În centrul vieții creștine stă porunca iubirii și a iertării.
Fără iertare nu există pace în suflet, nu există împăcare cu Dumnezeu și nici nădejde de mântuire
Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a fost rugat de ucenici să îi învețe cum trebuie să se roage, le-a dat rugăciunea „Tatăl nostru”, în care se află una dintre cele mai adânci și mai cutremurătoare cereri: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”
Această cerere nu este doar o formulă de rugăciune, ci o lege duhovnicească. Dumnezeu ne iartă în măsura în care și noi iertăm. Iertarea aproapelui devine astfel cheia deschiderii milostivirii dumnezeiești asupra sufletului nostru.
Iertarea aproapelui, drumul către mila Tatălui Ceresc
Sfânta Evanghelie este limpede: nu putem cere iertare dacă noi înșine nu iertăm. Domnul spune fără ocolișuri: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta, nici Tatăl vostru nu va ierta.”
Această poruncă nu este dată pentru a ne împovăra, ci pentru a ne vindeca. Mânia, resentimentul, dorința de răzbunare și judecarea aproapelui sunt poveri care ne otrăvesc sufletul. Omul care nu iartă trăiește într-o închisoare lăuntrică. El se roagă, dar rugăciunea lui nu poate urca liber la cer, pentru că inima îi este legată de supărare.
A ierta nu înseamnă a declara că răul nu a existat, nici a justifica nedreptatea. A ierta înseamnă a lăsa judecata în mâinile lui Dumnezeu și a refuza să mai purtăm povara urii.
Simplitatea Sfintei Evanghelii
Un mare duhovnic, Părintele Selafiil de la Noul Neamț, concentra întreaga nevoință creștină într-un cuvânt simplu: „Iartă, ca și Dumnezeu să te ierte.”
El îi învăța pe credincioși ca, atunci când ajung seara, să spună din inimă:
„Doamne, iartă-mi tot ce am greșit astăzi cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul, ca un om. Iartă pe toți părinții și frații și mă iartă și pe mine, păcătosul.”
Această rugăciune scurtă cuprinde o mare înțelepciune duhovnicească. Ea ne obligă să ne cercetăm conștiința înainte de somn. Ne obligă să ne uităm în inimă și să vedem dacă mai avem mânie asupra cuiva. Dacă descoperim o supărare, trebuie să o stingem imediat prin iertare.
Părintele spunea: nu te culca mânios. Dacă ai iertat, poți spune cu îndrăzneală smerită:
„Doamne, iartă-mă și pe mine, pentru că eu i-am iertat pe toți, după porunca Ta.”
Această încredințare copilărească în mila lui Dumnezeu este expresia unei credințe vii. Omul își pune sufletul în mâna Domnului, știind că, dacă ar pleca din această viață în noaptea aceea, ar pleca împăcat.
Este iertarea chiar atât de simplă?
Mulți întreabă: „Este atât de simplu?”
Da și nu.
E simplu pentru că Sfânta Evanghelie nu cere lucruri complicate: nu cere filosofii, nu cere puteri supraomenești, ci doar o inimă smerită.
Dar este greu pentru că mândria noastră se împotrivește. Ego-ul nostru vrea dreptate imediată, vrea să demonstreze că are dreptate, vrea satisfacție.
Iertarea devine astfel o nevoință zilnică. Nu este un gest unic, ci o lucrare continuă. De fiecare dată când apar gânduri de nemulțumire, judecată sau supărare, trebuie să ne întoarcem către Dumnezeu și să spunem:
„Iartă-mă, Doamne, și iartă și pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat.”
Această rugăciune scurtă poate fi repetată ori de câte ori sufletul se tulbură.
Iertarea începe în gând
De multe ori spunem că am iertat, dar în inimă păstrăm încă reproșuri. Adevărata iertare nu se limitează la cuvinte; ea începe în gând.
Când vedem că mintea noastră se întoarce la o nedreptate, când repetăm în interior dialoguri imaginare, când dorim în taină ca celălalt să fie pedepsit, înseamnă că rana nu este încă vindecată.
În acel moment trebuie să intervenim duhovnicește:
- să ne rugăm pentru persoana respectivă,
- să o binecuvântăm în gând,
- să cerem lui Dumnezeu să îi dăruiască luminare și pace,
- și să ne amintim propriile noastre păcate.
Sfinții Părinți spun că nimic nu înmoaie inima ca pomenirea propriilor greșeli. Când omul își vede păcatele, nu mai poate condamna cu asprime pe alții.
Iertarea, calea spre pacea inimii
Un suflet care iartă devine ușor.
Nu întâmplător, oamenii care se spovedesc sincer și lasă supărările simt o mare liniște. Iertarea este un act eliberator. Ea taie lanțurile nevăzute ale resentimentului.
De aceea, viața creștină autentică nu se măsoară în numărul de metanii sau de postiri, ci în capacitatea inimii de a ierta.
Poți posti mult și totuși să nu ai pace. Poți citi multe rugăciuni și totuși să fii tulburat. Dar dacă ierți din inimă, pacea vine ca un dar.
Crucea iertării
Cea mai puternică imagine a iertării rămâne însă Crucea.
Pe Golgota, în mijlocul durerii, Domnul nu a rostit cuvinte de osândă, ci a spus:
„Părinte, iartă-i, că nu știu ce fac.”
Dacă Domnul Iisus Hristos i-a iertat pe cei care L-au răstignit, cum am putea noi refuza iertarea pentru greșeli mult mai mici?
Privirea la Cruce ne arată că iertarea nu este slăbiciune, ci putere dumnezeiască. Ea este participare la însăși iubirea lui Dumnezeu.
Iertarea în familie și în viața de zi cu zi
Cele mai grele iertări nu sunt față de străini, ci față de cei apropiați: soț, soție, părinți, copii, rude, colegi.
Acolo unde există apropiere, există și răni mai adânci. Dar tocmai acolo trebuie să lucrăm mai mult la iertare.
O regulă simplă poate schimba viața unei familii: să nu apună soarele peste supărarea voastră.
Seara trebuie să fie momentul împăcării. Chiar dacă problema nu este rezolvată complet, măcar inima să fie împăcată.
Iertarea, pregătire pentru veșnicie
Viața noastră pe pământ este nesigură. Nimeni nu știe dacă va mai avea încă o zi.
De aceea, Sfinții Părinți insistă asupra împăcării zilnice. Dacă plecăm din această lume cu inimă curată, cu iertare pentru toți, sufletul nostru pleacă pregătit.
Iertarea devine astfel nu doar o virtute morală, ci o pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Rugăciunea iertării
O practică duhovnicească folositoare este ca, la sfârșitul fiecărei zile, să spunem încet:
„Doamne, iartă-mi toate greșelile mele din această zi, cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul. Iartă pe toți cei care m-au supărat și pe cei pe care i-am supărat. Și mă iartă și pe mine, păcătosul, pentru că și eu din inimă i-am iertat.”
Această rugăciune simplă, spusă zilnic, poate schimba viața unui om.
Porunca simplă care deschide mântuirea: iartă și vei fi iertat
Simplitatea Sfintei Evanghelii constă tocmai în această poruncă limpede: iertarea aduce iertare.
Dacă vrem mântuire, trebuie să începem nu cu lucruri spectaculoase, ci cu această lucrare tainică a inimii. În fiecare zi, în fiecare clipă, când apar gânduri împotriva aproapelui, să ne întoarcem spre Dumnezeu și să spunem:
„Iartă-mă, Doamne, și iartă și pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat.”
În această rugăciune scurtă se ascunde pacea sufletului, împăcarea cu oamenii și nădejdea întâlnirii cu Dumnezeu. Iar cine dobândește iertarea, dobândește iubirea; iar cine dobândește iubirea, a aflat deja începutul Împărăției Cerurilor în propria inimă.