Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Acatist” – „Prevestitoarea” de la Mănăstirea Zografu

Photo of author

By Adrian Serban

În istoria Ortodoxiei, icoanele Maicii Domnului au fost nu doar podoabe ale bisericilor și mănăstirilor, ci semne vii ale prezenței și lucrării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în viața credincioșilor.

Printre aceste icoane de mare cinste se numără și Icoana Maicii Domnului „Acatist”, numită și „Prevestitoarea”, păstrată la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos.

Această icoană este strâns legată de un moment de grea încercare pentru monahii athoniți, dar și de o minune prin care Maica Domnului a arătat că este cu adevărat ocrotitoarea celor ce Îi slujesc cu credință.

Contextul istoric al minunii

Veacul al XIII-lea, a fost o perioadă tulbure pentru Biserica Ortodoxă. Împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1261–1282), dornic să-și întărească tronul și să obțină sprijinul politic al Apusului, a semnat în anul 1274 nelegiuita unire cu Roma la Sinodul de la Lyon. Această unire, lipsită de temei dogmatic, urmărea o unire politică, nu una în Duhul Adevărului.

Monahii din Sfântul Munte Athos, păstrători ai credinței curate, au trimis împăratului o scrisoare prin care au osândit această unire eretică și l-au îndemnat să se lepede de ea, întorcându-se la Ortodoxie. Însă, sfătuit de patriarhul Ioan Vekkos, împăratul s-a ridicat împotriva celor care apărau dreapta credință. A trimis oaste de soldați latini în Athos, poruncindu-le să pedepsească pe monahii care refuzau să accepte supunerea față de papă.

Ceea ce a urmat a fost o prigoană cumplită. Mulți părinți au fost spânzurați, arși de vii sau decapitați. Mănăstirile Vatoped și Iviron au fost primele lovite, iar sângele mucenicilor a curs în valuri. În această atmosferă de teroare și martiriu, rândul suferinței a ajuns și la Mănăstirea Zografu, mănăstire bulgară aflată sub ocrotirea Maicii Domnului.

Minunea vestită de Maica Domnului

În acele zile, viețuia la Mănăstirea Zografu un monah îmbunătățit, cu frică de Dumnezeu, care avea ascultare la via mănăstirii. Acest părinte, simplu și smerit, își găsea mângâierea în rugăciune și în citirea zilnică a Acatistului Bunei Vestiri.

În timp ce citea cu evlavie cuvintele: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”, a auzit deodată glasul viu al Maicii Domnului din icoana pe care o avea înaintea sa:

„Bucură-te și tu, bătrânule!”

Uimit și înfricoșat, monahul a căzut la pământ, iar Preasfânta Fecioară i-a vorbit din nou:

„Nu te teme, du-te în mănăstire și spune fraților să nu deschidă astăzi porțile, iar cei mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu.”

Plin de cutremur, bătrânul s-a întors în grabă la mănăstire. Acolo a avut o nouă minune: icoana care îi vorbise nu se mai afla în chilia sa, ci atârna deasupra porților mănăstirii, luminată de o rază cerească. Luând-o în brațe, a mers la starețul Toma și i-a povestit tot ce se întâmplase.

Mărturisirea până la moarte

Starețul, om al lui Dumnezeu, a adunat obștea și le-a spus: „Fraților, Maica Domnului ne-a vestit ceea ce are să vină. Cei tari în credință să rămână împreună cu noi, iar cei mai slabi să se ascundă în pădure.”

O parte dintre monahi, temându-se de moarte, s-au retras. Cei rămași, adică douăzeci și cinci la număr, împreună cu starețul Toma, s-au închis într-un turn al mănăstirii, ducând cu ei și icoana Maicii Domnului care vorbise.

Nu după mult timp, ostașii latini au ajuns la porțile Zografului și au cerut cu trufie să fie primite. Dar egumenul Toma le-a răspuns cu tărie:

„Plecați de aici! Noi nu avem împărtășire cu voi și niciodată nu ne vom supune papei vostru. Hristos este capul Bisericii, iar noi rămânem credincioși Lui și Sfintei Sale Ortodoxii!”

Furiosi, cruciații au forțat porțile, au pătruns în mănăstire și, negăsindu-i pe toți monahii, au înconjurat turnul unde se aflau mărturisitorii credinței. Au adunat lemne și crengi uscate și au dat foc turnului, arzându-i de vii pe cei 26 de părinți zografiți, care și-au dat viața mărturisind adevărul lui Hristos.

Icoana care nu a ars

După plecarea ostașilor, monahii care se ascunseseră s-au întors în mănăstire. Când au intrat în turnul ars, au găsit un lucru minunat: trupurile celor arși erau mistuite de foc, dar icoana Maicii Domnului se afla întreagă, neatinsă de flăcări, doar înnegrită de fum.

Era un semn dumnezeiesc al ocrotirii și al puterii Născătoarei de Dumnezeu, care, deși îngăduise mucenicia robilor săi, arăta prin această minune că nu îi părăsise, ci le primise jertfa ca pe un tămâiet bineplăcut înaintea tronului Fiului Său.

Această icoană, numită de atunci „Acatist” sau „Prevestitoarea”, a devenit pentru Mănăstirea Zografu un izvor de mângâiere și o dovadă vie a prezenței Maicii Domnului în mijlocul monahilor.

Cinstirea icoanei și memoria mucenicilor

În amintirea minunii, în partea stângă a bisericii mari a mănăstirii a fost ridicat un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, în care a fost așezată icoana făcătoare de minuni. Călugării bulgari o numesc simplu „Hairiovo”, ceea ce înseamnă „Bucură-te”, după primul cuvânt al salutului îngeresc.

Locul unde s-a arătat Maica Domnului monahului acatistier se numește până astăzi Herovo, amintind de bucuria și cutremurul sfânt al acelei întâlniri cerești. În fiecare an, obștea Zografului prăznuiește cu evlavie această icoană și pomenirea celor 26 de sfinți mucenici arși în turn, care s-au învrednicit de cununa nestricăciunii pentru apărarea credinței ortodoxe.

Ferecătura și păstrarea icoanei

De-a lungul veacurilor, icoana a fost cinstită de mulțime de credincioși și pelerini. În anul 1847, monahul Serafim, fost negustor din Sankt Petersburg, pe nume Simeon Komarov, viețuitor la Mănăstirea Rusikon, a făcut ferecătura de argint a acestei icoane, pe cheltuiala sa, ca semn de recunoștință și evlavie. El a îmbrăcat icoana cu mâinile sale, în prezența monahilor bulgari, dându-i astfel o nouă podoabă vrednică de sfințenia ei.

De atunci, icoana Maicii Domnului „Acatist” este purtată în procesiuni în zilele de mare sărbătoare, fiind socotită ocrotitoarea Mănăstirii Zografu și mijlocitoarea tuturor celor ce i se roagă cu credință.

Semnificația duhovnicească a icoanei „Prevestitoarea”

Această icoană ne amintește că Maica Domnului nu încetează să se arate alături de cei credincioși, mai ales în vremuri de prigoană și tulburare. Ea, care a fost numită de Arhanghelul Gavriil „plină de har”, rămâne pururea mijlocitoare între Dumnezeu și oameni, izvor de mângâiere și nădejde pentru cei ce o cinstesc.

Glasul ei, care i-a spus bătrânului monah: „Nu te teme…”, răsună peste veacuri în inimile tuturor celor ce se roagă cu credință. Așa cum atunci i-a vestit mănăstirii primejdia, tot astfel și astăzi prevestirile ei se descoperă sufletului care trăiește în ascultare, rugăciune și curăție.

Cei 26 de călugări arși în turn nu au fost biruiți de foc, ci au biruit lumea prin credință, iar jertfa lor s-a unit cu rugăciunile Maicii Domnului. Focul pământesc nu a putut atinge icoana ei, semn că harul ei nu se mistuie, ci luminează întunericul veacurilor.

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Acatist” de la Mănăstirea Zografu nu este doar o comemorare istorică, ci o mărturisire vie a credinței ortodoxe

Ea ne învață că Maica Domnului este cu adevărat „Prevestitoarea”, cea care vede înainte primejdiile, cea care ne cheamă la pocăință și la curaj în fața ispitelor.

Cei ce se roagă înaintea acestei icoane primesc ajutor în necazuri, luminare în momentele de întunecare și puterea de a mărturisi adevărul fără teamă. În fiecare „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară”, se ascunde același glas blând care i-a vorbit bătrânului monah din Zografu: chemarea de a rămâne credincioși Fiului ei, până la sfârșit.

Astfel, icoana Maicii Domnului „Acatist” , „Prevestitoarea”, rămâne nu doar o comoară a Muntelui Athos, ci o icoană a nădejdii pentru întreaga lume ortodoxă, amintindu-ne că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu veghează neîncetat asupra celor ce o cinstesc și o cheamă în rugăciune cu inimă curată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne și ajută-ne pe noi, păcătoșii!