Deschiderea catedralei Notre-Dame din Paris pune în evidență tensiunile istorice dintre Biserica Catolică și statul francez, într-un context simbolic profund. Acest eveniment coincide cu un consistoriu la Vatican, în care noi cardinali sunt învestiți, oferind o oportunitate rară de a observa cum se intersectează religia și politica la nivel mondial. În timp ce toată atenția Catolicismului este concentrată pe consistoriul de la Roma, care se desfășoară pe 2 aprilie, în același weekend are loc și deschiderea catedralei Notre Dame, un moment important pentru Paris și pentru Franța, dar care adâncește contrastul dintre relațiile istorice ale Bisericii cu statul francez și cu Vaticanul.
În acest context, arhiepiscopul Laurent Ulrich al Parisului nu va participa la consistorii, deși în mod tradițional Parisul este o diocesi importantă. Papa Francisc a ales să nu acorde „pălăria roșie” nici arhiepiscopului Ulrich, nici predecesorului său, ceea ce accentuează divizarea între cele două entități. Cu toate acestea, chiar și programarea acestei ceremonii de la Vatican în același weekend cu deschiderea Notre -Dame sugerează un contrast între puterea religioasă centralizată în Vatican și statutul catedralei Notre-Dame, care este, din punct de vedere juridic, o proprietate a statului francez.
De-a lungul istoriei, Franța a avut conflicte constante cu Biserica Catolică. După Revoluția Franceză, în 1790, statul francez a expropriat toate proprietățile Bisericii, iar în 1801, Napoleon a semnat un concordat cu Sfântul Scaun, care a dus la o restabilire parțială a drepturilor Bisericii. Un alt punct de cotitură a avut loc în 1905, când Biserica și statul au ajuns la un compromis prin care statul francez a preluat proprietatea tuturor bisericilor construite înainte de acea dată, însă păstrând dreptul Bisericii de a le folosi în continuare.
Restaurarea catedralei Notre-Dame, realizată de președintele Emmanuel Macron, reflectă aceste relații complexe. În timp ce Macron are autoritatea finală asupra lucrărilor de restaurare, Biserica a fost consultată pe parcursul procesului. Deși statul francez controlează activitățile din interiorul catedralei, liturghiile și slujbele sunt conduse de arhiepiscopul Parisului, ceea ce subliniază distincția între sfera religioasă și cea politică.
Evenimentul de deschidere a fost marcat de o oarecare tensiune. Inițial, Macron a dorit să țină un discurs în interiorul catedralei, dar arhiepiscopia a obiectat, considerând că președintele nu poate să prezideze rededicarea unui lăcaș de cult. În schimb, Macron a acceptat să vorbească din piața din fața catedralei, iar ceremonia de rededicare a fost condusă de arhiepiscopul Ulrich, care a intrat în catedrală pentru a începe slujba religioasă.
Această relație complexă dintre Biserică și stat este reflectată și în simbolismul ceremoniilor de la Vatican. În apropierea Bazilicii Sf. Petru se află două statui equestre monumentale, cele ale împăraților Constantin și Carol cel Mare, care sunt onorați pentru sprijinul lor acordat Bisericii, dar care, din punct de vedere civil, nu fac parte din aceasta. De asemenea, coroana lui Napoleon la Notre-Dame în 1804 a subliniat amestecul între autoritatea religioasă și cea civilă, iar conflictul dintre Biserică și stat a continuat, culminând cu evenimentele tensionate din perioada 1798-1814, când Pius VII a fost închis și ulterior eliberat din captivitate.
În concluzie, deschiderea Notre-Dame este mult mai mult decât un simplu eveniment religios sau cultural. Ea ilustrează conflictele istorice dintre Biserica Catolică și statul francez, precum și relațiile complexe dintre autoritățile religioase și politice, atât la Paris cât și la Vatican. Aceste conflicte continuă să fie un subiect delicat și relevant pentru înțelegerea istoriei și a prezentului în Franța și în întreaga lume.
VEZI ȘI – Minunile Sfintei Filofteia