Pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh și a celor șapte femei mucenițe este așezată în Sinaxar ca o mărturie luminoasă în vremea întunecată a prigoanelor din timpul împăratului Dioclețian.
Viața acestui tânăr din Sevastia, convertit în chip minunat prin puterea lui Hristos, arată cum harul dumnezeiesc poate transforma inimile și întări pe cei ce-L mărturisesc. Din slujitor al păgânilor, Irinarh devine un mărturisitor neînfricat, iar pilda sa rămâne o chemare la curaj și statornicie în credință.
Contextul istoric al mărturisirii
Sfântul Irinarh și cele șapte femei mucenițe au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284–305), unul dintre cei mai acerbi persecutori ai creștinilor. În acea perioadă, întreaga lume romană era tulburată de ordinele imperiale care cereau pedepsirea celor ce nu se supuneau cultului păgân. În Sevastia, asemenea altor cetăți, erau adesea aduși creștinii la judecată înaintea dregătorilor, pentru a fi obligați să jertfească idolilor.
Maxim, domnul Sevastiei, se remarcase prin cruzimea și îndârjirea cu care aplica legile împotriva urmașilor Domnului Iisus Hristos. În mâinile lui au căzut și cele șapte femei creștine, ale căror nume nu s-au păstrat, dar a căror credință a rămas vie prin minunile și statornicia lor.
Tânărul Irinarh, de la slujitor al păgânilor la mărturisitor al Domnului Iisus Hristos
Irinarh, născut în cetatea Sevastia, lucra în vremea lui Dioclețian ca slujitor al ucigașilor, fiind prezent la pedepsirea creștinilor. Deși obișnuit cu scenele de violență, sufletul lui nu se împietrise cu totul. Schimbarea a venit atunci când Maxim, dregătorul Sevastiei, a adus la judecată șapte femei creștine. Irinarh a fost impresionat de curajul și statornicia lor, precum și de minunile prin care acestea rușinau pe tiran. Această mărturie vie a credinței le-a deschis inima, iar tânărul a înțeles că puterea lor vine de la Domnul Iisus Hristos. De aici a început convertirea sa, care îl va conduce curând la mărturisirea deschisă a credinței creștine.
Convertirea lui Irinarh, o minune a harului
Privind la femeile mucenițe, inima lui Irinarh s-a aprins de dorul Domnului Iisus Hristos. Acel har dumnezeiesc, care luminează sufletele celor ce-L caută sincer pe Dumnezeu, a pătruns în adâncul ființei sale. Astfel, din slujitor al ucigașilor, Irinarh a devenit un mărturisitor al adevărului.
El a mărturisit cu îndrăzneală înaintea tuturor că este creștin. Această mărturisire nu era lipsită de riscuri, căci tiranii nu cruțau pe nimeni care se declara urător al idolilor și iubitor al lui Hristos. Cu toate acestea, Irinarh a ales să pună credința mai presus de viață.
Chinurile Sfântului Irinarh
Descoperindu-se că este creștin, Irinarh a fost aruncat în temniță și supus la diferite pedepse. Maxim, mânios pe această neașteptată convertire, a poruncit să fie pedepsit cu cruzime, sperând că tânărul își va lepăda credința.
Aruncarea în iezer
Mai întâi, din porunca tiranului, Irinarh a fost aruncat într-un iezer adânc, pentru a muri înecat. Dar Dumnezeu a păzit viața robului Său: Irinarh a ieșit viu din apă, spre uimirea tuturor. Această minune a fost o nouă dovadă a lucrării harului, iar inima lui s-a întărit și mai mult în credință.
Aruncarea în cuptorul aprins
Văzând că nu poate opri credința tânărului, tiranul a poruncit un alt chin: Irinarh a fost aruncat într-un cuptor aprins. Focul, însă, nu l-a vătămat, după cum nici pe femeile creștine nu reușise să le ardă în mod minunat. Dumnezeu l-a păzit și în această încercare, iar mucenicul a ieșit teafăr și nevătămat.
Prin aceste minuni, puterea lui Hristos se arăta din ce în ce mai limpede, rușinând pe tiran și întărind credința celor de față.
Tăierea capului, încununarea muceniciei
În cele din urmă, văzând că nu-l poate înfrânge, Maxim a dat poruncă să i se taie capul. Astfel, Sfântul Irinarh și-a dat sufletul în mâinile Domnului Iisus Hristos, primind cununa muceniciei.
Împreună cu el a fost omorât prin tăierea capului și preotul Acachie, cel care îl botezase. Acest preot a avut un rol esențial în întoarcerea lui Irinarh la credință, fiind un adevărat părinte duhovnicesc, însoțindu-l până în ceasul morții și primind aceeași cunună.
Moștenirea spirituală a Sfântului Mucenic Irinarh
Pilda Sfântului Irinarh și a celorlalte șapte femei mucenițe rămâne vie în Biserica Ortodoxă. Ei sunt pomeniți ca mărturisitori ai adevărului, modele de statornicie și credință. Viața lor ne învață:
- că nici o suferință nu este prea mare atunci când este trăită pentru Hristos;
- că Dumnezeu întărește pe cel slab și îl ridică pe cel căzut;
- că minunile nu au încetat, ci se arată acolo unde există credință adevărată.
Sfinții nu sunt doar figuri ale trecutului, ci însoțitori ai noștri, rugători înaintea lui Dumnezeu pentru toți cei care le cer ajutorul.
Sfântul Irinarh, sprijin și rugător pentru cei ce-L mărturisesc pe Hristos
Sfântul Mucenic Irinarh, împreună cu cele șapte femei mucenițe și preotul Acachie, formează un triptic luminos al curajului creștin, al credinței neclintite și al biruinței harului asupra întunericului. Viața lor este o mărturie a puterii Domnului Iisus Hristos, Care întărește pe cei ce-L mărturisesc și ocrotește pe cei ce cred în El.
Ei rămân pentru noi chipuri de neînfricare, chemându-ne să trăim cu aceeași dragoste față de Dumnezeu și cu aceeași hotărâre în mărturisirea credinței.
Condacul Sfântului Mucenic Irinarh
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Stea luminoasă şi nerătăcită te-ai arătat lumii, care vesteşti pe Soarele Hristos cu razele tale, purtătorule de luptă Sfinte Irinarh şi înşelăciunea toată ai stins-o, iar nouă lumină ne-ai dat, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Mucenic Irinarh
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Irinarh, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.