Ortodoxia nu este doar o religie a ideilor, ci una a prezenței vii a lui Dumnezeu și a sfinților Săi în viața credincioșilor. Una dintre cele mai grăitoare dovezi ale acestei prezențe este cinstirea icoanelor făcătoare de minuni, în care harul lui Dumnezeu lucrează concret și adesea vizibil. Între acestea, un loc deosebit îl ocupă Icoana Maicii Domnului din Iviron, cunoscută sub numele de „Portărița” – icoană venerată de veacuri atât în Muntele Athos, cât și în întreaga lume ortodoxă.
Originea și numele icoanei
Icoana Maicii Domnului „Portărița” este legată de Mănăstirea Iviron din Muntele Athos, un lăcaș cu rădăcini georgiene, înființat în secolul al X-lea. Potrivit tradiției, icoana a fost inițial păstrată de o femeie evlavioasă din Niceea, în timpul persecuțiilor iconoclaste din Bizanț. Pentru a o salva de distrugere, femeia a pus icoana într-o ladă și a încredințat-o mării cu rugăciunea ca Maica Domnului să o păzească.
După ani, icoana a fost văzută plutind pe apă, în picioare, în apropiere de Muntele Athos. Monahii din Mănăstirea Iviron au încercat fără succes să o scoată din mare. Doar monahul Gavriil Iviritul, un călugăr cu viață sfântă, a reușit, în urma rugăciunii și postului, să o primească în mâini. Icoana a venit spre el singură, plutind vertical pe valuri, semn al harului dumnezeiesc.
Minunea care a dat numele „Portărița”
După ce icoana a fost așezată cu cinste în biserica mănăstirii, ea a început să dispară în mod inexplicabil și să fie găsită la poarta mănăstirii. Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori, până când Maica Domnului i s-a arătat în vis lui Gavriil și i-a spus: „Nu am venit aici să fiu păzită, ci să păzesc eu mănăstirea.” Atunci călugării au înțeles voia Maicii Domnului și au construit un paraclis la intrarea în mănăstire, unde icoana a fost așezată și a rămas de atunci.
De aici și numele de „Portărița” (în greacă, Πορταΐτισσα), pentru că Maica Domnului a ales să stea la poarta mănăstirii, ca o ocrotitoare veșnic trează. Icoana a devenit simbolul unei Maici care nu părăsește poarta vieții noastre, ci veghează neîncetat.
Cinstirea în viața liturgică
Icoana Portăriței este prăznuită în mod special pe 12 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă Rusă face pomenirea minunilor ei și a lucrării sale de ocrotire. În plus, icoana este sărbătorită și în alte zile importante, care reflectă momente-cheie din istoria sa:
- 31 martie – pomenirea arătării icoanei Maicii Domnului în stâlp de foc pe mare și a recuperării ei de către Sfântul Gavriil.
- 26 septembrie – Sosirea icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia, unde a fost dusă o copie cinstită, care a devenit și ea făcătoare de minuni.
- 13 octombrie – Sosirea icoanei la Moscova, în anul 1648, unde a fost primită cu mare evlavie și a devenit ocrotitoarea capitalei ruse.
- Marțea din Săptămâna Luminată – sărbătoarea care comemorează apariția miraculoasă a icoanei în stâlp de foc și recunoașterea ei ca dar dumnezeiesc adus în mod supranatural Muntelui Athos.
Aceste date arată cât de vie este cinstirea Portăriței în întreaga lume ortodoxă și cât de extinsă este influența icoanei în poporul credincios, fie el grecesc, rus, georgian sau român.
Minuni și puterea de mijlocire
Istoria icoanei este plină de minuni. A păzit mănăstirea de pirați, de incendii, de boli. A fost izvor de vindecări pentru călugări și mireni, a oferit sprijin mamelor, a adus ploaie în vreme de secetă și a fost mângâiere în vreme de război. Chiar și copii ale icoanei, precum cea din Montreal, Canada, au devenit izvoare de lacrimi și de har, mărturisite de mii de credincioși.
O trăsătură aparte a Portăriței este discreția cu care lucrează. Nu este o icoană „spectaculoasă”, ci una a liniștii, a vegherii neîntrerupte. Rugăciunea în fața ei aduce adesea nu doar vindecare, ci și pace, claritate și întoarcere la Dumnezeu.
O icoană a actualității
Într-o epocă marcată de frică, nesiguranță și dezorientare, icoana Portăriței devine relevantă ca niciodată. Ea nu este doar un obiect sfânt din trecut, ci un reper viu pentru prezent. Este o icoană care ne spune că Maica Domnului este la poartă – nu închisă într-un altar inaccesibil, ci în întâmpinarea noastră, gata să ne primească și să ne păzească.
„Portărița” ne învață că inima noastră are și ea o poartă. O poartă care trebuie apărată de gânduri rele, de deznădejde, de rătăciri. Și dacă o încredințăm Maicii Domnului, nu vom fi niciodată singuri. Ea știe cum să păzească, cum să tămăduiască și cum să ne conducă spre Domnul nostru Iisus Hristos.
Teologia icoanei: veghe și prezență
Din punct de vedere teologic, icoana Portăriței ne descoperă o realitate esențială: Maica Domnului nu este o figură îndepărtată sau simbolică, ci o Mamă prezentă, activă, implicată în viața credincioșilor. Icoana o arată stând în picioare, ținând pe brațe pe Iisus Hristos – nu doar ca pe un copil, ci ca pe Dumnezeu adevărat, Mântuitorul lumii.
Numele de „Portăriță” nu este întâmplător. Ea este paznic al mănăstirilor, al sufletelor, al Ortodoxiei. Este chipul vegherii, al curăției, al rugăciunii neîncetate. În icoană, chipul ei exprimă blândețe, dar și hotărâre. E o Maică, dar și o Regină – fără fast, dar cu autoritate.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” este una dintre cele mai profunde mărturii ale iubirii lui Dumnezeu față de oameni, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare
Nu este doar o comoară a trecutului, ci o prezență vie a Ortodoxiei. Este o icoană care păzește, care vindecă, care adună în jurul ei lacrimi, rugăciuni și mărturisiri.
Cinstirea Portăriței nu înseamnă venerarea unei imagini, ci recunoașterea lucrării Maicii Domnului în lume – o lucrare de iubire, de ocrotire și de chemare la trezvie. În fața acestei icoane, sufletul se liniștește și regăsește încrederea că nu e singur. Acolo, Maica Domnului ne așteaptă și ne ascultă, ca o Mamă adevărată.
Și pentru că trăirea ortodoxă este întotdeauna unită cu rugăciunea, încheiem cu cuvintele pe care credincioșii le rostesc adesea înaintea icoanei:
Rugăciune la icoana Maicii Domnului Portăriţa
Apărătoare Doamnă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, cântările cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am agonisit armă tare, zid nebiruit şi strajă nebiruită. Acoperă-ne şi ne apară pe noi toţi de vrăjsmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată vătămarea sufletească şi trupească, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Portăriţă bună care deschizi credincioşilor uşile Raiului! Aşadar, se cuvine ca noi să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu ajutorul acestor sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre, dacă mai credem în aşa ceva!…