Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei

Photo of author

By Adrian Serban

În istoria Bisericii, puține figuri se înalță cu atâta putere și lumină precum cea a Sfântului Grigorie Luminătorul, ierarhul prin care Armenia a fost întâiul stat ce a primit în întregime credința creștină. Viața lui, plină de prigoane, răbdare, minuni și biruințe duhovnicești, arată felul în care Dumnezeu a lucrat printr-un singur om spre mântuirea unui întreg popor

Nașterea și pronia dumnezeiască a copilăriei

Sfântul Grigorie s-a născut în jurul anului 240, din părinți de neam ales, înrudiți cu casele regale ale Persiei și Armeniei. Tatăl său, Anak, boier de rang înalt, fusese atras într-un complot împotriva regelui armean Khosrov (Cursar). Cu viclenie, Anak a ucis pe împărat, dar a plătit cu viața, întreaga sa familie fiind nimicită la porunca celui asasinat. În taină, doi dintre pruncii lui au fost salvați: Grigorie și fratele său.

Copil fiind, Grigorie a fost dus în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credința creștină. Aici a primit botezul, iar mai târziu s-a căsătorit, având doi fii: Vrtanes și Aristakes, pe care i-a închinat slujirii Bisericii. După moartea soției, s-a dedicat pe deplin lucrării lui Dumnezeu, simțind chemarea de a-și sluji neamul prin vestirea Evangheliei.

În slujba regelui Tiridate

Întors în Armenia, Grigorie s-a dedicat slujirii regelui Tiridate, fiul celui ucis de tatăl său. Deși între ei exista această veche vrajbă de sânge, Grigorie a slujit cu credincioșie curții regale. Tiridate îl prețuia, dar când a aflat că Grigorie era creștin și că refuză să jertfească zeiței Artemis, s-a umplut de mânie.

Împăratul a încercat prin amenințări și chinuri să-l facă să se lepede de Hristos. Dar Sfântul, neclintit în credința sa, a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos chiar și sub cele mai cumplite torturi. În cele din urmă, Tiridate a poruncit să fie aruncat într-o groapă adâncă, plină de șerpi și fiare.

15 ani în groapă și purtarea de grijă a lui Dumnezeu

În mod minunat, Dumnezeu a păstrat viu pe slujitorul Său. Paisprezece sau cincisprezece ani a trăit Sfântul Grigorie în acea temniță înfricoșătoare, hrănit în taină de o femeie văduvă. Această răbdare a lui, care întrece puterile omenești, a fost o adevărată mucenicie tăcută și o mărturie a credinței neclintite.

Între timp, Tiridate, prigonitorul său, a pornit o prigoană sângeroasă împotriva creștinilor. Un episod cutremurător a fost uciderea celor 37 de fecioare, conduse de stareța Gaiana, care refuzaseră să se supună împăratului. După acest masacru, Tiridate a înnebunit, ajungând să trăiască asemenea fiarelor prin păduri.

Minunea vindecării împăratului

Sora lui Tiridate, Cusaroducta, a avut o vedenie: regele nu se va vindeca decât atunci când Grigorie va fi scos din groapă. Atunci, cei de la curte l-au eliberat pe sfântul ierarh și l-au adus la palat. Prin rugăciunile sale, Grigorie l-a vindecat pe împărat, redându-i nu doar sănătatea trupească, ci și mintea și sufletul.

Această minune a cutremurat întreaga curte regală și a deschis calea pentru o schimbare istorică. Tiridate însuși a primit botezul, urmat de familia sa și de întreaga Armenie, care a devenit astfel primul regat creștin din lume.

Întemeierea Bisericii Armene

La dorința împăratului, Grigorie a fost hirotonit episcop de Leontie al Cezareei Capadociei, devenind primul ierarh al Armeniei. Începând cu acest moment, el a organizat viața bisericească, a hirotonit preoți, a botezat poporul, a ridicat biserici și mănăstiri.

Tiridate, recunoscător pentru vindecarea sa, a dăruit averi Bisericii și a susținut lucrarea sfântului. Idolii au fost dărâmați, iar locul lor a fost luat de locașuri închinate Domnului Iisus Hristos. Armenia a devenit astfel un centru de lumină creștină pentru popoarele din jur, iar Grigorie a dus misiunea și în ținuturile de lângă Marea Caspică și Caucaz.

Legătura cu Sinoadele Bisericii

Sfântul Grigorie a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. A participat, prin fiul său Aristakes, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), alături de cei 318 Sfinți Părinți care au mărturisit dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu împotriva arienilor. Prin această legătură, Biserica Armeană s-a unit strâns cu celelalte Biserici locale.

Se spune că el ar fi pus bazele alfabetului armean și că Biblia a fost tălmăcită în limba poporului său, pentru ca lumina Evangheliei să pătrundă în inimile credincioșilor.

Sfârșitul vieții și cinstirea sa

După o viață plină de nevoințe și slujire, la adânci bătrâneți, Sfântul Grigorie s-a retras în singurătate și rugăciune prin munți. A trecut la Domnul în jurul anului 335, lăsând în urmă o moștenire duhovnicească de neșters.

Fiul său Aristakes i-a urmat la cârma Bisericii și a continuat lucrarea tatălui său, ducând mai departe credința în Hristos. Astfel, prin sângele martirilor și prin truda ierarhilor, Armenia a rămas statornică în Ortodoxie.

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Grigorie Luminătorul la 30 septembrie, cinstindu-l ca pe un mare ierarh, luminător și mucenic al Domnului Iisus Hristos. Moaștele sale se află și în România, la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din București.

Viața Sfântului Grigorie Luminătorul ne arată că Dumnezeu poate ridica lumină chiar din cele mai întunecate situații

Sfântului Grigorie Luminătoruleste pentru noi mărturie că răbdarea, credința și dragostea pentru adevăr biruiesc orice suferință. Armenia, primul stat creștin al lumii, poartă până astăzi pecetea lucrării lui. Iar noi, cinstindu-l, îl chemăm ca mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, ca să lumineze și sufletele noastre cu aceeași credință neclintită și cu aceeași dragoste pentru Hristos.

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei

Glasul 2

Pe propovăduitorii cei tari…

Pe cel mărit şi ierarh, ca pe un nevoitor al adevărului, astăzi să-l lăudăm toţi cu cântări şi cu imne de laude; pe păstorul şi învăţătorul cel priveghelnic, pe Sfântul Grigorie Luminătorul a toată lumea, căci se roagă lui Hristos să ne mântuim noi.

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei

Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!