Icoana Maicii Domnului de la Mahaira, numită și Maheriótissa , este una dintre cele mai vechi și mai cinstite odoare duhovnicești ale Ciprului ortodox. Păstrată astăzi în vestita Mănăstire Mahaira, icoana este renumită atât pentru vechimea ei, cât și pentru minunile săvârșite de-a lungul secolelor.
Potrivit Tradiției Bisericii, ea se numără printre cele șaptezeci de icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, tradiție care îi conferă o cinstire deosebită în rândul credincioșilor.
Această origine este confirmată de inscripția „Agiosoritissa”, aflată odinioară deasupra icoanei, nume care făcea referire la Sfânta Racla din Biserica Vlaherne din Constantinopol, acolo unde era păstrat Acoperământul Maicii Domnului. De altfel, tocmai legătura cu această sfântă biserică arată fără îndoială proveniența icoanei din capitala Bizanțului.
Icoana ascunsă în vremuri de prigoană
Perioada iconoclasmului bizantin (716–843) a fost una dintre cele mai tulburi epoci ale istoriei creștine. În acei ani, multe icoane au fost arse, zdrobite sau prigonite, iar apărătorii lor au avut de suferit nenumărate chinuri. Ciprul însă, nefiind atins direct de iconoclasm, a devenit un loc de refugiu pentru sfintele icoane ale Răsăritului.
Așa se face că un monah evlavios a fugit din Constantinopol purtând cu sine icoana Maicii Domnului Agiosoritissa, aducând-o în siguranță în insula Cipru cu prețul propriei vieți. Rătăcind prin Asia Mică și apoi prin mările de lângă insulă, el a ajuns în munții din regiunea Mahaira. Acolo a descoperit o peșteră tainică, în care a așezat icoana făcătoare de minuni, rămânând până la moarte în viață pustnicească.
După mutarea la Domnul a cuviosului monah, icoana s-a „ascuns” ochilor lumii aproape trei secole, până când, în secolul al XI-lea, Maica Domnului s-a descoperit în chip minunat unor monahi aleși.
Cei patru sfinți ctitori ai Mănăstirii Mahaira
Istoria mănăstirii este strâns legată de patru cuvioși monahi: Neofit, Ignatie, Procopie și Nil, numiți astăzi ctitorii Mănăstirii Mahaira. Acești asceți au venit în Cipru în vremuri de mare tulburare pentru insulă, marcată în acea perioadă de atacurile devastatoare ale arabilor saracini. În urma acestor năvăliri, Ciprul a fost aproape pustiit, astfel încât mulți monahi din Palestina și Egipt au căutat aici locuri izolate pentru nevoință.
În anul 1145, doi dintre acești monahi, Neofit și Ignatie, au ajuns la Mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur, la poalele muntelui Pentadaktilos. Dorul lor însă era de sihăstrie adâncă, așa că au cerut lui Dumnezeu să le arate un loc potrivit pentru rugăciune și liniște. Răspunsul dumnezeiesc a venit sub forma unei lumini neobișnuite, care apărea seară de seară pe crestele munților Troodos. Asemenea magilor de odinioară, cei doi asceți au urmat lumina și au ajuns în locul unde aveau să întemeieze viitoarea vatră monahală.
Minunea sabiei, descoperirea icoanei
Ajunși lângă un izvor cu apă rece, au găsit un loc acoperit de rugi și mărăcini. Când au vrut să curețe locul cu foarfecele de curățat crengi și vlăstare pe care le aveau cu ei, au auzit un glas care le-a poruncit:
„Lăsați foarfecele și luați sabia care se află înaintea voastră. Cu aceasta să tăiați rugii, pentru că vreau să mă numesc Panaghia Mahairiotissa – Maica Domnului a Sabiei, și nu Kladeutiriotissa (a foarfecelor).”
Vocea venea chiar din icoana ascunsă între mărăcini. Cu lacrimi de bucurie, cei doi călugări au curățat locul cu sabia, au intrat în peșteră și s-au închinat înaintea icoanei Maicii Domnului, pe care au găsit-o intactă. Acolo au ridicat prima lor chilie și un mic paraclis pentru icoană, care a devenit centrul noii lor vieți monahale.
Întărirea și dezvoltarea mănăstirii
Lucrările de început ale sfântului așezământ au fost grele, iar după adormirea lui Neofit, Ignatie a rămas singur, până când Dumnezeu i l-a trimis pe bătrânul Procopie, un mare nevoitor. Curând, vestea despre viața lor sfântă a atras și alți monahi, între care și cuviosul Nil, venit din Palestina.
În anul 1160, Ignatie și Procopie au plecat la Constantinopol pentru a cere sprijin împăratului Manuil I Comnenul, binecredincios și iubitor de monahi. În urma cererii lor, împăratul le-a acordat patru privilegii deosebite:
- Un ajutor anual din vistieria imperială.
- Decretarea terenurilor din jurul schitului ca proprietate a mănăstirii.
- Scutirea totală de impozite.
- Autonomia față de episcopul locului, mănăstirea devenind stavropighie imperială.
Aceste privilegii au permis ridicarea unei biserici în cinstea Maicii Domnului și organizarea vieții monahale după rânduială.
Egumenii sfinți și lucrarea lor duhovnicească
Ignatie, devenit stareț, s-a distins printr-o viață de o mare sfințenie: blând, smerit și neobosit în rugăciune, el a fost părintele duhovnicesc al obștii și un făclier al credinței pentru poporul Ciprului.
După moartea lui Procopie, iar apoi după adormirea lui Ignatie, părintele Nil a fost rânduit egumen. Acesta avea să devină unul dintre cei mai mari conducători ai mănăstirii. În vremea unei secete cumplite de trei ani (1179–1181), Nil nu a ezitat să facă o călătorie până în Cilicia pentru a cere ajutor pentru mănăstire și pentru oamenii înfometați ai insulei.
Când, în anul 1209, a fost chemat să păstorească episcopia Tamasos, Nil a continuat să protejeze mănăstirea și a întocmit un Typikon, adică o rânduială amănunțită de viață monahală, care a stat la temelia întăririi duhovnicești a obștii.
Moștenirea duhovnicească a Maheriótissei
Cinstirea icoanei Maicii Domnului de la Mahaira nu este doar o tradiție locală, ci un simbol al rezistenței duhovnicești și al credinței poporului cipriot. În secolele următoare, insula a trecut prin numeroase suferințe: năvăliri, dominații străine, prigoniri, până la tragedia ocupației turce din anul 1974, când partea de nord a insulei a fost smulsă de la grecii ciprioți, iar sute de biserici au fost ruinate sau transformate în depozite și grajduri.
Cu atât mai mult, icoana Maheriótissa și sfinții ctitori ai mănăstirii au devenit pentru ciprioți un izvor de mângâiere și speranță. Exemplul lor de jertfă, rugăciune și dragoste pentru Hristos rămâne un model pentru orice creștin care dorește să-și păstreze credința vie în vremuri grele.
Astăzi, Mănăstirea Mahaira continuă să fie un loc de pelerinaj, iar icoana Maicii Domnului rămâne făcătoare de minuni, adunând în jurul ei credincioși din toată lumea ortodoxă. Cei patru sfinți ctitori sunt pomeniți ca ocrotitori ai mănăstirii, iar ziua închinată acestui așezământ monahal este praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie.
În fața icoanei Maicii Domnului Maheriótissa , creștinii ridică rugăciuni pentru pace, vindecare, izbăvire și întărire sufletească. Iar Maica Domnului „izvorâtoarea de mii de haruri”, după cum o numesc ciprioții, nu încetează să arate ajutorul ei celor ce aleargă cu credință sub acoperământul ei.