Melchisedec îl binecuvintează pe Avraam (Facerea 14, 18-20)
În paginile Sfintei Scripturi există unele personaje care apar pentru scurt timp, dar care au o însemnătate teologică foarte mare.
Melchisedec este misteriosul rege și preot pomenit în Vechiul Testament și tâlcuit de Sfântul Apostol Pavel în Noul Testament. Deși Scriptura spune puțin despre el, Biserica vede în această figură o prefigurare a lui Iisus Hristos și o mărturie despre preoția Sa veșnică.
În mod surprinzător, preoția lui Hristos nu este legată de preoția lui Aaron, ci de cea a lui Melchisedec, un rege provenit dintre păgâni, pe care Sfinții Părinți îl arată ca prototip al Arhiereului veșnic.
Personajul istoric Melchisedec
Vechiul Testament consemnează pe scurt figura și faptele lui Melchisedec.
În cartea Facerii citim că „Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt.Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: «Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!». Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate.” (Facerea 14, 18-20).
El este numit „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”, deși trăia cu mult înainte de rânduirea preoției levitice prin Aaron.
Melchisedec era rege al Salemului, cetate identificată de tâlcuitori cu Ierusalimul, într-o vreme când țara era împărțită în multe orașe-stat locuite de popoare păgâne. Cu toate acestea, el se închină adevăratului Dumnezeu și recunoaște că biruința lui Avraam asupra vrăjmașilor a fost dată de Dumnezeu.
Faptul că Melchisedec îl binecuvintează pe Avraam, iar patriarhul îi oferă zeciuială, arată marea lui demnitate duhovnicească și pregătește înțelegerea unei preoții mai înalte decât cea care avea să fie rânduită mai târziu prin Legea lui Moise.
Preoția după rânduiala lui Melchisedec
Prorocul David spune despre Mesia:
„Juratu-S-a Domnul și nu-I va părea rău: «Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».” (Psalmul 109, 4).
Acest verset este tâlcuit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, unde Melchisedec este comparat cu Hristos:
„Căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.” (Evrei 7, 2-3).
Melchisedec îl prefigureaza pe Domnul Iisus Hristos mai întâi prin numele său, care înseamnă „regele dreptății”, iar prin numele cetății sale, Salem, este și „rege al păcii”. Aceste însușiri se împlinesc desăvârșit în Iisus Hristos, adevăratul Împărat al dreptății și Domn al păcii, așa cum arată și Sfântul Ioan Gură de Aur.
De asemenea, Melchisedec este în același timp rege și preot, lucru neobișnuit în Israel, unde aceste slujiri erau separate. Această unire prefigurează pe Hristos, Care este și Împăratul universului, și Arhiereul veșnic.
Scriptura nu spune nimic despre nașterea sau moartea lui Melchisedec, iar această tăcere îl face chip al preoției veșnice, fiind o prefigurare a lui Hristos, Care nu are început și nu are sfârșit.
Preot după rânduiala lui Melchisedec
Una dintre cele mai importante învățături despre Melchisedec este că preoția lui este diferită de preoția levitică. În Legea lui Moise, preot putea fi doar cel din seminția lui Levi și din familia lui Aaron, iar această slujire era moștenită și trecătoare.
Melchisedec însă este preot înainte de Legea lui Moise și fără genealogie cunoscută, motiv pentru care Sfântul Apostol Pavel îl numește „fără tată, fără mamă, fără spiță de neam” și „preot pururea”. Aceasta arată nu că el ar fi fost veșnic, ci că este simbol al unei preoții veșnice.
Domnul Iisus Hristos nu este preot după rânduiala lui Aaron, ci „Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” (Evrei 6, 20), deoarece preoția Lui nu este trupească, ci duhovnicească și veșnică.
Pâinea și vinul aduse de Melchisedec lui Avraam sunt văzute de Sfinții Părinți ca o prefigurare a Sfintei Euharistii, iar prin aceasta Melchisedec devine chip profetic al lui Hristos și al lucrării Sale mântuitoare.
Înțelesul duhovnicesc al întâlnirii dintre Avraam și Melchisedec
Întâlnirea dintre Avraam și Melchisedec are și un înțeles duhovnicesc adânc.
Avraam este părintele credincioșilor, iar Melchisedec este preotul Dumnezeului Celui Preaînalt. Faptul că Avraam primește binecuvântare de la Melchisedec arată că preoția acestuia este mai înaltă decât cea care avea să vină prin Legea lui Moise.
Sfântul Apostol Pavel spune că Levi, care era în coapsele lui Avraam, a dat și el zeciuială prin Avraam. Prin aceasta, se arată că preoția lui Melchisedec este superioară preoției levitice.
Această superioritate arată că preoția Domnului Iisus Hristos este mai mare decât preoția Vechiului Testament.
Preoția lui Aaron era trecătoare, dar preoția lui Hristos este veșnică.
Preoția levitică era limitată la un popor, dar preoția lui Hristos este pentru toate neamurile.
Preoția veche aducea jertfe de animale, dar Hristos Se aduce pe Sine jertfă pentru mântuirea lumii.
Melchisedec rămâne unul dintre cele mai misterioase personaje ale Sfintei Scripturi, dar și unul dintre cele mai importante din punct de vedere teologic
Deși apare pentru puțin timp în Vechiul Testament, el este pus în legătură directă cu Hristos și cu preoția veșnică a Mântuitorului.
Prin numele său, prin slujirea sa de rege și preot, prin lipsa genealogiei și prin întâlnirea cu Avraam, Melchisedec devine o prefigurare a Domnului Iisus Hristos, Arhiereul cel veșnic.
De aceea, Biserica mărturisește că Mântuitorul nu este preot după rânduiala lui Aaron, ci „după rânduiala lui Melchisedec”, adică după o preoție veșnică, duhovnicească și universală, care nu se sfârșește niciodată.
În lumina acestei învățături, înțelegem că încă din Vechiul Testament Dumnezeu pregătea venirea Domnului Iisus Hristos, iar prin figura tainică a lui Melchisedec ne descoperă mai dinainte pe Împăratul dreptății și al păcii, Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel veșnic și Mântuitorul lumii.