A avea un nume bun este un dar de mare preț. Sfânta Scriptură ne spune limpede: ,,Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia; cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul.” (Pilde 22, 1).
Reputația este mărturia felului în care trăim în lume și în fața lui Dumnezeu. Totuși, oricât am căuta să trăim corect, nu suntem scutiți de momente în care oamenii ne vorbesc de rău sau ne judecă pe nedrept. În astfel de clipe apare întrebarea firească: cum răspundem creștinește?
Îmi amintesc un sfat primit în copilărie: „Amintește-te că ești parte din familie, iar faptele tale se răsfrâng asupra tuturor.” Acest cuvânt simplu arată responsabilitatea pe care o purtăm prin comportamentul nostru. Dar ce facem atunci când această responsabilitate este umbrită de acuzații nedrepte sau calomnii?
Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului, în lucrarea „Cum să duci o viață sfântă”, oferă patru răspunsuri inspirate din Evanghelie și din exemplul Mântuitorului Iisus Hristos. Acestea ne arată drumul bun de urmat atunci când suntem vorbiți de rău.
1. Păstrarea calmului, primul pas spre biruința asupra răutății
Oricât de grele și jignitoare ar fi cuvintele rostite împotriva noastră, înainte de orice suntem chemați să ne păstrăm calmul. Să nu lăsăm furia, indignarea sau dorința de răzbunare să pună stăpânire pe inima noastră. Așa cum Hristos a tăcut în timpul acuzațiilor nedrepte ale evreilor, tot așa suntem și noi chemați să rămânem într-o stare de pace lăuntrică.
Sfântul Apostol Petru spune clar despre Domnul:,,Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate.” (I Petru 2, 23).
Aceasta este prima lecție: să nu reacționăm impulsiv. Să nu răspundem răului cu rău. Să nu intrăm în logica celui care lovește, ci în logica Celui care vindecă. Iar această liniște interioară nu vine de la sine, ci este roada rugăciunii.
Un creștin obișnuit să se roage zi de zi, mai ales cu rugăciunea către Hristos, învață să-și stăpânească impulsurile. Rugăciunea este comoara care ne ține mintea limpede și ne ferește de căderi. De aceea, în clipa în care suntem vorbiți de rău, primul gând să fie către Dumnezeu: „Doamne, dă-mi răbdare și înțelepciune!”
2. Autoanaliza, vedem adevărul despre noi înșine?
A doua recomandare a Mitropolitului Grigorie este surprinzător de profundă: atunci când cineva ne acuză, chiar nedrept, să ne cercetăm pe noi înșine. Să vedem dacă în cuvintele celuilalt nu se ascunde totuși vreun grăunte de adevăr. Poate că ceea ce ni se reproșează există undeva în sufletul nostru, chiar într-o formă mică, nedezvoltată sau neobservată.
Cuvântul spus de alții împotriva noastră poate deveni un prilej neașteptat de smerenie și de creștere duhovnicească. Dacă descoperim în noi acea patimă, cât de mică ar fi, suntem chemați la căință, la rugăciune fierbinte și la îndreptare. Să nu uităm: Dumnezeu poate transforma chiar și o vorbă nedreaptă într-un medicament pentru suflet.
Astfel, chiar acuzațiile dureroase pot fi o binecuvântare, dacă ne ajută să fim mai atenți la noi înșine și mai plăcuți lui Dumnezeu.
3. Apărarea, dar fără mândrie și fără iritare
Dacă, după o analiză lucidă, vedem că acuzațiile sunt complet nefondate, atunci ni se îngăduie să ne apărăm. Însă apărarea creștinului trebuie să fie calmă, fără furie, fără impulsul orgoliului rănit. Ea trebuie făcută nu pentru a satisface mândria sau imaginea noastră despre propria persoană, ci pentru a păstra un nume bun în societate, pentru a arăta adevărul.
Această atitudine presupune maturitate duhovnicească. Este greu să te aperi fără supărare atunci când cineva lovește în demnitatea ta. Dar tocmai aici se vede dacă reacția vine din iubire de sine sau din respect pentru adevăr. Dacă apărarea este calmă, obiectivă și lipsită de ură, atunci ea este bineplăcută lui Dumnezeu.
4. Când apărarea nu este posibilă: răbdare, rugăciune și sporire în bine
Mitropolitul Grigorie adaugă apoi un adevăr important: există situații în care apărarea nu aduce niciun rezultat. Atunci suntem chemați la o lucrare și mai profundă.
a) Îndurarea cu răbdare a calomniei
Dacă nimic nu schimbă situația, să ne amintim că Dumnezeu vede nevinovăția noastră. De ce să ne tulburăm, dacă El, Cel Care judecă cu dreptate, știe adevărul? Chiar dacă oamenii ne rănesc, Domnul ne vindecă. La Judecata de Apoi, adevărul va fi descoperit în fața întregii creații.
b) Privirea către Hristos, Modelul Desăvârșit al răbdării
Mântuitorul a fost acuzat de cele mai mari nedreptăți. A fost numit hulitor, amăgitor, prieten al păcătoșilor, chiar posedat ,,Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?”(Ioan 10, 20). Cu toate acestea, nu S-a apărat. Și dacă El, Care era fără păcat, a tăcut, cu cât mai mult noi, care suntem plini de neputințe, trebuie să răbdăm.
Însuși Domnul spune: „Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său.”(Matei 10, 24).
c) Sporirea în fapte bune
Mitropolitul ne îndeamnă să dublăm efortul nostru de a trăi frumos și curat. Să ne comportăm cu atâta bunătate și discreție, încât să nu dăm nici măcar prilejul de a fi suspectați. Viața exemplară este cea mai puternică apărare.
d) Rugăciune pentru luminare și pace
Dacă bârfele nu încetează și chiar se înmulțesc, nu ne rămâne decât să ne adâncim în rugăciune. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne întărească și să-i îndrepte pe cei care ne nedreptățesc. Hristos S-a rugat pentru cei care L-au răstignit: „Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23, 34). Rugăciunea pentru cei ce ne vorbesc de rău este un act de mare noblețe duhovnicească.
Viață în smerenie, pace și ascultare de Hristos
Toată învățătura creștină despre răspunsul la ocară se rezumă la două virtuți fundamentale: smerenia și pacea. Viața Mântuitorului ne arată că adevărata putere nu stă în a răspunde loviturii cu lovitură, ci în a rămâne în duh de blândețe chiar când ești nedreptățit. Postul, rugăciunea, citirea Scripturii și participarea la viața liturgică ne ajută să dobândim această stare.
Creștinul care se hrănește cu rugăciune și trăiește în lumina Evangheliei nu se teme de cuvintele oamenilor. El știe că Dumnezeu este apărătorul său și că adevărul iese întotdeauna la lumină.
A fi vorbit de rău este dureros, dar în același timp este o probă duhovnicească
Dacă rămânem calmi, dacă ne cercetăm pe noi înșine, dacă ne apărăm fără mândrie atunci când este nevoie și dacă răbdăm cu smerenie ceea ce nu putem schimba, atunci răutatea altora devine pentru noi un prilej de sporire în credință.
Să avem mereu înainte ochilor pilda lui Hristos. Să ne adăpostim în rugăciune, să căutăm pacea inimii și să trăim astfel încât nimeni să nu aibă motiv să ne vorbească de rău, iar dacă o face, să fim încredințați că Dumnezeu vede și ocrotește pe cei ce se străduiesc să-I fie credincioși.