Sfântul Proroc Iona, unul dintre profeții Vechiului Testament, este cunoscut atât prin viața sa minunată, cât și prin simbolismul puternic al misiunii sale, care a preînchipuit Învierea Domnului Iisus Hristos.
Viața lui Iona nu este doar istoria unui proroc chemat să vestească pocăința, ci și o lecție pentru întreaga omenire despre ascultare, smerenie, pocăință și marea milostivire a lui Dumnezeu.
Prorocul Iona este prăznuit în fiecare an la data de 21 septembrie și rămâne pentru credincioși un exemplu al felului în care Dumnezeu îndreaptă pe omul Său chiar și atunci când acesta se împotrivește voii divine.
Nașterea și începutul vieții
Sfântul Proroc Iona era fiul lui Amatie și s-a născut în localitatea Cariatmaus, aproape de Azot, în ținutul filistenilor. Mama sa era o văduvă evlavioasă, care a locuit o vreme în Sarepta Sidonului. Aceasta este aceeași văduvă care, în vremea foametei, l-a primit în casa ei pe Sfântul Prooroc Ilie.
În urma rugăciunii prorocului Ilie, vadra de făină și urciorul cu untdelemn din casa văduvei nu s-au împuținat, hrănindu-i pe toți în vremea secetei. Tot acolo s-a petrecut și minunea învierii fiului văduvei, care murise pe neașteptate.
Copilul readus la viață de rugăciunea și suflarea profetului Ilie a fost chiar Sfântul Iona, cel ce mai târziu avea să fie în pântecele chitului și să devină mare proroc al lui Dumnezeu. În acest fel, încă din copilărie, Iona a fost legat de minuni mari și de lucrarea lui Dumnezeu.
Chemarea la prorocie
Ajungând la maturitate, Sfântul Iona a dus o viață curată, plină de fapte bune, trăind în ascultare de poruncile Domnului. Pentru viața sa neprihănită, el s-a învrednicit de darul prorociei, vestind mai dinainte patimile Mântuitorului, pustiirea Ierusalimului și sfârșitul vremurilor.
El a prorocit că atunci când „pietrele vor striga cu glas subțire” și „lemnul va grăi către Dumnezeu”, mântuirea se va apropia și neamurile vor veni să se închine Domnului în Ierusalim. Prin aceasta, Iona a vestit în chip tainic atât Crucea Domnului, cât și chemarea tuturor popoarelor la credință.
Fuga de fața Domnului
Dumnezeu i-a poruncit prorocului: „Scoală-te și mergi în cetatea cea mare, Ninive, și propovăduiește într-însa, că s-a suit răutatea ei până la Mine”.
Iona, cuprins de teamă și de neîncredere, a socotit că ninivitenii nu-l vor asculta, ci chiar îl vor chinui pentru cuvântul său. În loc să se supună, a încercat să fugă „de la fața Domnului”, lucru cu neputință pentru orice om, căci Dumnezeu este pretutindeni.
A coborât la Ioppi și a găsit o corabie care mergea spre Tarsis. Plătind prețul călătoriei, a urcat în ea, dorind să se ascundă de misiunea primită. Dar Dumnezeu, Care voiește îndreptarea oamenilor, a ridicat o furtună puternică pe mare, încât corabia era gata să se sfărâme.
Furtuna pe mare
Corăbierii, înfricoșați, au început să se roage fiecare la dumnezeul său și să arunce poverile în mare, dar furtuna nu înceta. În timp ce toți se zbăteau pentru viață, Iona dormea în fundul corăbiei. Cârmaciul l-a deșteptat și i-a spus: „Scoală-te și te roagă Dumnezeului tău, ca să nu pierim”.
Atunci oamenii au aruncat sorți pentru a afla pricina necazului, iar sorții au căzut asupra lui Iona. Întrebat cine este și ce face, el a mărturisit: „Rob al Domnului sunt eu și cinstesc pe Domnul, Dumnezeul cerului, Care a făcut marea și uscatul. Greșind înaintea Lui, fug acum de fața Lui”.
Înspăimântați, corăbierii l-au întrebat ce să facă pentru a potoli marea. Iona le-a spus: „Luați-mă și mă aruncați în mare și se va liniști furtuna deasupra voastră, că pentru mine s-a ridicat această primejdie”.
Cu multă greutate și frică, l-au aruncat în valuri. În acel moment, marea s-a liniștit, iar oamenii au adus jertfe și rugăciuni Domnului, recunoscând puterea Dumnezeului lui Iona.
Iona în pântecele chitului
Dumnezeu a poruncit unui chit mare să înghită pe proroc. Trei zile și trei nopți a stat Iona în pântecele chitului, rugându-se cu stăruință și întinzând mâinile în chipul Crucii.
Această încercare a fost nu doar o pedeapsă, ci și o preînchipuire a celor trei zile petrecute de Hristos în mormânt, înainte de Înviere. Dumnezeu, milostiv și îndelung răbdător, a ascultat rugăciunea prorocului și a poruncit chitului să-l arunce pe uscat.
Scăpat de la moarte, Iona s-a închinat Domnului, recunoscându-L ca Izbăvitor al vieții sale.
Propovăduirea în Ninive
După această încercare, Dumnezeu i-a vorbit din nou prorocului: „Scoală-te și mergi în Ninive și propovăduiește cuvântul Meu”. De această dată, Iona a ascultat.
Ninive era o cetate mare, ce se străbătea în trei zile. Iona a mers o zi de cale și a strigat: „Încă trei zile și Ninive va fi pierdută!”.
Locuitorii cetății au crezut cuvântul lui Dumnezeu. Au poruncit post aspru, s-au îmbrăcat în saci și au așezat cenușă pe capetele lor, de la cel mai mare până la cel mai mic. Împăratul însuși a lăsat hainele împărătești, s-a îmbrăcat în sac și a șezut pe cenușă, poruncind ca toată cetatea, oameni și animale, să postească și să nu guste apă.
Timp de trei zile, ninivitenii au strigat către Dumnezeu și s-au întors de la răutățile lor. Văzând pocăința lor sinceră, Dumnezeu i-a iertat și nu a mai adus pieirea asupra cetății.
Mâhnirea prorocului și lecția tigvei
Văzând că Ninive nu a fost pierdută, Iona s-a întristat și a zis către Domnul: „Știam că ești milostiv și îndurat, îndelung răbdător și mult milostiv. Pentru aceasta am fugit mai înainte, căci am cunoscut că vei ierta”. El a cerut să moară, socotind că prorocia lui a fost rușinată.
Atunci Domnul i-a dat o pildă: a făcut să crească o tigvă care i-a făcut umbră prorocului. Iona s-a bucurat mult de aceasta. Dar a doua zi, Dumnezeu a trimis un vierme care a uscat tigva, iar soarele a ars peste capul prorocului. Iona s-a mâhnit din nou și a zis: „Mai bine este să mor decât să trăiesc”.
Dumnezeu i-a zis: „Tu te-ai întristat pentru o tigvă pentru care nu te-ai ostenit, care într-o noapte a crescut și într-o noapte a pierit. Oare Eu să nu mă milostivesc de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni?”.
Prin această pildă, Dumnezeu i-a arătat prorocului că mila Sa este mai mare decât judecata, iar pocăința oamenilor este primită cu dragoste.
Sfârșitul vieții pământești
După misiunea din Ninive, Iona nu s-a mai întors în pământul său, ci, luând pe mama sa, a mers în Asiria. Spunea că astfel va ridica rușinea de a fi prorocit pieirea cetății care, totuși, nu s-a împlinit.
Acolo, după moartea mamei sale, a îngropat-o în pământul Libanului, iar el a rămas în Asiria, unde și-a încheiat viața pământească. A fost îngropat în peștera lui Cenezeu, judecător al lui Israel, cu aproximativ opt sute de ani înainte de Nașterea lui Hristos.
Astăzi, sufletul său se bucură în împărăția cerurilor împreună cu ceilalți proroci și sfinți, slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime.
Sfântul Proroc Iona rămâne în istoria mântuirii ca un martor al iubirii și iertării dumnezeiești
Viața sa arată că Dumnezeu primește pocăința oricui se întoarce la El, fie popor ales, fie neam păgân.
Pentru creștini, Iona este o mărturie a faptului că Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci întoarcerea și mântuirea lui. Prorocul care a fost cândva copilul înviat de Ilie trăiește veșnic în Împărăția lui Hristos, Cel pe Care L-a preînchipuit prin propria sa încercare.
Să ne rugăm Sfântului Proroc Iona să mijlocească pentru noi înaintea Domnului, ca să ne învrednicească de adevărata pocăință și de milostivirea cea fără de sfârșit. Amin.
Tropar – Sfântul Proroc Iona, glasul al 4-lea
Ție se cuvine slavă, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce, în pântecele chitului, în adâncul mării nevătămat ai păzit pe Iona, prin aceasta preînchipuind Învierea cea de a treia zi, și cetatea Ninivei, prin solirea lui, de la pieire ai mântuit-o, pentru rugăciunile lui, Părinte milostive, mântuiește din greșale sufletele noastre