Biserica Ortodoxă îi pomenește în fiecare an, la data de 17 iunie, pe Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail, trei frați de sânge și de credință, născuți în Persia și crescuți în dragostea lui Iisus Hristos. Jertfa lor, luminată de credința neclintită și de mărturisirea curajoasă înaintea unui împărat păgân, a rămas peste veacuri ca pildă de curaj, de statornicie în dreapta credință și de iubire jertfelnică pentru Dumnezeu.
Originea și creșterea în dreapta credință
Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail au fost fiii unei familii religioase mixte: tatăl lor era păgân, urmând cultul zoroastrian al Persiei, iar mama lor era creștină. Prin purtarea de grijă a acestei mame evlavioase, care și-a hrănit pruncii nu doar cu lapte, ci și cu învățătura cea curată a Evangheliei, cei trei frați au fost botezați în numele Sfintei Treimi de preotul Evzoic și au crescut în frica și iubirea de Dumnezeu. Pe lângă educația religioasă, ei au primit și o pregătire intelectuală și morală aleasă, fiind instruiți în înțelepciunea dumnezeieștilor Scripturi.
Ajungând la vârsta maturității, frații au intrat în slujba armatei persane, ocupând funcții importante ca ofițeri. Deși cu trupul slujeau împăratului lor, Alamundar, cu sufletul rămâneau neabătut ai Domnului, fiind osteniți întru păzirea poruncilor Evangheliei și neîncetat rugători și mărturisitori ai credinței creștine.
Trimiși ai păcii, solii dragostei omenești
În vremea în care împăratul roman Iulian Apostatul, un renegat al creștinismului, domnea cu mână tiranică în Imperiul Bizantin, împăratul persan Vaetan a trimis pe cei trei frați ca soli pentru întărirea păcii între cele două imperii. Misiunea lor diplomatică nu urmărea decât stabilirea unei relații de bună vecinătate, de oprire a vărsării de sânge și de înlesnire a relațiilor comerciale. Însă acest demers al păcii avea să se încheie în chip mucenicesc.
Ajunși la Calcedon, în timpul unui festival păgânesc dedicat idolilor, Iulian i-a primit pe Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail cu onoruri și prietenie fățarnică. Aflând însă că sunt creștini, împăratul și-a schimbat atitudinea cu totul, mânia și ura sa împotriva Domnului Iisus Hristos răbufnind în toată cruzimea sa.
Refuzul de a participa la necurăția păgânismului
Sfinții Manuil, Savel și Ismail, văzând idolatria ce se săvârșea cu mult fast și desfrâu, nu doar că au refuzat să ia parte la ea, ci s-au retras și au început să se roage cu lacrimi pentru poporul căzut în întuneric. Se tânguiau pentru rătăcirea lor și-L rugau pe Hristos să-i păzească pe ei de vreo amăgire și să aducă luminarea credinței asupra acelora. Ziceau ei: „Doamne, nu lăsa zidirea Ta să piară întru așa nebunie … ci întoarce-i spre lumina adevărului!”
Împăratul, neaflându-i la prăznuirea idolească, a trimis după ei, poruncindu-le să vină și să jertfească zeilor. Cu tărie, frații au mărturisit că sunt creștini, că nu s-au dus în misiune pentru a schimba credința, ci pentru a întări pacea, și că nu pot sluji diavolilor, ci numai lui Iisus Hristos. Refuzul lor a fost limpede: „Pe Dumnezeul nostru nu-L vom lăsa, nici ne vom închina idolilor voștri, chiar de ne veți chinui cu cele mai mari munci.”
Mucenicia cea fără de prihană
Pentru mărturisirea lor, Iulian i-a aruncat mai întâi în temniță, amânând judecata până după sărbătoare. A doua zi, dregătorul împărătesc i-a chemat și le-a cerut din nou să aducă jertfă zeilor, dar sfinții au răspuns cu demnitate și înțelepciune: „Fiecare îl cinstește pe Dumnezeul său. Dar noi, cunoscând pe Dumnezeul cel adevărat, nu vom lăsa lumina pentru întuneric.”
Atunci a început un lung șir de torturi. Le-au fost strujite trupurile cu unghii de fier, le-au fost arse subțiorile cu făclii, li s-au bătut piroane în tălpi și în spate, și au fost legați goi de trunchiuri de copac. Suferind, Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail se rugau: „Iisuse, preadulce, scumpe ne sunt aceste chinuri pentru dragostea Numelui Tău!” În mijlocul durerilor, li s-a arătat un înger al Domnului care i-a întărit și le-a luat simțirea durerii, încât și muncitorii se mirau de răbdarea lor.
După aceste cumplite chinuri, neclintirea lor în credință l-a înfuriat și mai tare pe împărat. În cele din urmă, a poruncit să fie duși la zidul dinspre Tracia, cunoscut ca zidul lui Constantin, și să li se taie capetele. Astfel, Sfinții Manuil, Savel și Ismail și-au dat sufletele lor lui Dumnezeu, ca niște jertfe curate.
Minunile de după moarte, Dumnezeu mărturisește pe sfinții Săi
După decapitare, Iulian a poruncit ca trupurile lor să fie arse, dar pământul s-a cutremurat, s-a deschis și le-a primit, nelăsând trupurile lor să fie batjocorite. Această minune a înspăimântat poporul, iar mulți păgâni, văzând puterea lui Dumnezeu, au crezut în Domnul Iisus Hristos. Apoi, prin descoperire dumnezeiască, niște creștini evlavioși au aflat locul în care se aflau trupurile și le-au îngropat cu cinste și tămâieri.
Mai târziu, la sfintele lor moaște s-au săvârșit multe minuni: vindecări, izbăviri din primejdii, luminări de suflete. Răspândirea acestor minuni a întărit Biserica în prigoanele vremii și a dat curaj altor mărturisitori.
Pedeapsa lui Iulian și Dreapta judecată a lui Dumnezeu
Moartea celor trei trimiși ai păcii nu a rămas nepedepsită. Împăratul persan, aflând de uciderea soliilor sale, a pornit cu oaste asupra lui Iulian. În confruntările care au urmat, armatele persane au avut câștig de cauză, iar însuși Iulian Apostatul a pierit rușinos, fiind străpuns de o mână nevăzută. Astfel s-a arătat cum Dumnezeu apără pe cei ce-L mărturisesc și răzbună sângele vărsat pe nedrept.
Moștenirea lor duhovnicească
Pilda Sfinților Mucenici Manuil, Savel și Ismail ne arată că a fi creștin nu înseamnă doar a avea o credință, ci a trăi în Hristos, chiar cu prețul vieții. Ei au fost trimiși ca soli ai păcii între două împărății pământești, dar prin moartea lor au întărit pacea între om și Dumnezeu, deschizând prin jertfa lor calea altor mii de suflete către Iisus Hristos.
Într-o lume în care diplomația adesea compromite adevărul pentru avantaj politic, acești trei sfinți ne arată că Adevărul nu se negociază. Ei au refuzat să mintă, să se prefacă sau să se plece în fața unei minciuni, chiar dacă viața le era în joc. Prin această verticalitate, au devenit nu doar mucenici, ci și martori veșnici ai luminii lui Hristos în lume.
Fie ca rugăciunile lor să ne călăuzească și pe noi în vremurile noastre, când credința este adesea provocată, iar mărturisirea devine din nou necesară!
Cântare de laudă la Sfinții Mucenici Manuel, Sabel și Ismael
Cei din creștină maică născuți
și dintr-un păgân tată,
Cei ce de un sânge au fost
și minunați făcători de pace,
Manuel, Sabel și Ismael cel tânăr
Murit-au plăcerilor deșertăciunilor lumești
Pentru a lui Hristos dragoste.
Ei de bună voie au pornit
pacea să câștige,
Pe greci și persani
întru legătura păcii să-i aducă.
Dar sluga diavolului,
Iulian cel blestemat,
Cu nobilii frați început-a
Pentru Credința lor să se certe.
El fraților celor întru Hristos botezați
Cu obrăznicie le-a poruncit
idolilor să jertfească.
Fiarei încoronate frații atunci i-au zis:
„Misiunea noastră la tine,
O, împărate al grecilor, nu este
A noastră Credință să o lepădăm,
Ci mai degrabă pacea să negociem
între ale noastre Imperii.
Cât despre a noastră credință,
Noi credem întru Fiul lui Dumnezeu.
Căci cele mai rele se cuvine
Lepădate a fi
Pentru cele mai bune,
Și vădit este că doar un nebun
Cele bune cu cele rele
Este în stare să schimbe.”
Nebunul împărat,
locaș necurat iadului,
în chinuri sălbatice i-a ucis
Pe nobilii trimiși.
Dar Domnul Cel Atotvăzătorul,
Care cunoaște al fiecăruia preț,
Cu mânie a cătat
către nelegiuitul purtător de coroană.
Răul Iulian, înaintea Domnului slab,
De moarte de rușine-a pierit
spre râsul și bucuria tuturor.
Poporul a râs
aminte aducându-și
De semeața lui mândrie,
Iar în a lui pedeapsă a văzut
Ce slabă-i nedreptatea.
Condacul Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Cu credinţa lui Hristos fiind răniţi, preafericiţilor şi paharul Lui cu credinţă bând, închinăciunile perşilor şi îndrăzneala pe pământ aţi surpat, cei întocmai cu numărul Treimii, rugăciuni faceţi pentru noi toţi.
Troparul Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.