Disclaimer:
Acest text este o lucrare de ficțiune inspirată din relatări și teorii populare despre chemtrails. Nu există dovezi oficiale care să confirme existența unui program global de pulverizare chimică sau efectele descrise. Personajele, evenimentele și detaliile prezentate mai jos sunt pur speculative și au scop literar și explorator.
În acea noapte a batut un vânt puternic care a adus cu el un strat fin de pulbere galbenă, despre care autoritățile vorbesc ca ar fi „praf saharian”. Ochii lui de jurnalist de investigatii văd însă altceva: particule care plutesc în aer, amestecate cu dârele persistente, și care se depun pe tot ce ating — pe mașini, pe clădiri, pe sol. Curios și precaut, iese afară și trece un magnet peste pulberea depusă pe o suprafață netedă. Spre surprinderea și groaza lui, cel puțin jumătate din acest așa-zis praf saharian este atras de magnet.In mintea lui se naste o intrebare fireasca – de cand „praful saharian” contine metale care sunt atrase de magnet?
Jurnalistul stă în fața computerului, ecranul luminându-i fața obosită. Documente, grafice și fotografii cu ceruri brăzdate de dâre persistente îi ocupă întreaga fereastră. Analize de laborator, articole citite în grabă, rapoarte anonime – toate conturează un tablou înfiorător.
În Dobrogea, aerul respirat conținea, spun documentele pe care le analizează, crom, plumb, nichel, arsen și cadmiu. Specialiștii declară că aceste metale grele se găsesc, în mod normal, doar în sol. Dar acum par să plutească în aer.
El citește mai departe: periculozitatea pulberilor nu este dată doar de compoziția chimică, ci și de dimensiunea particulelor. Cele mai fine pătrund adânc în plămâni, afectând sistemul respirator și, pe termen lung, sănătatea întregului organism. Medicii avertizează că fenomenul poate deveni periculos dacă se repetă. În cantități mari, plumbul poate provoca anemie, nichelul boli respiratorii, cadmiul hipertensiune arterială și ateroscleroză, iar cuprul iritații ale căilor respiratorii.
În ultimii ani, clinicile și sălile de urgență sunt mereu pline, adesea la dublul capacității. Pacienți cu boli noi, cu simptome greu de explicat, apar tot mai frecvent. Maladii despre care până acum câțiva ani nimeni nu auzise. Jurnalistul notează în jurnalul său : „Există bănuiala că starea proastă a sănătății oamenilor este legată de dârele anormale pe care le lasă avioanele. Autoritățile însă nu fac nimic – totul pare banal, iar noi suntem lăsați singuri.”
Suntem pe cont propriu. Deci, scapa cine poate!
Pe măsură ce navighează prin aceste rapoarte, gândurile lui se transformă în acțiuni: cum să se protejeze pe el si pe cei interesati? Internetul e plin de sfaturi pentru cei dispusi sa le urmeze.
Fiecare măsură nu garantează siguranța, dar e o formă de supraviețuire. Cine acționează, are șanse să scape; cine ignoră semnele, devine victimă a propriului confort și pasivitate.
Pe măsură ce scrie, el simte greutatea responsabilității: guvernele nu intervin, autoritățile par indiferente, mass-media ignoră problema. În lumea lor. „Cine nu vede, cine nu aude și tace… moare încet, încet, în pace,” își notează în jurnal. Este un avertisment către oricine privește, dar ezită să acționeze.
Jurnalistul stă la fereastră și privește cerul brăzdat de dâre albe, ca niște plase invizibile întinse peste lume. În mintea lui răsună dilema care îl frământă: să se alinieze majorității, acceptând tăcerea și pasivitatea — „Cine nu vede, n-aude și tace moare încet, încet, în pace” — sau să-și asume risc și efort, să acționeze, să caute și să protejeze, gândindu-se că poate supraviețui, adica „Scapă cine poate”.
Cerul, în acea clipă, pare să fie oglinda lumii: o luptă între ignoranță și curaj, între pasivitate și acțiune, iar el știe că alegerea fiecăruia decide cât de multă libertate și viață rămâne în mâinile sale.