În viața duhovnicească a creștinului ortodox, conștiința ocupă un loc de mare însemnătate.
Ea este judecătorul lăuntric, martorul nevăzut al tuturor gândurilor, cuvintelor și faptelor noastre. Prin conștiință, omul simte dacă este pe calea lui Dumnezeu sau dacă s-a abătut de la ea.
Sfinții Părinți spun că atunci când conștiința este curată, sufletul este luminat, iar când conștiința este întunecată, omul cade în rătăcire, chiar dacă în exterior pare credincios.
Conștiința în învățătura Bisericii, lumină sau întuneric în sufletul omului
În învățătura Bisericii, conștiința nu este doar o facultate psihologică, ci este lucrarea lui Dumnezeu în om, o scânteie dumnezeiască pusă în inimă la creație. De aceea, păzirea conștiinței curate este una dintre cele mai mari nevoințe ale vieții creștine.
Monahul Filoteu Bălan spune că atunci când omul se nevoiește în ascultare de Hristos și de Biserică și lucrează poruncile Mântuitorului, sufletul se curățește, iar conștiința începe să vorbească tot mai limpede. Această învățătură arată că glasul conștiinței nu se aude la fel în toți oamenii, ci depinde de starea sufletului.
Ce este conștiința
Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om. Nu este o invenție a minții omenești, ci o putere pusă în suflet de către Creator. Prin conștiință, omul știe ce este bine și ce este rău, chiar și atunci când nu are lege scrisă.
Sfinții Părinți spun că la creație, Dumnezeu a pus în inima omului legea Sa, iar această lege se manifestă prin conștiință. De aceea, chiar și omul care nu a citit Scriptura poate simți că minciuna este păcat, că nedreptatea este rea și că iubirea este bună.
Textul duhovnicesc spune:
„Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om. Când omul se nevoiește în ascultare de Hristos și de Biserică, și lucrează poruncile Mântuitorului, între care prima este pocăința, sufletul său se curățește prin fapte bune și prin Sfintele Taine. Curățenia aceasta a sufletului descătușează conștiința și glasul ei începe să se audă cu din ce în ce mai mare putere.”
Aceasta înseamnă că glasul conștiinței există în fiecare om, dar nu se aude la fel. În omul păcătos, conștiința este slabă și aproape tăcută, iar în omul curat, ea este puternică și limpede.
Curățirea sufletului și trezirea conștiinței
Conștiința nu devine limpede de la sine. Ea se curăță odată cu curățirea sufletului. Iar curățirea sufletului se face prin pocăință, prin fapte bune și prin Sfintele Taine.
Prima poruncă a Mântuitorului este pocăința. Fără pocăință, conștiința rămâne acoperită de păcate, iar omul nu mai simte mustrarea pentru rău. Pocăința nu înseamnă doar părere de rău, ci schimbarea vieții, întoarcerea la Dumnezeu și hotărârea de a nu mai păcătui.
Apoi, faptele bune luminează sufletul. Milostenia, iertarea, smerenia, rugăciunea și postul curăță inima și fac conștiința mai sensibilă. Omul începe să simtă imediat când a greșit, chiar și în lucruri mici.
De mare ajutor sunt și Sfintele Taine. Spovedania curăță sufletul, iar Sfânta Împărtășanie îl luminează. Prin ele, harul lui Dumnezeu lucrează în inimă și face conștiința vie.
Când sufletul se curăță, conștiința se descătușează. Atunci omul nu mai are nevoie să i se spună mereu ce este bine și ce este rău, pentru că simte înăuntrul lui.
Ascultarea de conștiință
Când conștiința începe să vorbească limpede, omul trebuie să o asculte mai mult decât pe oricine. Textul duhovnicesc spune că glasul conștiinței trebuie ascultat mai mult decât glasul oamenilor, pentru că este glas dumnezeiesc.
De multe ori, oamenii se tem de părerea celorlalți mai mult decât de glasul conștiinței. Dar creștinul trebuie să știe că la Judecată nu va răspunde înaintea oamenilor, ci înaintea lui Dumnezeu.
Conștiința îl oprește pe om când vrea să facă un păcat. Îi spune să nu mintă, să nu nedreptățească, să nu judece, să nu rănească. Dacă omul ascultă, sufletul se luminează. Dacă nu ascultă, sufletul se întunecă.
Ascultarea de conștiință este o mare nevoință, pentru că de multe ori adevărul doare. Conștiința ne arată greșelile, ne mustră și ne smereste. Dar tocmai această mustrare este semn că sufletul este viu.
Călcarea peste conștiință
Cel mai mare pericol pentru viața duhovnicească este călcarea peste conștiință. Textul spune:
„Cine își va călca peste conștiință își omoară și își împietrește sufletul.”
La început, conștiința mustră puternic. Dacă omul nu ascultă, mustrarea devine mai slabă. Dacă nu ascultă nici atunci, conștiința se împietrește și aproape nu mai vorbește.
Așa ajunge omul să facă păcate fără să mai simtă vină. Nu pentru că păcatul nu mai este păcat, ci pentru că sufletul s-a întunecat.
Sfinții Părinți spun că împietrirea conștiinței este una dintre cele mai grele stări. Omul nu mai simte nici durere pentru păcat, nici dor de Dumnezeu, nici frică de judecată. În această stare, pocăința este foarte grea.
De aceea, trebuie să ne ferim de lucrurile mici. Fiecare minciună, fiecare nedreptate, fiecare gând rău peste care trecem fără pocăință întunecă puțin conștiința.
Conștiința și viața duhovnicească
Viața duhovnicească nu înseamnă doar rugăciuni și post, ci și păzirea conștiinței. Sfinții spun că omul trebuie să aibă conștiință curată în trei lucruri: față de Dumnezeu, față de oameni și față de sine.
Față de Dumnezeu, să nu facă lucruri care îl despart de El.
Față de oameni, să nu nedreptățească pe nimeni.
Față de sine, să nu se mintă și să nu se îndreptățească pe sine în păcat.
Când conștiința este curată, omul are pace. Chiar dacă are necazuri, înăuntru este liniște. Dar când conștiința este încărcată, omul nu are odihnă, chiar dacă are toate lucrurile lumii.
Mulți caută liniștea în distracții, în bani sau în plăceri, dar adevărata liniște vine numai din conștiința curată.
Conștiința la Judecata de Apoi
La Judecata de Apoi, conștiința va fi martorul nostru. Nu va mai fi nevoie de dovezi, pentru că fiecare om va vedea clar ce a făcut.
Sfinții spun că atunci conștiința va vorbi fără oprire. Tot ce am ascuns de oameni se va arăta. Tot ce am făcut în taină va fi cunoscut.
De aceea, este mai bine să ne mustre conștiința acum, decât să ne osândească atunci.
Mustrarea conștiinței în viața aceasta este semn de iubire din partea lui Dumnezeu. El ne arată greșeala ca să ne îndreptăm, nu ca să ne piardă.
Cum păzim conștiința curată
Pentru a avea conștiința curată, trebuie să trăim în ascultare de Hristos și de Biserică, așa cum spune și textul duhovnicesc.
Câteva lucruri sunt esențiale:
- Spovedania deasă
- Rugăciunea zilnică
- Citirea Scripturii
- Postul și milostenia
- Iertarea celor care ne greșesc
- Smerenia
Când omul trăiește astfel, conștiința devine luminată și îl călăuzește în toate.
Dar dacă omul trăiește fără rugăciune, fără spovedanie și fără luptă cu păcatul, conștiința slăbește și nu mai poate arăta calea.
Conștiința este darul lui Dumnezeu pus în inima omului pentru a-l conduce spre mântuire
Ea este glasul dumnezeiesc care ne arată binele și ne mustră pentru rău. Dar acest glas se aude limpede numai atunci când sufletul este curățit prin pocăință, prin fapte bune și prin Sfintele Taine.
Cel care ascultă de conștiință se luminează și are pace, iar cel care calcă peste ea își împietrește sufletul. De aceea, creștinul trebuie să se nevoiască în fiecare zi pentru a avea conștiința curată, pentru că fără ea nu poate exista viață duhovnicească adevărată.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea inimă curată și conștiință vie, ca să putem auzi glasul Lui în sufletul nostru și să mergem pe calea mântuirii.