În fiecare an, pe data de 18 octombrie, Biserica Ortodoxă pomenește, cu evlavie și recunoștință, pe Sfântul Cuvios Iulian, cel ce a trăit lângă apele binecuvântate ale Eufratului, ca un adevărat stâlp al rugăciunii și al sfințeniei.
Viața lui este o mărturie a puterii credinței, a curăției inimii și a biruinței duhovnicești asupra lumii, asupra păcatului și chiar asupra firii însăși.
Viața de început și retragerea în pustie
Sfântul Iulian era de neam simplu, provenind, după unele tradiții, din Persia, și nu avea învățătură de carte. Însă, prin curăția sufletului și prin smerenia lui adâncă, s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt, așa cum se spune în scrierile vechi despre dânsul. Dorind să se lepede de lume și să trăiască în liniște cu Dumnezeu, Sfântul a părăsit tot ce era lumesc și s-a dus în părțile râului Eufrat, unde a găsit o peșteră mică, în care și-a început nevoința monahală.
Viața lui simplă, dar plină de har, a atras curând și pe alți iubitori de Dumnezeu. Mulți au venit să-i urmeze pilda, așezându-și colibe în jurul peșterii. Astfel, s-a format în jurul lui o mică obște de monahi, care, urmând exemplul sfântului, trăiau în post, rugăciune și ascultare, mulțumindu-se cu hrana sărăcăcioasă pe care o avea și părintele lor duhovnicesc. Se spune că numărul lor a ajuns până la o sută de frați, toți adunați în jurul peșterii care devenise un adevărat far al vieții duhovnicești în pustia Mesopotamiei.
Minunile Sfântului Iulian
Sfântul Iulian s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieții. Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale este ucidere unui balaur care amenința locul unde viețuia, făcându-i astfel loc de liniște și neprimejdie. Prin rugăciune și credință, el a biruit fiara și a arătat că harul lui Dumnezeu dă biruință chiar și asupra forțelor întunericului.
Tot prin rugăciunile sale, Dumnezeu a făcut să izvorască o fântână cu apă curată în acel loc pustiu și fără de apă. Izvorul a fost o binecuvântare nu doar pentru monahii din jur, ci și pentru călătorii și localnicii care treceau prin acele locuri aride.
Sfântul Iulian a fost și ctitor de biserici, mergând până la Muntele Sinai, unde a zidit o biserică pe piatra pe care Moise a văzut slava lui Dumnezeu. Această biserică s-a păstrat multă vreme și a fost mărturie a dragostei și râvnei sale pentru cele sfinte.
Harul rugăciunii și vedenia despre moartea împăratului apostat
În vremea când împăratul Iulian Paravatul (numit și „Apostatul”) pregătea un nou război împotriva perșilor, creștinii din acele locuri, temându-se de prigoana care urma, au alergat la Sfântul Iulian, cerându-i să se roage lui Dumnezeu pentru izbăvire. Sfântul a făcut rugăciune neîncetată timp de zece zile, iar în a zecea zi a auzit un glas din cer care i-a spus: „Nu numai pentru tine, ci și pentru alții mulți, care stau toată noaptea la rugăciune, spurcatul și păgânul Iulian a fost junghiat.”
Această vedenie s-a adeverit întocmai, căci în aceeași zi împăratul Iulian a fost ucis pe câmpul de luptă, fiind lovit de o suliță, așa cum prorocise Sfântul. Astfel, Dumnezeu a arătat că ascultă rugăciunile sfinților și îi izbăvește pe cei credincioși de primejdii.
Minunea copilului salvat din puț
O altă întâmplare minunată din viața Sfântului Iulian s-a petrecut când acesta a fost primit în casa unei femei evlavioase, care îl găzduia pe când mergea spre Antiohia. În timp ce ședea la masă, copilul femeii, un băiat de șapte ani, a căzut într-un puț adânc, fără ca mama sa să se tulbure sau să-și piardă nădejdea. Ea a continuat să slujească sfântului, acoperind puțul cu pace și cu credință în inima ei.
Când Sfântul Iulian a întrebat despre copil, femeia i-a spus doar că îi este rău. Dar el, înțelept și luminat de Duhul Sfânt, a cerut să-l vadă pe copil, pentru a-l binecuvânta. Când a descoperit puțul, toți au văzut copilul plutind deasupra apei, nevătămat, jucându-se, ca și cum ar fi fost purtat de mâini nevăzute. Copilul a mărturisit că Sfântul Iulian era cel care îl ținuse deasupra apei și se jucase cu el.
Această minune a adus multă bucurie și credință celor de față, întărind și mai mult slava cuviosului în toată regiunea.
Tămăduiri și ajutor celor aflați în nevoi
Sfântul Iulian era plin de milă și iubire față de oameni. Oriunde mergea, aducea alinare și vindecare celor bolnavi. Când a fost odată pe cale către Constantinopol, un om bolnav, care zăcea de multă vreme, s-a atins doar de cojocul sfântului și s-a vindecat pe loc, urmându-l apoi cu bucurie, asemenea ologului care fusese vindecat de Sfinții Apostoli Petru și Ioan.
Sfântul a fost și apărător al credinței ortodoxe. În cetatea Cirului, unde era primejdie de rătăcire din pricina unui episcop eretic, pe nume Asterie, Sfântul Iulian a rămas împreună cu credincioșii, rugându-se toată noaptea. Prin lucrarea lui Dumnezeu, acel eretic a fost lovit de o boală grea și a murit în scurt timp, izbăvindu-se astfel poporul de înșelare.
Legătura duhovnicească cu Sfântul Didim cel Orb
Sfântul Iulian, numit și „Sihastrul”, a fost contemporan cu Sfântul Didim cel Orb, marele luminător al Alexandriei. Deși trăiau departe unul de altul, amândoi au primit descoperire de la Dumnezeu în aceeași zi despre moartea împăratului Iulian Apostatul.
Sfântul Didim, fiind la rugăciune de noapte, a auzit un glas ceresc zicând: „Astăzi împăratul Iulian nu mai este. Mergi și vestește aceasta Patriarhului Atanasie.” Astfel, Dumnezeu a arătat că pe slujitorii Săi adevărați îi unește prin Duhul Sfânt, indiferent de locul unde se nevoiesc.
Ultimii ani și adormirea întru Domnul
După multe nevoințe, postiri, rugăciuni și minuni, Sfântul Iulian s-a întors la ucenicii săi și a petrecut cu ei încă câțiva ani în liniște și rugăciune. Apoi, simțind că i se apropie ceasul trecerii, și-a binecuvântat ucenicii și a adormit cu pace, fiind înconjurat de cei care l-au urmat cu credință și dragoste.
Sfântul Cuvios Iulian a fost numit de mulți „făcător de minuni al Eufratului”, căci prin viața și rugăciunile lui a adus viață locurilor pustii și mângâiere celor întristați. El a fost chip al smereniei, al ascultării și al dragostei față de Dumnezeu și de aproapele.
Moștenirea duhovnicească
Pilda Sfântului Iulian ne arată că adevărata cunoaștere nu vine din carte, ci din inimă curată și din viață sfântă. El, deși țăran simplu și neștiutor de litere, a fost luminat de Duhul Sfânt și a primit darul străvederii, știind mai dinainte faptele și tainele lui Dumnezeu.
Viața lui este o chemare la lepădare de sine și la nevoință, la credință vie și la rugăciune curată. El a arătat că omul care se smerește și se roagă cu inimă curată devine prieten al lui Dumnezeu și mijlocitor pentru lume.
Pildă de smerenie și rugăciune întru Hristos
Sfântul Cuvios Iulian, pustnicul de lângă Eufrat, a fost un om simplu, dar plin de har, un făcător de minuni și un părinte duhovnicesc care a luminat prin credința sa multe suflete. Prin rugăciunile lui, Dumnezeu a săvârșit minuni, a tămăduit bolnavi, a izbăvit popoare de primejdii și a întărit Biserica Sa în vreme de încercare.