În spiritualitatea ortodoxă, Sfânta Cruce este pecetea mântuirii neamului omenesc și semnul iubirii lui Dumnezeu pentru lume.
Prin Cruce s-a împlinit izbăvirea, iar prin ea fiecare creștin este chemat la viața cea nouă a Învierii. De aceea spune Apostolul Pavel: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.”(I Corinteni 1, 18). Pentru omul lumesc Crucea pare slăbiciune, dar pentru credincios ea este semnul biruinței asupra păcatului și morții.
Crucea lui Hristos și crucile noastre
Mântuitorul a rostit un cuvânt hotărâtor: „Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 38). Observăm că Domnul spune „cel ce nu-şi ia crucea sa”, nu „Crucea Mea”. Crucea Lui a fost una unică, purtată pentru păcatele lumii întregi. Crucile noastre sunt mult mai mici, fiind legate de neputințele, încercările și păcatele personale.
A purta crucea nu înseamnă doar a suporta suferința, ci a trăi cu dragoste pentru Hristos, asumând viața așa cum ne este dată, fără revoltă, fără deznădejde, dar cu nădejde și credință. Crucea devine astfel școala iubirii, a răbdării și a jertfei.
În acest sens, pătimirea de bunăvoie a omului din afară pentru cel dinlăuntru – adică nevoința, postirea, înfrânarea și lupta cu patimile – este participarea noastră concretă la Crucea lui Hristos.
Crucea în mijlocul Postului Mare
Nu întâmplător Biserica așază Duminica Sfintei Cruci în mijlocul Postului Mare. Ea este ca un popas duhovnicesc, ca un pom al vieții în mijlocul pustiei nevoinței. Prin aceasta ni se arată că scopul postului nu este simpla disciplină alimentară, ci întâlnirea cu Hristos Cel răstignit și înviat.
Pentru a ne închina Crucii trebuie să ne curățim prin post și rugăciune. Imnografia bisericească spune:
„Trupul curățindu-ne cu înfrânarea și cu rugăciunile luminându-ne sufletele, învrednicește-ne să vedem cinstita și sfânta Cruce a Ta … ”
Această pregătire pentru închinarea la Cruce este, de fapt, pregătirea pentru Vinerea Mare și pentru lumina Învierii. Nu putem ajunge la Paști fără Golgota, iar fără Cruce nu există Înviere.
Crucea, centrul timpului, al cosmosului și al vieții
Din punct de vedere teologic, Crucea are o semnificație universală.
În timp, ea marchează momentul în care Dumnezeu împlinește lucrarea mântuirii. Este punctul central al istoriei, clipa în care iubirea dumnezeiască se arată până la capăt.
În cosmos, Crucea devine noul templu al întâlnirii dintre cer și pământ. Dacă pentru evrei templul era locul prezenței lui Dumnezeu, pentru creștini Crucea este locul unde cele văzute și nevăzute se unesc în Hristos.
În viața duhovnicească, Crucea este centrul existenței creștinului. Ea este poarta către slava Învierii și mijlocul prin care omul trece de la starea veche, adamică, la omul cel nou, în Hristos.
Când Psalmistul spune că Dumnezeu a lucrat mântuirea „în mijlocul pământului”, aceasta nu se referă la un loc geografic, ci la om, care concentrează în sine întreaga creație. Restaurând omul prin Cruce, Dumnezeu restaurează întreaga lume.
Crucea, din instrument de tortură, semn al iubirii
În Imperiul Roman, crucea era cea mai rușinoasă și crudă pedeapsă, aplicată sclavilor fugari și rebelilor. Era simbolul respingerii totale și al morții lente.
Prin răstignirea lui Hristos însă, sensul crucii se schimbă radical. Ceea ce fusese semn al urii devine semn al iubirii. Ceea ce fusese instrument al violenței devine altar al jertfei.
Pe Cruce, Hristos nu încetează să iubească, să binecuvânteze și să se roage pentru cei ce-L răstignesc. Astfel, numai Dumnezeu putea transforma semnul torturii în semn al împăcării și al îmbrățișării universale.
Crucea nu mai spune povestea răutății omului, ci povestea iubirii lui Dumnezeu dusă până la capăt.
Crucea și Tainele Bisericii
Toate Tainele Bisericii se săvârșesc sub semnul Crucii. Nu există botez, cununie, spovedanie, împărtășanie sau binecuvântare fără acest semn.
Aceasta arată că viața creștinului nu-i mai aparține lui însuși, ci lui Dumnezeu. Semnul Crucii pe care îl facem peste noi în fiecare zi este o mărturisire că vrem să trăim împreună cu Hristos: când mâncăm, când plecăm la drum, când începem o lucrare, când ne rugăm.
Crucea devine astfel respirația zilnică a vieții duhovnicești.
Participarea la Crucea lui Hristos prin Botez
Există și o participare reală la Crucea Domnului, nu doar simbolică. Aceasta se realizează prin Sfântul Botez. Apostolul spune că prin Botez murim împreună cu Hristos și înviem împreună cu El.
Postul Mare este tocmai o reînnoire a făgăduințelor Botezului. Prin post, prin învățarea Scripturii, prin lupta cu patimile și prin pocăință, creștinul retrăiește această moarte față de păcat și înviere spre viața nouă.
Crucea devine astfel nu doar un obiect de venerat, ci o realitate trăită.
Crucea, școala pocăinței și a adevărului
Din coasta străpunsă a lui Hristos au curs sângele și apa: simbolurile Botezului și Euharistiei. Acestea devin lucrătoare în viața noastră prin lacrimile pocăinței.
Pocăința nu este doar regret, ci o școală continuă în care învățăm sensurile lui Hristos răstignit și înviat. A ne lua crucea înseamnă a primi realitatea vieții așa cum ne-o dă Dumnezeu, fără să o falsificăm după interesele noastre.
Aceasta este adevărata libertate duhovnicească.
Două cuvinte evanghelice care rezumă taina Crucii
Întreaga teologie a Crucii poate fi rezumată în două versete:
- „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. ” (Marcu 8, 35).
- „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. ” (Ioan 3, 16).
Primul arată legea jertfei: viața se câștigă prin dăruire. Al doilea arată izvorul Crucii: iubirea absolută a lui Dumnezeu. Crucea este, așadar, începutul, mijlocul și sfârșitul vieții creștine.
Crucea, cheia raiului
Raiul a fost închis prin neascultarea omului, dar se deschide prin Cruce. Postul Mare este o călătorie de la raiul închis la raiul redeschis.
Crucea așezată în mijlocul bisericii ne amintește că ea trebuie să fie și în mijlocul gândurilor, deciziilor și faptelor noastre. Toate trebuie măsurate cu măsura Crucii, măsura iubirii până la jertfă.
Dacă nu știm să fim cu Domnul nostru Iisus Hristos în suferința Lui, nu vom putea fi cu El nici în slava Lui. A fi credincios înseamnă a fi fidel, a merge pe urmele Celui pe care Îl iubim.
Nu ni se cere să murim pe Cruce în locul Lui, ci să fim solidari cu El, ca prieteni ai Lui.
Sfânta Cruce este descoperirea totală a iubirii lui Dumnezeu și cheia tuturor tainelor mântuirii
Ea încheie lumea păcatului și deschide lumea harului. Prin Cruce ne împăcăm cu Dumnezeu, devenim din nou fiii Lui și intrăm în viața Împărăției.
De aceea, creștinul nu se teme de Cruce, nu o evită și nu o ascunde. El o poartă cu credință, o cinstește cu dragoste și o face centrul vieții sale.
Numai călătorind împreună cu Hristos pe drumul Crucii vom ajunge cu El la bucuria Învierii și la lumina vieții veșnice.