Între marile praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe, Botezul Domnului, numit și Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare (Teofania), ocupă un loc deosebit, fiind sărbătoarea în care Se descoperă lumii, în chip văzut, taina Preasfintei Treimi.
În ziua de 6 ianuarie, Biserica prăznuiește nu doar un eveniment din viața pământească a Mântuitorului, ci însăși începutul arătării Sale ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al lumii, precum și sfințirea firii apelor și temelia Tainei Sfântului Botez
Viața ascunsă a Domnului până la arătarea Sa
După întoarcerea Sa din Egipt și după episodul rămânerii în templu la vârsta de doisprezece ani, Domnul nostru Iisus Hristos a viețuit în Galileea, în cetatea Nazaret, tăinuindu-Și înaintea oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale. El nu Și-a început propovăduirea mai înainte de împlinirea vârstei de treizeci de ani, deoarece la iudei nu era îngăduit ca cineva mai tânăr să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.
Domnul a trăit în ascultare și smerenie, împreună cu Preacurata Sa Maică și cu Dreptul Iosif, lucrând cu mâinile Sale pentru a-Și câștiga hrana. După moartea Dreptului Iosif, Domnul Iisus Hristos a continuat să muncească singur, arătându-ne prin aceasta că munca cinstită este binecuvântată și că lenea este străină de viața duhovnicească. Această perioadă de viață ascunsă ne descoperă adânca smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care Se face asemenea nouă în toate, afară de păcat.
Chemarea Sfântului Ioan Botezătorul
La împlinirea celor treizeci de ani ai Domnului, a venit vremea dumnezeieștii Sale arătări. Atunci „a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie”, chemându-l să pregătească poporul pentru venirea lui Mesia. Ioan Botezătorul a fost ales de Dumnezeu ca Înaintemergător al lui Hristos, glasul care strigă în pustie: „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.
Ioan propovăduia botezul pocăinței în râul Iordan, chemând poporul la mărturisirea păcatelor și la întoarcerea inimii către Dumnezeu. Mulțimi din toată Iudeea și Ierusalimul veneau la el, recunoscându-și păcatele și așteptând cu nădejde pe Cel ce avea să vină după el, „mai tare decât mine”, Care avea să boteze nu doar cu apă, ci cu Duh Sfânt.
Venirea Domnului la Iordan
În acest context al așteptării și al pocăinței, a venit și Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. Acest fapt poate părea, la prima vedere, greu de înțeles: Cel fără de păcat, Izvorul curăției și al sfințeniei, vine să primească botezul pocăinței. Însă Hristos nu Se botează pentru Sine, ci pentru noi și pentru mântuirea noastră.
El, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, vine la ape ca să sfințească firea lor, să curețe creația și să pregătească scăldătoarea Sfântului Botez. Prin intrarea Sa în apele Iordanului, Domnul ia asupra Sa păcatele întregii omeniri și deschide calea înnoirii și a mântuirii.
„Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. ”(Matei 3, 15)
Sfântul Ioan, cunoscând cu duhul pe Hristos, a zis: „Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 14).
Ioan își cunoștea nevrednicia și simțea nevoia botezului celui adus de Hristos, pentru că și el, ca orice om, purta asupra sa păcatul neascultării adus de Adam.
Răspunsul Domnului este plin de adâncă înțelepciune: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.”. Potrivit tâlcuirii Sfântului Ioan Gură de Aur, „dreptatea” înseamnă aici împlinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Botezul lui Ioan era o poruncă dumnezeiască, iar Hristos, Care a împlinit întreaga Lege, nu putea lăsa neîmplinită nici această rânduială
Arătarea Sfintei Treimi
Momentul Botezului Domnului este unic în istoria mântuirii, deoarece atunci Se descoperă limpede taina Preasfintei Treimi. Fiul Se botează în apele Iordanului, Duhul Sfânt Se pogoară peste El în chip de porumbel, iar glasul Tatălui se aude din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”.
Această arătare întreită face din Bobotează nu doar o sărbătoare a Domnului, ci o adevărată luminare a lumii. De aceea, praznicul mai este numit și Praznicul Luminării, pentru că ne descoperă cine este Dumnezeu și cum lucrează El mântuirea omului.
Sfințirea apelor și înnoirea firii
Prin Botezul Său, Domnul nostru Iisus Hristos nu doar că Se arată lumii, ci sfințește însăși firea apelor. Cufundându-Se în Iordan, El curățește creația, zdrobește puterea păcatului și a morții și pregătește renașterea omului. Ieșirea Sa din apă este o prefigurare a Învierii, iar cufundarea, o icoană a morții față de păcat.
Această sfințire se prelungește în viața Bisericii prin slujba Aghesmei Mari, când apa devine purtătoare de har, izvor de binecuvântare, de curățire și de întărire sufletească și trupească pentru credincioși.
Legătura dintre Botezul Domnului și botezul nostru
Odată cu Botezul Domnului, prăznuim și începutul botezului nostru. Deși cei mai mulți dintre noi am primit Sfântul Botez în pruncie, Boboteaza ne cheamă să înțelegem, ca oameni maturi, ce înseamnă această Taină. Botezul este poarta de intrare în Biserică, începutul vieții în Hristos, moartea omului vechi și nașterea omului nou „din apă și din Duh”.
Prin Botez ne curățim de păcatul strămoșesc, ne împărtășim de harul Duhului Sfânt și devenim fii ai lui Dumnezeu după har. De aceea, această sărbătoare este un prilej de adâncă cercetare de sine și de reînnoire a făgăduințelor făcute la botez.
Botezul Domnului este sărbătoarea începutului mântuirii noastre, a arătării lui Dumnezeu în lume și a sfințirii creației
Prin smerenia Sa, Domnul nostru Iisus Hristos ne arată calea ascultării; prin intrarea Sa în ape, ne deschide scăldătoarea renașterii; prin arătarea Sfintei Treimi, ne luminează credința.
La fiecare Bobotează, suntem chemați să ne aducem aminte cine suntem, Cui aparținem și spre ce suntem chemați: să lepădăm omul cel vechi, să trăim în lumina harului și să devenim, prin credință și fapte bune, mădulare vii ale Trupului lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre. Amin.