Fericirea este unul dintre cele mai căutate idealuri ale omului, un scop pe care fiecare îl urmărește în felul său. În societatea contemporană, fericirea este adesea asociată cu succesul material, confortul, sănătatea sau relațiile armonioase. Totuși, creștinismul ortodox propune o definiție mult mai profundă și autentică a fericirii, una care depășește aspectele efemere ale vieții și se bazează pe comuniunea cu Dumnezeu.
Fericirea în învățătura ortodoxă
În tradiția ortodoxă, fericirea nu este o stare de exaltare emoțională trecătoare, ci o realitate profundă care își are rădăcinile în Dumnezeu. Spre deosebire de concepțiile lumești, care văd fericirea ca rezultat al satisfacerii dorințelor personale, creștinismul ortodox o privește ca pe o stare de pace lăuntrică, dobândită prin viața în Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că adevărata fericire nu vine din bogăție, putere sau slavă, ci dintr-o conștiință curată și o viață trăită în virtute: „Fericirea nu este a avea multe bogății, ci a avea o conștiință curată”.
Această viziune asupra fericirii este întărită și de Evanghelie. În Predica de pe Munte (Matei 5:3-12), Iisus Hristos prezintă cele nouă Fericiri, arătând că adevărata bucurie nu vine din împlinirea dorințelor pământești, ci din trăirea în duh de smerenie, milă, curăție și pace.
Fericirile rostite de Mântuitorul în Predica de pe Munte (Matei 5:3-12) reprezintă esența învățăturii creștine despre adevărata fericire. Acestea nu descriu o stare de bine lumească, ci arată calea spre o fericire duhovnicească, profundă, care își are rădăcina în relația omului cu Dumnezeu. Fiecare dintre aceste Fericiri dezvăluie o virtute fundamentală și o promisiune divină pentru cei care o împlinesc.
- Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor – Aceasta nu se referă la o sărăcie intelectuală, ci la smerenia inimii, la conștientizarea dependenței de Dumnezeu. Smerenia atrage harul divin și deschide sufletul către adevărata fericire.
- Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia – Plânsul nu este doar unul fizic, ci mai ales unul al pocăinței, al regretului pentru păcate. Dumnezeu mângâie inimile celor care își recunosc greșelile și se întorc la El.
- Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul – Blândețea nu este slăbiciune, ci o dovadă de putere spirituală. Cel blând nu răspunde răului cu rău, ci rămâne în pace, având încredere în Dumnezeu.
- Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura – Adevărata dreptate nu este doar cea socială, ci cea dumnezeiască. Cel care caută să împlinească voia lui Dumnezeu va primi har și împlinire sufletească.
- Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui – Milostenia este expresia iubirii creștine. Cel care dăruiește din inimă va primi și el milă de la Dumnezeu.
- Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu – Curăția inimii înseamnă absența răutății, a gândurilor necurate, a egoismului. Cel care își păstrează sufletul curat poate percepe prezența lui Dumnezeu.
- Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema – Adevărata pace este cea care vine din împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele. Cei care aduc armonie și iubire în jurul lor reflectă chipul lui Dumnezeu.
- Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor – Adevărata credință presupune jertfă. Cei care suferă pentru Hristos sunt răsplătiți cu viața veșnică.
- Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea – Creștinul adevărat va întâmpina opoziție, dar această suferință aduce o bucurie lăuntrică, căci Hristos însuși a fost prigonit.
Fericirile sunt un îndemn la o viață trăită în virtute și în comuniune cu Dumnezeu. Ele arată că adevărata fericire nu este cea lumească, ci cea care duce la Împărăția Cerurilor. În lumina lor, putem înțelege că fericirea autentică nu este legată de circumstanțe exterioare, ci de starea sufletului și de apropierea de Dumnezeu.
Bucuria duhovnicească vs. fericirea lumească
Lumea de astăzi promovează ideea că fericirea se găsește în acumularea de bunuri materiale, în succes, distracție sau recunoaștere socială. Deși aceste lucruri pot oferi o satisfacție temporară, ele nu sunt suficiente pentru a umple golul sufletesc al omului. În schimb, Ortodoxia propune o fericire care nu depinde de circumstanțele exterioare, ci de comuniunea cu Dumnezeu.
Sfântul Siluan Athonitul subliniază această diferență, afirmând că „adevărata fericire constă în a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele”. Bucuria duhovnicească este una care nu poate fi luată de nimeni, nici măcar în mijlocul suferinței. Aceasta este confirmată și de exemplul martirilor și sfinților, care, deși au îndurat prigoniri și suferințe, au rămas într-o stare de pace și bucurie interioară.
Un exemplu elocvent este cel al Sfinților Apostoli, care, după ce au fost bătuți și aruncați în temniță pentru că predicau Evanghelia, au continuat să cânte și să se roage cu bucurie. ,,Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau.” (Faptele Apostolilor 16:25). Această bucurie supranaturală nu poate fi explicată prin logica umană, ci este rodul Duhului Sfânt în sufletul celui care trăiește în Hristos.
Ascetismul și fericirea: o aparentă contradicție?
Mulți oameni consideră că viața duhovnicească ortodoxă, marcată de post, rugăciune, smerenie și nevoință, este incompatibilă cu fericirea. Totuși, Sfinții Părinți ne învață că adevărata bucurie vine tocmai din renunțarea la plăcerile efemere și din unirea cu Dumnezeu.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Dacă omul își taie voia proprie și Îl lasă pe Dumnezeu să lucreze în viața lui, va trăi o bucurie pe care lumea nu i-o poate oferi”. Aceasta nu este o bucurie superficială, ci una care vine din libertatea interioară, din faptul că sufletul nu mai este legat de patimi, ci trăiește în harul dumnezeiesc.
În acest sens, călugării, deși renunță la plăcerile lumești și trăiesc în asceză, mărturisesc o bucurie profundă, o pace care nu poate fi explicată prin criterii psihologice obișnuite. Aceasta este dovada că fericirea autentică nu vine din satisfacerea dorințelor egoiste, ci din viața în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
Comuniunea cu Dumnezeu – izvorul fericirii autentice
Fericirea creștinului ortodox este inseparabil legată de relația sa cu Dumnezeu. În Ortodoxie, omul este văzut ca fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar sufletul său tânjește după comuniunea cu Creatorul. Sfântul Augustin rezumă această realitate în cuvintele: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni în Tine”.
Această comuniune se realizează prin rugăciune, participarea la Sfintele Taine, trăirea poruncilor evanghelice și iubirea față de aproapele. În special Sfânta Liturghie este văzută ca momentul în care omul se unește în mod real cu Hristos, primind trupul și sângele Său, și astfel gustând din bucuria Împărăției Cerurilor încă din această viață.
Fericirea veșnică – scopul final al omului
În perspectiva ortodoxă, fericirea nu este doar un ideal al acestei vieți, ci un destin etern. Împărăția lui Dumnezeu este descrisă în Scriptură ca fiind locul bucuriei veșnice, unde „Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. ” (Apocalipsa 21:4).
Acest verset este din Apocalipsa 21:4 și descrie starea finală de fericire și pace veșnică a celor care vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Este o promisiune divină că, în viața de dincolo, suferința, moartea și orice formă de durere vor fi eliminate pentru totdeauna.
Semnificația duhovnicească a versetului
- Sfârșitul suferinței – „Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor” sugerează că Dumnezeu va aduce o consolare desăvârșită celor care au suferit în această lume. Lacrimile de durere, pocăință sau tristețe vor fi înlocuite cu o bucurie negrăită în prezența Sa.
- Biruința asupra morții – „Moarte nu va mai fi” face referire la învierea cea de obște și la viața veșnică promisă credincioșilor. În Împărăția lui Dumnezeu, moartea nu mai are putere, deoarece Hristos a biruit-o prin Învierea Sa.
- Pacea absolută – „Nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi” indică faptul că toate suferințele pământești vor fi date uitării. Nu va mai exista nici suferință fizică, nici emoțională, nici spirituală.
- Un nou început – „Cele dintâi au trecut” subliniază că vechea ordine a lumii, marcată de păcat și moarte, va fi înlocuită de o realitate nouă, unde Dumnezeu domnește în plinătatea harului Său.
Legătura cu învățătura ortodoxă despre fericirea veșnică
Acest verset confirmă că fericirea deplină a omului nu poate fi găsită pe deplin în această viață, ci în comuniunea veșnică cu Dumnezeu. În Ortodoxie, viața pământească este doar o pregătire pentru realitatea veșnică, unde sufletul se unește definitiv cu Dumnezeu.
Sfinții Părinți au interpretat acest pasaj ca fiind o descriere a Împărăției lui Dumnezeu, unde sufletul intră într-o stare de luminare și iubire desăvârșită. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea că această bucurie poate fi pregustată încă de pe pământ, printr-o viață trăită în har, rugăciune și pocăință.
Această promisiune divină oferă mângâiere tuturor celor care suferă, arătând că Dumnezeu nu este indiferent la durerea omului, ci pregătește pentru el o stare de fericire veșnică, unde orice suferință va fi ștearsă pentru totdeauna.
Pentru creștinul ortodox, viața pământească este un drum spre această fericire veșnică. De aceea, Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”, căci acolo unde este Duhul Sfânt, acolo este și pacea, și bucuria adevărată.
Concluzie
Religia ortodoxă definește fericirea nu ca pe o emoție trecătoare sau ca pe o acumulare de plăceri lumești, ci ca pe o stare de pace și bucurie care izvorăște din comuniunea cu Dumnezeu. Aceasta este o fericire care nu depinde de circumstanțele exterioare, ci de starea lăuntrică a sufletului.
Prin trăirea în rugăciune, iubire și ascultare de voia lui Dumnezeu, omul poate experimenta încă din această viață o pregustare a fericirii veșnice. Astfel, învățătura ortodoxă ne arată că adevărata fericire nu se găsește în lucrurile materiale, ci în Dumnezeu: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. ” (Psalmul 35:9).