Bogăția poate cumpăra o casă, dar nu și liniștea sufletului. Poate asigura confortul trupului, dar nu poate garanta ziua de mâine.
Când omul își pune toată nădejdea în averea sa și uită de Dumnezeu, tocmai ceea ce consideră a fi siguranța lui se poate transforma într-o mare primejdie duhovnicească.
Iluzia siguranței materiale și uitarea de Dumnezeu
Trăim într-o lume în care aproape fiecare om caută să-și asigure viitorul. Muncește, economisește, cumpără pământuri, construiește case și adună bunuri, dorind să nu ducă lipsă de nimic. Mai ales atunci când are copii, grija pentru ziua de mâine devine una dintre preocupările sale cele mai importante.
Dar există o întrebare pe care puțini și-o mai pun: poate omul să fie cu adevărat lipsit de griji doar pentru că are bani și avere?
Sfântul Nicolae Velimirovici, unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei, atrage atenția asupra acestei înșelări. Adresându-se unui om bogat, convins că și-a asigurat atât propria viață, cât și viitorul copiilor săi, sfântul îi descoperă un adevăr tulburător: bogăția nu este un scut împotriva necazurilor, iar încrederea exagerată în bunurile pământești poate izgoni din suflet frica de Dumnezeu.
Nu averea în sine îl pierde pe om, ci transformarea ei într-un dumnezeu căruia îi închină întreaga viață.
Bogăția este un scut care se poate sfărâma într-o clipă
Omul bogat își spune adesea în sinea lui: „Am destul. Nu mai trebuie să mă tem de nimic. Copiii mei sunt asigurați, casa este plătită, pământurile îmi aduc venituri și bătrânețea îmi va fi liniștită”.
Dar cine îi poate garanta toate acestea?
Banii pot dispărea printr-o criză economică. Casele pot fi distruse de cutremure, incendii sau alte nenorociri. Pământurile pot rămâne neroditoare din pricina secetei. O boală neașteptată poate schimba într-o singură zi toate planurile unei familii.
Sfântul Nicolae Velimirovici arată cât de neputincioase sunt mijloacele materiale atunci când omul le consideră singura sa apărare.
Mântuitorul Iisus Hristos vorbește despre:
„Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor.” (Matei 13, 22)
Aceasta este una dintre cele mai subtile primejdii ale prosperității: omul începe să creadă că nu mai are nevoie de ajutorul dumnezeiesc.
Se roagă tot mai rar, mulțumește tot mai puțin și ajunge să considere că toate cele dobândite sunt numai rezultatul priceperii și puterii sale.
Uitând însă că sănătatea, viața, puterea de muncă și fiecare nouă dimineață sunt daruri ale lui Dumnezeu, își construiește liniștea pe o temelie nesigură.
Pilda bogatului căruia Dumnezeu i-a cerut sufletul
Sfânta Evanghelie ne pune înainte o întâmplare care ar trebui să trezească orice conștiință.
Unui om bogat i-a rodit țarina din belșug. Neavând unde să-și adune roadele, s-a hotărât să-și dărâme hambarele și să construiască altele mai mari.
Apoi și-a spus sufletului său:
„Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.” (Luca 12, 19).
Însă cuvintele lui Dumnezeu au fost cutremurătoare :
„Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20).
Ce greșise acest om?
Nu faptul că pământul îi rodise din belșug. Nici faptul că avea hambare și provizii. Greșeala lui era că își legase întreaga fericire de lucrurile trecătoare.
În planurile sale nu exista Dumnezeu, nu existau săracii și nici gândul la moarte.
Avea de toate pentru trup, dar nu pregătise nimic pentru veșnicie.
Această pildă ne amintește că adevărata sărăcie nu este lipsa banilor, ci lipsa lui Dumnezeu din inimă.
Averea dobândită prin nedreptate devine povară pentru suflet
Sfântul Nicolae Velimirovici atrage atenția asupra unei primejdii și mai mari decât încrederea în bogăție: averea dobândită prin nedreptate.
Există oameni care se îmbogățesc prin înșelăciune, minciună sau însușirea bunurilor altora. Din afară, viața lor poate părea fericită, dar ce folos are o asemenea avere dacă este însoțită de mustrările conștiinței?
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că omul care se îmbogățește prin nedreptate este mai sărac sufletește decât cel lipsit de bunuri materiale.
O avere dobândită prin păcat nu devine binecuvântare doar pentru că este lăsată moștenire copiilor. Dimpotrivă, părinții care le oferă exemplul lăcomiei și al minciunii le transmit o moștenire sufletească primejdioasă.
Copiii au nevoie de siguranță materială, dar mai ales de părinți cinstiți, milostivi și credincioși. O casă modestă, în care există rugăciune, iubire și pace, poate fi mai bogată înaintea lui Dumnezeu decât un palat ridicat pe nedreptate.
Dreptul Iov și bogăția pe care nimeni nu i-o putea lua
Sfânta Scriptură ne oferă, prin viața Dreptului Iov, una dintre cele mai puternice lecții despre fragilitatea bunurilor pământești.
Iov era un om înstărit, dar și drept, credincios și temător de Dumnezeu. Avea turme numeroase, slujitori și o familie mare.
Într-un timp foarte scurt, a pierdut aproape totul: averea, copiii și, mai târziu, sănătatea.
Dintr-un om respectat și bogat, a ajuns să sufere cumplit.
Și totuși, în mijlocul suferinței, Iov și-a păstrat credința:
„Şi a rostit: «Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!».” (Iov 1, 21).
Iov nu era lipsit de durere. Nu era indiferent la pierderile sale. Suferea profund, dar nu renunța la legătura sa cu Dumnezeu.
Aceasta era adevărata lui bogăție.
Averea îi fusese luată, sănătatea îi fusese zdruncinată, dar credința continua să-i țină sufletul viu.
Viața lui Iov ne învață și că necazul nu este întotdeauna pedeapsa unui păcat personal. Chiar și omul drept poate trece prin încercări grele, iar Dumnezeu nu îl părăsește în suferința sa.
Cum poate omul să se îmbogățească în Dumnezeu
Mântuitorul ne îndeamnă:
,,Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.”(Matei 6, 19-20).
Dar cum poate omul să adune asemenea comori?
Prin credință, rugăciune, milostenie și iubire față de aproapele. Cel care are mult să-i ajute pe cei lipsiți, cel care conduce o afacere să fie drept cu angajații, iar cel care a greșit să se pocăiască și să îndrepte nedreptățile săvârșite.
Dumnezeu nu îi cere omului să trăiască în sărăcie, ci să nu devină robul averii sale. Bogăția poate fi o binecuvântare atunci când este folosită pentru binele celorlalți.
Când averea ajunge să stăpânească inima, sufletul se îndepărtează de Dumnezeu. Când este folosită cu înțelepciune și milostenie, ea devine un mijloc de a arăta iubirea față de aproapele.
Ce moștenire le lăsăm cu adevărat copiilor noștri?
Mulți părinți își petrec viața strângând bunuri pentru copii. Își doresc ca aceștia să nu cunoască lipsurile prin care au trecut ei.
Este o dorință firească, izvorâtă adesea din dragoste.
Dar părinții trebuie să se gândească dacă, odată cu bunurile materiale, le lasă copiilor și o moștenire duhovnicească. Este important să-i învețe să se roage, să spună adevărul, să-i respecte pe cei săraci, să nu se rușineze de credința lor și să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce primesc.
O avere se poate risipi într-o generație. O credință vie, cultivată prin exemplul părinților, poate lumina însă multe generații.
Cel mai mare dar pe care îl poate lăsa un părinte copilului său nu este o existență fără dificultăți, ci puterea de a trece prin dificultăți fără să-și piardă nădejdea în Dumnezeu.
Nu averea ne mântuiește, ci Dumnezeu
Omul care își pune toată nădejdea în bani și averi uită că nimic din lumea aceasta nu este veșnic. Bunurile materiale se pot pierde oricând, însă Dumnezeu rămâne neschimbat.
Creștinul este chemat să muncească cinstit, să aibă grijă de familie și, mai presus de toate, să-și pună nădejdea în Domnul.
Sfântul Nicolae Velimirovici ne îndeamnă să ne îmbogățim în Dumnezeu, prin credință, milostenie, adevăr și iubire față de aproapele. Acestea sunt comorile care nu pier odată cu bogățiile pământești.
Fericit nu este omul care crede că averea îi poate asigura totul, ci acela care, având mult sau puțin, știe că fără Dumnezeu nu are nimic.
Să ne îngrijim de cele necesare vieții, dar să nu uităm de suflet și să le lăsăm copiilor, mai presus de bunurile materiale, credința și dragostea de Dumnezeu.
Căci Mântuitorul ne spune:
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33).