Păcatele și fărădelegile pe care le facem sunt multe și de multe feluri, însă Sfinții Părinți ne arată limpede că toate se cuprind în șapte rădăcini, numite patimi capitale sau păcate de moarte, pentru că din ele se nasc toate celelalte păcate și ele însele „omoară sufletul”.
Acestea sunt:
mândria,
iubirea de argint,
curvia (desfrânarea),
mânia,
lăcomia pântecelui,
zavistia (invidia) și
lenea (trândavia).
Aceste patimi sunt numite de moarte pentru că, asemenea unor rădăcini otrăvite, hrănesc alte păcate, slăbesc puterile duhovnicești ale omului și îl despart de Dumnezeu, Izvorul Vieții.
În lupta împotriva acestor șapte patimi, ne războiesc trei vrăjmași nevăzuți: trupul, lumea și diavolul.
– Trupul ne împinge spre curvie, lăcomia pântecelui și lene.
– Lumea ne atrage spre iubirea de argint și dorirea celor trecătoare.
– Diavolul ne împinge spre mândrie, mânie și zavistie, pentru că acestea sunt însuși chipul căderii lui.
Sfinții Părinți ne învață că diavolul se străduiește mai ales să ne prindă în mândrie, pentru ca omul să devină asemenea lui: îngâmfat, răzvrătit și despărțit de Dumnezeu.
Pentru o mai bună lămurire, vom cerceta pe rând fiecare păcat de moarte, roadele pe care le aduce și mărturia Sfinților Părinți cu privire la ele.
Mândria
Mândria este păcatul prin care a căzut îngerul și s-a făcut diavol, trecând din lumină în întuneric. Ea este izvorul a nenumărate păcate: slava deșartă, îngâmfarea, ipocrizia, aroganța, nerușinarea, disprețul, ura și împietrirea inimii.
Sfântul Nectarie al Eghinei spune că îngâmfarea este patima cea mai rea, pricina tuturor dezbinărilor, scandalurilor și războaielor. Mândria aduce schisme, neascultare, ură și în timp omoară complet sufletul.
Sfântul Ioan Scărarul spune: „Mândria este lepra sufletului”.
Mândria îl face pe om asemenea diavolului; smerenia îl face asemenea lui Hristos. De aceea zice Domnul Iisus Hristos: „Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.”(Matei 23, 12). Fericit este omul smerit, căci smerenia este începutul vindecării sufletului.
Zavistia (Invidia)
Invidia este un păcat de moarte care roade sufletul asemenea ruginii ce mănâncă fierul. Din ea ies zece ramuri: complotul, mânia, dușmănia, cearta, nemulțumirea, batjocura, bucuria de răul altuia, ura, răzbunarea și chiar uciderea.
Sfântul Vasile cel Mare spune:
„Nu este patimă mai otrăvitoare ca invidia.”
Sfântul Grigorie Teologul adaugă:
„Invidia este cea mai nedreaptă dintre patimi, dar în același timp și cea mai dreaptă: îl chinuie tocmai pe cel care o are.”
Invidiosul se întristează de binele aproapelui și se bucură de necazul lui. Este, cum spun Sfinții Părinți, „prieten și ajutor al satanei”.
Cel care are dragoste adevărată, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, nu pizmuiește și nu caută ale sale. Dragostea biruie invidia, căci dragostea „nu cade niciodată”.
Iubirea de argint
Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Ea este alipirea irațională și nesățioasă de bani.
Din ea se nasc: lăcomia, nedreptatea, furtul, camăta, minciuna, batjocorirea celor sfinte, nemilostivirea și chiar închinarea la idoli. Iubitorul de argint „are totul și nu are nimic”, pentru că niciodată nu este mulțumit, oricât ar aduna.
Sfântul Vasile cel Mare spune:
„Iubitorul de argint vede necontenit aur și numai la el cugetă.”
Milostenia este arma care taie această patimă, pentru că îl face pe om asemenea lui Dumnezeu: milostiv, îndurat și iubitor de oameni.
Desfrânarea
Desfrânarea este păcat de moarte, oprit de a șaptea poruncă. Din ea se nasc cele mai grele fărădelegi: adulterul, sodomia, corupția trupului, silnicia, amestecarea sângelui și alte necurății.
Părinții ne învață că desfrânarea se aprinde prin:
– mâncare și băutură peste măsură
– somn mult
– nelucrare și vorbire multă
– împodobirea hainelor și viața de confort
Sfântul Vasile cel Mare spune că desfrânarea îl face pe om „să vorbească nerușinat și să cadă în alte păcate”. Înfrânarea și curăția însă îl fac pe om asemenea îngerilor.
Lăcomia pântecelui
Lăcomia este un păcat de moarte care duce la beție, risipă, furt, nerușinare, senzualitate și aprindere trupească.
Sfântul Ioan Scărarul ne avertizează:
„Când pântecele este îngrijit, mintea se îngâmfă; când pântecele este strâmtorat, inima se smerește.”
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Cine se îndestulează cu mâncarea este asemenea fiarelor, nu oamenilor.”
Postul este arma care taie această patimă: el potolește patimile trupești și aduce omului bucurie, liniște și lumină minții.
Trândavia
Trândavia este păcatul de moarte care duce la deznădejde, nepăsare, necredință, slăbănogire sufletească, amânare, judecarea aproapelui și lipsa rugăciunii.
Sfântul Ioan Damaschin spune:
„Cel stăpânit de trândavie dorește ceea ce nu are și urăște pe cele prezente.”
Trândavia este terenul pe care diavolul își face lucrarea cu ușurință. Omul treaz, însă, se întărește prin rugăciune, citirea Scripturii, spovedanie, râvnă și frica de Dumnezeu.
Mânia
Mânia este păcat de moarte, iar copii ei sunt: nebunia, cruzimea, tulburarea, ocara, iritarea, blasfemia și chiar uciderea.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre mânie:
– este „oarbă și fără minte”,
– este „foc teribil care mistuie totul”,
– este „mai rea decât beția”,
– este „mai mizerabilă decât diavolul”.
Cel blând și răbdător biruie toate acestea, pentru că răbdarea naște nerăutatea și pacea.
Lucrul cel mai puternic împotriva păcatelor de moarte: mărturisirea deasă
Înțelegem de aici că: mărturisirea deasă oprește păcatul, îl frânge și îl rușinează.
Omul care se spovedește des:
– își vede mai clar păcatele,
– nu le lasă să se adune,
– nu le uită,
– nu rămâne cu povara lor la moarte.
Cel care nu se mărturisește des, spune textul patristic, uită multe păcate grele, care rămân neiertate, iar diavolul i le va aduce în ceasul morții cu mare strâmtorare.
De aceea, spovedania deasă este scutul cel mai sigur împotriva morții sufletești.
Când omul se întoarce, Dumnezeu îl ridică
Păcatele aducătoare de moarte nu sunt o listă de „infracțiuni spirituale”, ci sunt răni adânci ale sufletului, care îl depărtează pe om de Dumnezeu.
Dar toate pot fi vindecate prin:
– smerenie,
– iubire,
– milostenie,
– curăție,
– post,
– râvnă,
– răbdare,
– și mai ales prin mărturisirea curată.
Niciun păcat nu este mai mare decât mila lui Dumnezeu, dacă omul se întoarce cu inimă zdrobită.