Icoana cinematografiei, Brigitte Bardot, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat Fundația Brigitte Bardot într-un comunicat transmis duminică, 28 decembrie.
Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani
Avea cele mai faimoase inițiale din istoria cinematografiei. Brigitte Bardot, alias „BB”, care a întruchipat în cinematografia franceză din anii 1950-1970 emanciparea feminină și libertatea sexuală, înainte de a deveni o pionieră în lupta împotriva maltratării animalelor, s-a stins din viață, a anunțat Fundația Brigitte Bardot într-un comunicat transmis duminică, 28 decembrie. Avea 91 de ani.
De la filmul „Și Dumnezeu a creat femeia” până la „Dispreț”, Brigitte Bardot a fost timp de aproximativ cincisprezece ani cea mai faimoasă actriță din lume, urmărită de paparazzi, înainte de a renunța la această viață pentru a se dedica acțiunilor caritabile și a-și păta legenda, afișând din ce în ce mai mult apropierea sa de ideile de extremă dreapta.
Fidelă francheții sale, ea a declarat în paginile revistei Vogue, referindu-se la simbolul pe care l-a reprezentat: „Nu-mi pasă de emanciparea femeilor. Mă așez pe ea. În ceea ce privește libertatea sexuală, femeile nu m-au așteptat pe mine pentru a se elibera. Ce neînțelegere! Nu am fost niciodată scandaloasă. Am fost pur și simplu cea care am vrut să fiu.”
Angajată până la sfârșitul vieții în lupta împotriva maltratării animalelor, ea a lansat recent un apel împotriva practicii vânătorii cu câini. Iar în septembrie anul trecut, a lansat o campanie în favoarea adopției și împotriva abandonului animalelor.
Succes mondial
Născută în 1934 și marcată de o educație foarte riguroasă, Brigitte Bardot se îndreaptă inițial către dansul clasic. După ce a pozat pe coperta revistei Elle, este remarcată de regizorul Marc Allégret și se îndrăgostește de asistentul acestuia, Roger Vadim. Prin intermediul lor, debutează în cinema în 1952, la vârsta de 18 ani.
Brigitte Bardot a avut numeroase apariții discrete (Si Versailles m’était conté… de Sacha Guitry, Les Grandes Manœuvres de René Clair) și a jucat în filme istorice în Italia. Viața ei s-a schimbat când a obținut rolul principal în Et Dieu… a creat femeia, de Roger Vadim, filmul scandalos din 1956, care îi aduce o celebritate atât de bruscă, cât și mondială.
Apoi a avut succes după succes: En cas de malheur, Une Parisienne, Babette s’en va-t-en guerre. La Vérité de Henri-Georges Clouzot a atras 6 milioane de spectatori în sălile de cinema. Bardot considera acest film, a cărui filmare a fost deosebit de dificilă pentru ea, drept cel mai bun din cariera sa. „Clouzot a scos din mine un film extraordinar”, a declarat ea pentru Vogue.
În ciuda succesului, Bardot nu încetează să se pună la îndoială. Ascultând criticile care o considerau o actriță proastă, ea se străduiește, începând cu anii 1960, să accepte cele mai îndrăznețe propuneri.
Chipul Mariannei
Astfel, în 1962, joacă în Vie privée de Louis Malle. Un film inspirat din propria ei viață hărțuită de fotografi. Anul următor, joacă în Le Mépris de Jean-Luc Godard. Secvența inaugurală, în care își dezvăluie fundul lui Michel Piccoli, devine una dintre cele mai faimoase din istoria cinematografiei și îi consolidează mitul.
Bardot încearcă să-și schimbe din nou imaginea în Viva Maria!, un western parodic semnat de Louis Malle, în care joacă alături de Jeanne Moreau. Filmul are un succes imens (3,4 milioane de spectatori) și este un triumf pentru Brigitte Bardot, care este lăudată de presă pentru interpretarea sa.
Adevărată icoană națională, Bardot împrumută chipul său celui al Mariannei. Apoi se lansează într-o carieră de cântăreață cu ajutorul lui Serge Gainsbourg și semnează hituri nemuritoare: Harley Davidson, Bonnie and Clyde, dar și La Madrague, una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, inspirată de casa sa din Saint-Tropez.
Refuzul Hollywoodului
La începutul anilor 1970, cariera ei nu mai urmează o linie directoare. Apare fugitiv în Histoires extraordinaires de Louis Malle și Masculin féminin de Jean-Luc Godard, unde se mulțumește să recite un text. Acceptă, de asemenea, fără să citească scenariul, Shalako, un western uitabil cu Sean Connery.
Hollywood o dorea, dar Brigitte Bardot refuza toate scenariile pe care le primea: Au service secret de sa Majesté, L’Affaire Thomas Crown, care fusese scris special pentru ea. Refuza, de asemenea, Les Demoiselles de Rochefort sau L’Etranger de Luchino Visconti.
„Eu, știți, trebuie să rămân în contextul meu, în obiceiurile mele, înconjurată de oamenii pe care îi cunosc, în locuri care îmi sunt familiare”, a explicat ea pentru Vogue. „Nu puteam să plec în Statele Unite. Nici pentru tot aurul din lume, era imposibil.”
Anii 1970 sunt și mai experimentali, cu opere neconvenționale precum Les Femmes de Jean Aurel, un film cu buget redus filmat în decoruri naturale, și Don Juan 73 de Roger Vadim, a cărui filmare este o tortură pentru ea. Eșecuri la box-office, precum Boulevard du Rhum, o superproducție cu Lino Ventura.
„Această celebritate nu mi se mai potrivea”
Doar Les Pétroleuses, în care joacă alături de Claudia Cardinale, are succes în acea perioadă. Ea se retrage imediat după aceea, odată cu comedia L’Histoire très bonne et très joyeuse de Colinot trousse-chemise. Pe platoul de filmare, această meserie i se pare derizorie. Atât de mult încât, în 1975, la doi ani după lansare, ea pune capăt definitiv carierei sale.
„Această celebritate nu mi se mai potrivea”, a mărturisit ea pentru Le Monde în 2021. „Această latură futilă… Eram pusă în evidență ca într-un circ, nu mai puteam să mă mișc, nu mai puteam să trăiesc. Era tot ceea ce uram.”
„Este cea mai frumoasă decizie din viața mea”, a declarat ea pentru Le Monde în 2018. „Simpla lectură a unui scenariu mă agita, iar în cei douăzeci de ani în care am jucat într-un film după altul, aveam un nod în stomac și făceam herpes la începutul fiecărei filmări. Întotdeauna aveam același sentiment de goliciune.”
„Simțeam că nu mai existau povești mari, scenarii frumoase, dialoguri bune, nu mai existau regizori. Așa am luat decizia să mă opresc”, a declarat ea pentru BFMTV în mai 2025.
Ultima scenă din ultimul ei film o arată ținând un porumbel în mână. Un simbol al angajamentului ei împotriva maltratării animalelor, o cauză care o pasionează din 1962. Ea lansează apeluri pentru câinii abandonați, denunță vânătoarea de foci în 1976. Este batjocorită, dar persistă: în 1986, înființează fundația Brigitte-Bardot.
Omniprezentă în mass-media, Bardot își continuă acțiunile caritabile cu Noonoah, micuța focă albă, o carte ilustrată destinată copiilor. Ea povestește viața unui pui de focă salvat de vânători de către un eschimos. De asemenea, ea multiplică criticile la adresa actrițelor care poartă blănuri, de la Catherine Deneuve la Sophia Loren.
Radicalizare
Publicarea memoriilor sale în 1996 este încununată de succes (peste un milion de exemplare vândute), dar fostul său soț, Jacques Charrier, o dă în judecată pentru „încălcarea vieții private”. Fiul său unic, Nicolas, depune la rândul său plângere împotriva mamei sale pentru „încălcarea intimității intrauterine”. Scandalul duce la certuri între ei.
Pozițiile sale politice din acea perioadă devin tot mai radicale. Ea, care nu și-a ascuns niciodată admirația pentru generalul de Gaulle, începe să se implice în mișcarea de extremă dreapta. În 1993, se căsătorește cu Bernard d’Ormale, pe atunci consilier al lui Jean-Marie Le Pen, președintele Frontului Național. În 1997, o susține pe Catherine Mégret, candidata FN la primăria din Vitrolle, apoi pe Marine Le Pen, despre care va spune în 2014 că „își dorește să salveze Franța”.
În 1999, își manifestă public admirația pentru Vladimir Putin, despre care afirmă că „a făcut mai mult pentru cauza animalelor decât președinții noștri succesivi”.
În 2004, este condamnată pentru scrieri rasiste despre imigranți și musulmani. Declarații pe care le va repeta adesea în presă sau pe rețelele de socializare. În Un cri dans le silence (Un strigăt în tăcere), din 2003, ea se revoltă împotriva „islamizării Franței” și denunță sacrificarea rituală a oilor cu ocazia sărbătorii Eid al-Adha.
Anul acesta, ea a primit reporteri la domiciliul său din Saint-Tropez pentru a vorbi despre lupta sa în favoarea animalelor. Afirmând că nu este interesată de epoca actuală, ea a vorbit despre moarte, asigurând că nu se teme de ea. „Dimpotrivă. Oh, Doamne! Viața actuală face ca moartea să pară ceva extraordinar.”