textului, ci în interpretarea lui în Duhul lui Hristos.
Diferența dintre citire și împlinire
Legiuitorul răspunde corect: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău… și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Iar Hristos îi spune: „Fă aceasta și vei trăi.”
Esența creștinismului nu stă doar în citire, ci în împlinire.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Scripturile sunt scrise nu pentru a fi doar admirate, ci „pentru a fi lucrate în viața noastră”. Și Sfântul Iacov subliniază: „Fiți împlinitori ai cuvântului, iar nu numai ascultători, înșelându-vă pe voi înșivă.”
În lumina acestui verset, putem extrage câteva concluzii:
a) Citirea fără împlinire naște mândrie
Cunoștința se poate transforma într-o armă împotriva aproapelui sau chiar împotriva lui Dumnezeu.
b) Împlinirea fără înțelegere duce la formalism
Uneori oamenii fac lucruri bune, dar fără să știe de ce, ajungând într-o automatisare lipsită de sens.
c) Citirea și împlinirea împreună nasc viață
Aceasta este adevărata lucrare creștină: citire în duh de rugăciune, înțeleasă în lumina Sfinților Părinți și transpusă în gesturi concrete de iubire.
Cum citim astăzi Scriptura? Aplicarea cuvintelor lui Hristos în viața noastră
În epoca informației rapide, a zgomotului și a superficialității, întrebarea „Cum citești?” devine mai actuală ca oricând.
Pentru a da un răspuns corect, Biserica ne oferă câteva repere:
a) Citirea în duhul Tradiției
Scriptura se citește în Biserică. Fără tâlcuirea Sfinților Părinți și fără lumina Sfintei Tradiții, omul riscă să alunece în interpretări personale, individualiste, uneori eretice.
b) Citirea împreună cu rugăciunea
Scriptura nu se citește ca o carte obișnuită. Înainte de citire, cerem luminare:
„Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neinserata a cunostintei dumnezeirii Tale si deschide ochii cugetului nostru spre cunoasterea evanghelicelor Tale propovaduiri; pune intru noi si frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupesti cu totul calcandu-le, viata duhovniceasca sa petrecem, toate cele ce sunt spre placerea Ta cugetandu-le si facandu-le. Ca Tu esti luminarea si sfintirea si mantuirea sufletelor noastre si Tie slava inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. ”
c) Citirea cu aplicare la viața de zi cu zi
Scriptura nu este compusă din „episoade trecute”, ci este mereu vie. Textul se adresează direct fiecăruia: familiei, relațiilor, muncii, necazurilor, bolilor, bucuriilor.
d) Citirea însoțită de împlinirea poruncilor
Împlinirea este adevărata dovadă a înțelegerii. Așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „nu știe cuvântul lui Dumnezeu cel ce nu-l face”.
De ce se ajunge la pilda Samarineanului milostiv?
Răspunsul legiuitorului era corect, dar incomplet în trăire. De aceea Hristos rostește pilda Samarineanului milostiv, pentru a arăta ce înseamnă iubirea aproapelui. Legiuitorul voia să „se îndreptățească pe sine”, întrebind: „Și cine este aproapele meu?”. Aceasta dovedește că, deși cunoștea Legea, nu o înțelegea în duhul ei.
Prin parabolă, Domnul îi arată că:
- aproapele nu este doar cel de aceeași credință;
- aproapele nu este doar cel apropiat neamului;
- aproapele nu este doar cel „demn” de ajutor.
Aproapele este oricine are nevoie de milă.
Astfel, întrebarea „Cum citești?” își găsește răspunsul în modul în care recunoaștem în orice om chipul lui Dumnezeu și răspundem prin fapte de milostenie.
Cuvintelor Mântuitorului pentru noi
Astăzi, versetul din Luca 10, 26 ne cheamă la o verificare lăuntrică:
- Citim Scripturile selectiv, alegând ceea ce ne convine?
- Citim ca să găsim sprijin pentru propriile idei sau ca să ne supunem voii lui Dumnezeu?
- Citim ca să ne întărim duhovnicește sau ca să-i judecăm pe alții?
- Citim și rămânem doar la cuvinte, fără să schimbăm nimic?
Hristos ne arată că problema nu este lipsa de acces la Scriptură, ci felul în care citim, intenția inimii și dorința de a trăi după Evanghelie.
Chemarea de a citi cu inimă, nu doar cu mintea
Întrebarea Mântuitorului – „Ce este scris în Lege? Cum citești?” – rămâne o chemare permanentă la conștientizare și responsabilitate. Domnul nu caută doar erudiție, ci transformare. Nu doar cunoaștere, ci iubire. Nu doar citire, ci viață după Evanghelie.
Citirea adevărată este cea care:
- naște iubire,
- smerește,
- luminează,
- vindecă,
- apropie de Dumnezeu,
- și ne face asemenea Samarineanului milostiv, care a văzut, s-a oprit, s-a atins, a legat rănile și a purtat pe aproapele pe umeri.
Dumnezeu nu ne întreabă doar ce cunoaștem, ci cum trăim ceea ce cunoaștem. Iar răspunsul adevărat se dă nu cu cuvintele, ci cu viața.