Icoana Maicii Domnului din Ierusalim ocupă un loc deosebit în rândul icoanelor făcătoare de minuni care o înfățișează pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Ea este prăznuită în trei momente distincte ale anului bisericesc: la 12 octombrie, 13 noiembrie și în sâmbăta a V-a din Postul Mare, în ziua în care Biserica Ortodoxă o pomenește pe Maica Domnului prin cântarea Acatistului Bunei Vestiri.
Această icoană sfântă, diferită de cea cunoscută sub numele de „Ierusalimitissa” aflată la Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani, poartă o istorie îndelungată, plină de semnificație duhovnicească și de evenimente minunate.
Originea icoanei, lucrare a Sfântului Evanghelist Luca
Potrivit Tradiției Bisericii, Icoana Maicii Domnului din Ierusalim a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, primul iconograf creștin, cel care a zugrăvit chipul Fecioarei Maria încă din timpul vieții Sale pământești. Se spune că această icoană a fost realizată la 15 ani după Înălțarea Domnului, în locul sfânt numit Ghetsimani, acolo unde Maica Domnului se retrăgea adesea pentru rugăciune.
Această lucrare nu era doar o reprezentare artistică, ci o mărturie vie a prezenței Născătoarei de Dumnezeu în viața creștinilor. Icoanele pictate de Sfântul Luca sunt considerate prototipuri ale reprezentărilor ortodoxe ale Maicii Domnului, fiind însoțite de harul dumnezeiesc care izvorăște din persoana celei care L-a născut pe Mântuitorul lumii.
Prin acest chip sfânt, credincioșii au putut contempla blândețea, smerenia și iubirea nețărmurită a Maicii lui Dumnezeu, iar de-a lungul secolelor, icoana a devenit izvor de binecuvântare și de minuni.
Mutarea icoanei la Constantinopol
În secolul al V-lea, în anul 463, icoana a fost mutată de la Ierusalim la Constantinopol, capitala creștinătății răsăritene, de către împăratul Leon I (457–474), cunoscut și ca Leon Tracul. Împăratul a așezat icoana în Biserica „Izvorul Tămăduirii”, unul dintre cele mai cinstite locuri de închinare ale Maicii Domnului.
De aici, cinstirea icoanei s-a răspândit în tot Imperiul Bizantin. În vremuri de primejdie, poporul și conducătorii alergau la ajutorul Maicii Domnului, purtând icoana în procesiuni și rugăciuni de obște.
Tradiția amintește că, atunci când sciții au amenințat Constantinopolul, armata bizantină a purtat în luptă icoana Maicii Domnului din Ierusalim, ca semn al ocrotirii cerești. Se spune că, prin mijlocirea Maicii Domnului, cetatea a fost izbăvită de primejdie, iar poporul a mulțumit lui Dumnezeu și Născătoarei de Dumnezeu pentru izbăvirea minunată.
Astfel, icoana a devenit un simbol al biruinței credinței asupra răului, al nădejdii în ocrotirea Maicii Domnului, și al unității creștine în fața încercărilor.
Drumul icoanei către Rusia
După câteva secole, icoana și-a continuat drumul providențial. În anul 988, când marele cneaz Vladimir al Kievului s-a botezat și a primit creștinismul ortodox, icoana a fost dăruită acestuia ca binecuvântare și semn al legăturii duhovnicești cu Bizanțul.
Aceasta a fost mutată mai întâi în Korsun (Chersones), locul unde Vladimir a primit Sfântul Botez, iar apoi a fost adusă în Novgorod, pentru a întări credința nou-încreștinaților ruși.
Prin icoana Maicii Domnului din Ierusalim, Biserica Rusă a primit nu doar un odor de mare preț, ci și o mărturie a continuității credinței ortodoxe, care se răspândea din Țara Sfântă și din Constantinopol către nordul îndepărtat.
În timpul domniei țarului Ivan cel Groaznic, în anul 1571, icoana a fost mutată la Moscova, fiind așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, catedrala simbol a Ortodoxiei ruse. Acolo a devenit una dintre cele mai iubite și cinstite icoane, la care se rugau țarii, ierarhii și poporul în vremuri de bucurie sau necaz.
Pierderea icoanei în timpul invaziei napoleoniene
În anul 1812, când armatele lui Napoleon Bonaparte au invadat Rusia, icoana originală a Maicii Domnului din Ierusalim a fost furată de francezi și dusă în Catedrala Notre-Dame din Paris.
Această pierdere a fost resimțită adânc de credincioșii ruși, care au văzut în ea o mare durere, dar și o chemare la pocăință și la întărirea credinței. Cu toate acestea, în locul icoanei originale, a fost realizată o copie identică, care a fost așezată în același loc sfânt din Catedrala Adormirii Maicii Domnului.
Această copie, sfințită și primită cu mare evlavie, a fost înzestrată și ea cu harul de a săvârși minuni. Pe marginea icoanei au fost zugrăviți Sfinții Apostoli și mucenici, ca o mărturie a legăturii strânse dintre Maica Domnului și Biserica întreagă, întemeiată pe jertfa și mărturisirea sfinților.
Semnificația duhovnicească a icoanei
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Ierusalim este mai mult decât o rememorare istorică. Ea reprezintă mărturisirea neclintită a credinței ortodoxe în pururea-fecioria și mijlocirea Maicii Domnului pentru lume.
Prin această icoană, creștinii din toate timpurile au simțit ocrotirea și mângâierea celei „mai cinstite decât heruvimii și mai mărite fără de asemănare decât serafimii”. Ea este mijlocitoarea neobosită între oameni și Dumnezeu, grabnic-ajutătoarea celor aflați în nevoi, și protectoarea orașelor și a familiilor credincioase.
În cultul ortodox, icoanele nu sunt simple reprezentări artistice, ci ferestre către Împărăția lui Dumnezeu. Chipul Maicii Domnului, pictat cu rugăciune și binecuvântat de harul Duhului Sfânt, devine o prezență vie, care ne cheamă la rugăciune și la pocăință.
De aceea, credincioșii se adună cu evlavie în ziua prăznuirii acestei icoane, aducând rugăciuni de mulțumire și cerere: pentru sănătate, pentru pacea lumii, pentru izbăvirea de primejdii și pentru întărirea în credință.
Icoana Maicii Domnului – izvor de mângâiere și tămăduire
De-a lungul secolelor, icoana a fost asociată cu numeroase vindecări și minuni, mai ales în momentele când oamenii se rugau cu credință adâncă. În fața ei, mulți bolnavi s-au ridicat din suferință, iar familii aflate în necazuri au primit alinare.
Credința Bisericii mărturisește că Maica Domnului nu încetează niciodată să asculte rugăciunile celor ce o cheamă cu inimă curată, iar icoanele Sale sunt un mijloc prin care harul lui Dumnezeu se revarsă în lume.
Astfel, cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Ierusalim nu este doar o tradiție străveche, ci o mărturie vie a prezenței Maicii Domnului în viața Bisericii, care continuă să lucreze minuni și astăzi.
Cinstind această icoană sfântă, Biserica Ortodoxă nu face altceva decât să mărturisească iubirea și purtarea de grijă a Maicii Domnului pentru întreaga lume.
De la Ierusalim la Constantinopol, de la Novgorod la Moscova, icoana a fost semn al credinței vii și al unității creștine.
Astăzi, când lumea este tulburată de suferințe și necredință, icoana Maicii Domnului din Ierusalim ne cheamă din nou la credință, nădejde și rugăciune, amintindu-ne că nu suntem singuri în lupta vieții.