În iconografia ortodoxă, nimic nu este întâmplător. Fiecare culoare, gest, obiect sau personaj are o semnificație profundă, înrădăcinată în Sfânta Scriptură și în Tradiția Bisericii.
Printre cele mai cunoscute elemente simbolice întâlnite în reprezentările bisericești se numără simbolurile celor patru Sfinți Evangheliști, imagini care au trecut dincolo de spațiul liturgic și au devenit parte integrantă a culturii creștine. Aceste reprezentări: omul (sau îngerul), leul, vițelul și vulturul, au rolul de a exprima în chip vizibil modul specific în care fiecare Evanghelist Îl mărturisește pe Hristos.
Originea biblică a simbolurilor
Simbolurile evangheliștilor nu sunt creații artistice târzii, ci își au rădăcina în două texte fundamentale ale Scripturii: Cartea Apocalipsei și proorocia lui Iezechiel. În vedenia sa cerească, Sfântul Ioan Teologul descrie cele patru ființe care stau înaintea tronului lui Dumnezeu:
,,Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară.”(Apocalipsa 4, 7).
Aceeași viziune este anunțată și în Vechiul Testament de către proorocul Iezechiel, care descrie făpturi înaripate având patru chipuri:
„Feţele lor? – Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate.”(Iezechiel 1, 10).
Tradiția creștină a văzut în aceste ființe prefigurarea modurilor prin care Domnul Iisus Hristos este vestit lumii în cele patru Evanghelii. Astfel, fiecare Evanghelist a primit un simbol care exprimă tema principală și tonul teologic al scrierii sale. În iconografie, aceste simboluri sunt reprezentate cu aureolă și cu aripi, subliniind că sunt făpturi cerești și că vestirea lor este insuflată de Duhul Sfânt.
Putem descoperi acum sensul fiecărui simbol și motivul pentru care a fost asociat fiecărui Evanghelist.
Sfântul Evanghelist Matei, Omul (Îngerul)
Simbolul Sfântului Matei este omul sau îngerul, iar această asociere se leagă direct de modul în care el își începe Evanghelia. Prima parte a textului său este dedicată genealogiei Mântuitorului, un șir al generațiilor care subliniază întruparea reală a Domnului Iisus Hristos din neamul oamenilor. Pentru aceasta, Tradiția privește Evanghelia lui Matei ca pe o mărturie a lui Dumnezeu făcut Om, iar simbolul său nu putea fi altul decât chipul omenesc.
Matei se adresează în mod special cititorilor de origine iudaică, prezentându-L pe Domnul Iisus Hristos ca împlinire a profețiilor mesianice. Prin aceasta, îngerul sau omul cu aripi care îl însoțește în iconografie amintește despre coborârea Cuvântului în istorie și despre apropierea lui Dumnezeu de umanitate. Îngerul indică, de asemenea, inspirația divină a scrierii sale, fiind un semn al călăuzirii cerești.
Astfel, Matei este cel care ne vorbește despre originea pământească a Domnului, despre întrupare și despre modul în care Dumnezeu intră în lume pentru a o mântui.
Sfântul Evanghelist Marcu, Leul
Simbolul Sfântului Marcu este leul, imagine care trimite la începutul puternic și profetic al Evangheliei sale. El deschide textul cu prezentarea lucrării și predicii Sfântului Ioan Botezătorul, numindu-l:
„Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui».”(Marcu 1, 3).
Aceste cuvinte, inspirate din profeția lui Isaia, sunt asemănate cu răgetul leului, care răsună puternic și răspicat în pustie. Leul este, în iconografie, simbolul curajului, al puterii și al regalității, iar Evanghelia lui Marcu pune accent pe autoritatea dumnezeiască a Mântuitorului și pe puterea Sa în fața duhurilor necurate, a bolilor și a morții.
De asemenea, pentru tradiția creștină timpurie, leul avea o simbolistică aparte: se credea că puii de leu se nasc morți și sunt readuși la viață de răgetul tatălui după trei zile. Această imagine a fost văzută ca o analogie a Învierii lui Hristos, iar Evanghelia lui Marcu este, potrivit tradiției, cea mai veche și cea mai concisă mărturisire a acestei minuni.
În iconografie, leul alături de Marcu nu este un simplu animal, ci o făptură cu aripi și aură, arătând că mesajul Evangheliei sale este inspirat de Duhul și are autoritate cerească.
Sfântul Evanghelist Luca, Vițelul
Simbolul Sfântului Luca este vițelul sau boul, imagine legată de tema jertfei. Luca este singurul dintre Evangheliști care vorbește despre „vițelul cel gras”, sacrificat la întoarcerea fiului risipitor în parabola binecunoscută care exprimă marea milostivire a Tatălui ceresc. Această imagine a ospățului jertfelnic a fost interpretată ca un simbol al Domnului Iisus Hristos, jertfa care aduce împăcare și bucurie.
În plus, Evanghelia lui Luca este cea mai amplă descriere a slujirii preoțești a Domnului, punând în lumină iubirea Sa milostivă, iertarea păcatelor și apropierea Lui de cei marginalizați. Vițelul, în Vechiul Testament, era animalul destinat jertfelor, iar imaginea acestuia subliniază dimensiunea jertfelnică a lucrării Mântuitorului.
Luca este și Evanghelistul care ne oferă cele mai frumoase detalii despre Nașterea Domnului, despre bucuria îngerilor, despre cântarea lui Zaharia și a Fecioarei Maria. De aceea, vițelul cu aripi care îl însoțește în iconografie face legătura între jertfă și bucurie, între sacrificiu și mântuire.
Sfântul Evanghelist Ioan, Vulturul
Dintre toate simbolurile Evangheliștilor, cel al Sfântului Ioan este poate cel mai înalt: vulturul. Ioan, numit „Teologul”, se ridică asemenea vulturului spre înălțimile dumnezeirii și ale tainei Logosului. Sfânta Evanghelie după Ioan începe cu unul dintre cele mai profunde texte teologice ale Scripturii:
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” (Ioan 1, 1)
Ioan nu prezintă genealogii, nu descrie nașterea după trup a Mântuitorului, ci pornește direct din veșnicie, arătându-L pe Domnul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și descoperind mai mult decât oricare alt Evanghelist taina iubirii divine. În Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, el afirmă limpede:
,,Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.”(1 Ioan 4, 8).
Vulturul a fost ales ca simbol deoarece este o pasăre care urcă spre înălțimile cerului, având o vedere pătrunzătoare, capabilă să privească lumina soarelui. Așa și Ioan, înălțându-se cu mintea spre cele cerești, ne descoperă prin Evanghelia sa lumina cea necreată și infinită a Logosului.
În iconografie, vulturul cu aripi și aureolă subliniază caracterul revelat al scrierii sale și bogăția duhovnicească a Evangheliei, care depășește simpla relatare istorică și ne introduce în adâncul teologiei trinitare.
Semnificația generală a celor patru simboluri în iconografie
Cele patru simboluri nu sunt doar reprezentări artistice, ci adevărate teologii vizuale. Ele exprimă complementaritatea celor patru Evanghelii, unitatea lor în diversitate și modul în care fiecare Evanghelist contribuie la descoperirea chipului dumnezeiesc al Mântuitorului.
- Omul / Îngerul, arată întruparea și umanitatea lui Hristos.
- Leul, exprimă puterea, autoritatea și Învierea.
- Vițelul, simbolizează jertfa mântuitoare.
- Vulturul, indică divinitatea și înălțimea teologiei.
Împreună, ele formează un tablou complet al lucrării lui Dumnezeu în lume: Hristos este Om adevărat, Dumnezeu adevărat, Jertfă pentru omenire și Împărat al vieții.
În biserici, aceste simboluri sunt adesea reprezentate pe tetrapoade, pe tronurile episcopale, pe icoanele Evangheliștilor din catapeteasmă sau în scene ale Judecății de Apoi, unde cei patru Evangheliști mărturisesc adevărul cu putere cerească. Aripile simbolurilor arată că mesajul lor este insuflat de Duhul Sfânt, iar aureola subliniază sfințenia și autoritatea lor.
Simbolurile Sfinților Evangheliști sunt mai mult decât simple imagini artistice
Ele sintetizează în limbaj vizual adevărurile fundamentale ale credinței creștine și arată modul în care Evanghelia lui Hristos este una singură, dar exprimată prin patru voci complementare. Înțelegând aceste simboluri, cititorul de astăzi intră mai profund în taina Scripturii și în tradiția iconografică a Bisericii Ortodoxe, descoperind un limbaj sacru care îmbină teologia, arta și revelația dumnezeiască.