În rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe, ziua de 10 februarie este una deosebită, fiind consacrată cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Ognevidnaya”, numită și „Areovind” sau „Chip de Foc”.
Această icoană, mai puțin cunoscută în spațiul românesc, dar profund venerată în tradiția rusă și bizantină, se remarcă printr-o iconografie neobișnuită și o încărcătură teologică deosebit de profundă.
La finalul Utreniei din această zi, după pomenirea sfinților rânduiți, Biserica face amintire și de această icoană făcătoare de minuni, chemând credincioșii la o contemplare mai adâncă a rolului Maicii Domnului în iconomia mântuirii și la o rugăciune plină de smerenie și nădejde.
O icoană cu totul aparte în iconografia ortodoxă
Icoana Maicii Domnului „Ognevidnaya” este neobișnuită prin faptul că o înfățișează pe Preasfânta Fecioară fără Pruncul Iisus, lucru rar întâlnit în iconografia ortodoxă. Maica Domnului este reprezentată singură, cu capul aplecat spre dreapta, într-o atitudine de adâncă rugăciune, smerenie și ascultare față de voia dumnezeiască.
Elementul care atrage cel mai mult atenția este veșmântul roșu aprins, asemenea focului. Din această pricină, icoana a primit denumirea de „Areovind” sau „Chip de Foc”. Culoarea nu este una întâmplătoare, ci poartă un mesaj teologic profund, care a fost tâlcuit de-a lungul veacurilor de Sfinții Părinți și de teologii Bisericii.
Simbolismul culorii roșii, focul jertfei și al curățirii
Roșul din veșmântul Maicii Domnului este, în primul rând, simbolul Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Este culoarea sângelui vărsat pe Cruce pentru mântuirea lumii, sânge care curățește, sfințește și reînnoiește întreaga creație. Prin această reprezentare, Maica Domnului apare ca cea care poartă, în mod tainic, durerea Crucii Fiului său, anticipând Patimile și împărtășindu-se de suferința răscumpărătoare.
În tradiția vechilor credincioși, culoarea roșie mai simbolizează plinătatea Bisericii, care trece prin focul încercărilor, dar nu se mistuie, asemenea rugului aprins văzut de Moise în pustie. Maica Domnului este acel „rug aprins” care a purtat în pântece pe Dumnezeu-Cuvântul fără a se mistui, devenind astfel chip al Bisericii însăși.
Totodată, focul din această icoană este foc curățitor, focul iubirii dumnezeiești care arde neghina păcatului din sufletele oamenilor. Privind această icoană, credinciosul este chemat la pocăință, la curățire lăuntrică și la apropiere de Dumnezeu.
Privirea Maicii Domnului, icoană a smereniei desăvârșite
Privirea Preasfintei Fecioare este îndreptată în jos, plină de blândețe și liniște. Nu este o privire severă, ci una care îndeamnă la rugăciune, la tăcere și la încredere. Capul plecat spre dreapta exprimă ascultarea desăvârșită față de voia lui Dumnezeu, acea ascultare prin care a devenit Născătoare de Dumnezeu și Maică a întregului neam omenesc.
În această icoană, Maica Domnului nu este prezentată ca Împărăteasă în slavă, ci ca mijlocitoare smerită, care poartă în inimă suferința lumii și o aduce înaintea lui Dumnezeu în rugăciune neîncetată.
Originea icoanei, taină și tradiție
Din punct de vedere istoric, originea exactă a icoanei „Ognevidnaya” rămâne necunoscută. Unele surse menționează că icoana ar fi apărut pentru prima dată în anul 598, însă această informație nu este pe deplin confirmată. Alte tradiții susțin că icoana ar fi fost zugrăvită de iconari greci în secolele VIII–IX, în perioada iconoclastă, fiind una dintre icoanele aduse ulterior în Rusia din Bizanț.
Se spune că o versiune timpurie a acestei icoane, datată în jurul anului 845, s-a pierdut, rămânând doar amintirea ei în tradiția Bisericii. Cert este faptul că, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, cinstirea icoanei era deja larg răspândită, datorită minunilor săvârșite prin mijlocirea Maicii Domnului.
Icoana din anul 1812 și recunoașterea oficială
Prima icoană „Ognevidnaya” menționată în mod cert în documentele istorice a fost pictată în anul 1812. Aceasta se păstrează și astăzi la Moscova, în Muzeul de Istorie de Stat. Datorită evlaviei crescânde a credincioșilor și a numeroaselor mărturii despre ajutorul primit prin rugăciune, cinstirea icoanei a fost inclusă oficial în calendarul ortodox în anul 1815.
De atunci, numeroase copii ale icoanei s-au răspândit în întreaga Rusie și dincolo de hotarele ei, fiind așezate în biserici, mănăstiri și case de credincioși.
Minuni și evlavie populară
De-a lungul timpului, credincioșii au mărturisit vindecări trupești și sufletești, izbăvire din primejdii, întărire în credință și pace lăuntrică dobândite prin rugăciune înaintea Icoanei Maicii Domnului „Ognevidnaya”. În mod special, această icoană este cinstită de cei care se află în încercări grele, în suferințe sufletești sau în lupte lăuntrice, fiind privită ca un simbol al biruinței luminii asupra întunericului.
Rugăciunea Bisericii
Un loc aparte în cultul acestei icoane îl ocupă Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Ognevidnaya”, din care Condacul 1 exprimă cu putere evlavia Bisericii:
„Sfinții Îngeri cu frică înconjoară cinstită icoana ta, împodobind-o cu cununi de laude pentru mulțimea minunilor tale arătate neamului omenesc, iar noi de mireasma cântărilor duhovnicești umplându-ne, îți cântăm ție cu dragoste: Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!”
Icoana Maicii Domnului „Ognevidnaya” este mai mult decât o reprezentare artistică: este o mărturisire de credință, o chemare la pocăință și o aducere aminte a Jertfei mântuitoare a Domnului Iisus Hristos
Chipul de foc al Maicii Domnului ne vorbește despre iubirea care arde, curățește și luminează, despre smerenie, rugăciune și nădejde.
Cinstind această icoană la data de 10 februarie, Biserica ne cheamă să ne apropiem cu inimă curată de Maica Domnului, încredințați fiind că ea, ca o mamă iubitoare, nu încetează să se roage pentru noi și să ne călăuzească spre lumina Fiului ei, Hristos Domnul.