În viața creștinului, încercările, necazurile și situațiile dificile nu sunt excepții, ci realități inevitabile.
Sfânta Scriptură și experiența sfinților ne arată că tocmai în aceste momente se vădește adevărata măsură a credinței. De aceea, cuvântul Mântuitorului: „Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Matei 10, 16) rămâne un îndemn de o profunzime deosebită, valabil în orice epocă.
Acest verset a fost tâlcuit cu multă finețe duhovnicească de către Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina, unul dintre marii povățuitori ai Ortodoxiei.
Credința, comoara care trebuie păzită mai presus de toate
Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina subliniază un adevăr esențial: în necazuri, creștinul trebuie să-și păzească mai ales credința. Așa cum viața trupească depinde de cap, tot astfel viața duhovnicească depinde de credință. Dacă aceasta se clatină, tot edificiul lăuntric se prăbușește.
Înțelepciunea șarpelui, spune sfântul, constă în faptul că atunci când este lovit, el își ferește mai ales capul. Prin această imagine simplă, dar grăitoare, ni se arată că și noi suntem datori să ne apărăm „capul” vieții noastre duhovnicești, credința în Hristos. Pot fi pierderi materiale, pot fi suferințe trupești sau nedreptăți omenești, însă nimic nu trebuie să ne smulgă încrederea în Dumnezeu.
Încercările, locul unde se verifică statornicia credinței
De multe ori, necazurile nu vin pentru a ne distruge, ci pentru a ne descoperi adevărata stare lăuntrică. Când totul merge bine, credința pare ușoară. Când însă apar: boala, lipsurile, conflictele sau dezamăgirile, atunci se vede dacă rădăcina credinței este adâncă sau superficială.
Sfântul Ambrozie ne avertizează că diavolul nu urmărește atât pierderea bunurilor materiale, cât slăbirea credinței. De aceea, în clipele grele, creștinul trebuie să fie atent nu doar la rezolvarea problemei exterioare, ci mai ales la păstrarea păcii și a nădejdii în Dumnezeu.
Lepădarea omului vechi și calea cea strâmtă
O altă tâlcuire profundă oferită de Sfântul Ambrozie se referă la modul în care șarpele își leapădă pielea veche. Acesta se strecoară printr-o crăpătură strâmtă, pentru că doar astfel poate lăsa în urmă vechiul înveliș. Imaginea este o adevărată lecție de asceză creștină.
Creștinul care dorește să se despartă de omul cel vechi, de patimi și de obiceiurile păcătoase, nu poate merge pe calea largă a confortului și a compromisului. Calea Evangheliei este strâmtă, cere renunțare, răbdare și efort lăuntric. Nu există lepădare a păcatului fără strâmtorare, fără luptă și fără durere duhovnicească.
Sensul adevărat al înțelepciunii creștine
Înțelepciunea despre care vorbește Mântuitorul nu este una lumească, bazată pe viclenie sau pe interes personal. Este o înțelepciune a discernământului, a trezviei și a responsabilității față de propria mântuire. A fi „înțelept ca șarpele” înseamnă a ști ce trebuie apărat cu orice preț și ce poate fi lăsat fără a pierde esențialul.
Această înțelepciune îl ajută pe creștin să nu se lase atras în dispute sterile, să nu răspundă răului cu rău și să nu-și sacrifice credința pentru avantaje trecătoare. Ea este strâns legată de smerenie și de conștiința propriei neputințe.
Blândețea porumbelului, semnul adevăratei iubiri
Dacă înțelepciunea șarpelui ne învață cum să ne apărăm credința, blândețea porumbelului ne arată cum să ne raportăm la ceilalți. Porumbelul este simbol al curăției, al păcii și al Duhului Sfânt. Blândețea lui reprezintă nerăutatea, iertarea și lipsa de răzbunare.
Sfântul Ambrozie explică faptul că blândețea se arată mai ales în supărări și necazuri. A fi blând când totul este bine nu este o mare virtute; adevărata blândețe se vede atunci când suntem provocați, nedreptățiți sau răniți.
Iertarea, calea vindecării sufletului
Blândețea porumbelului se concretizează în iertare. Creștinul este chemat să ierte nu pentru că celălalt merită, ci pentru că Hristos ne-a iertat mai întâi. Iertarea nu este slăbiciune, ci putere duhovnicească. Ea rupe lanțul răului și aduce pacea în inimă.
În lipsa iertării, omul rămâne prizonier al resentimentelor și al mâniei. Blândețea, dimpotrivă, aduce libertate lăuntrică și deschide sufletul lucrării harului dumnezeiesc.
Echilibrul dintre înțelepciune și blândețe
Mântuitorul nu ne cheamă să alegem între înțelepciune și blândețe, ci să le unim. Înțelepciunea fără blândețe devine asprime și judecată, iar blândețea fără înțelepciune poate duce la naivitate și rătăcire. Creștinul autentic le îmbină pe amândouă, după pilda lui Hristos.
Sfântul Ambrozie de la Optina a trăit el însuși acest echilibru: era pătrunzător în discernământ, dar plin de milă și înțelegere față de oameni. De aceea, cuvintele sale au rămas vii și lucrătoare până astăzi.
Actualitatea învățăturii pentru creștinul de azi
Într-o lume marcată de confuzie, agresivitate și relativism, îndemnul „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” este mai actual ca oricând. Creștinul este chemat să-și apere credința fără compromisuri, dar să o mărturisească prin iubire, răbdare și blândețe.
Această atitudine nu este ușoară, însă este singura care duce la mântuire. Așa cum ne învață Sfântul Ambrozie, păzirea credinței, lepădarea omului vechi și iertarea aproapelui sunt trepte ale aceleiași urcuș duhovnicesc.
Cuvintele Mântuitorului, tâlcuite de Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina, ne oferă o adevărată hartă a vieții creștine
Înțelepciunea șarpelui ne învață să ne păzim credința și să alegem calea cea strâmtă, iar blândețea porumbelului ne cheamă la iertare, pace și nerăutate. Împreună, ele alcătuiesc chipul creștinului matur duhovnicește, care merge prin încercările vieții cu ochii ațintiți spre Hristos și cu inima deschisă către aproapele.