Motto:
„Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.
Ioan 6:54
Preambul:
Tema jertfei sângelui pentru iertarea păcatelor este una dintre cele mai profunde și controversate în teologia creștină. Mulți oameni se întreabă: Dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce nu a iertat păcatele lumii printr-un simplu act de voință, fără sacrificiul Fiului Său? Această întrebare reflectă o tensiune între dreptatea și iubirea divină, între necesitatea ispășirii și harul oferit lumii.
Răspunsul se află în revelația biblică și în tâlcuirea Sfinților Părinți, care explică de ce sângele – simbolul vieții – este esențial în planul divin de mântuire. Începând cu Levitic 17,11, Scriptura arată că fără vărsare de sânge nu există iertare, iar această lege veche a prefigurat jertfa supremă a lui Hristos.
Acest articol explorează de ce Dumnezeu a ales această cale și ce înseamnă jertfa sângelui din perspectiva Părinților Bisericii, reveland împlinirea unui plan dumnezeiesc în care dreptatea și iubirea se întâlnesc desăvârșit.
Doctrina iertării păcatelor doar prin sânge, așa cum este exprimată în Levitic 17,11 („Căci viața trupului este în sânge; și Eu vi l-am dat pe altar ca să fie ispășire pentru sufletele voastre, căci sângele este cel ce face ispășire pentru suflet”), a fost interpretată profund de Sfinții Părinți, subliniind atât aspectul teologic, cât și tipologic al jertfei.
1. Sângele ca purtător al vieții și al ispășirii
Sfinții Părinți au văzut în acest verset un adevăr fundamental: sângele simbolizează viața, iar oferirea lui în jertfă arată predarea totală a vieții înaintea lui Dumnezeu pentru ispășire.
- Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că „sângele este purtătorul vieții și, prin urmare, vărsarea lui în cadrul jertfei arată restabilirea comuniunii dintre om și Dumnezeu”.
- Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază că „deoarece păcatul aduce moarte, restaurarea omului trebuia să vină prin viață – iar viața este în sânge”.
- Fericitul Augustin consideră că acest principiu din Levitic este o profeție despre jertfa lui Hristos, care avea să împlinească toate jertfele din Vechiul Testament.
2. Tipologia jertfelor din Vechiul Testament și împlinirea lor în Hristos
Sângele vărsat pe altar în Legea Mozaică era doar o prefigurare a jertfei desăvârșite a lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur explică:
„Dumnezeu a rânduit jertfele de animale nu pentru că ar fi avut nevoie de ele, ci pentru ca poporul să fie educat spre înțelegerea marelui mister al jertfei lui Hristos.”
Așadar, toate jertfele prefigurau Mielul lui Dumnezeu care „ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29). Sângele lui Hristos, ca jertfă supremă, împlinește și desăvârșește ceea ce sângele animalelor doar simboliza.
3. Legea sângelui și iconomia divină
Dumnezeu a interzis consumul de sânge (Levitic 17,10) tocmai pentru a sublinia caracterul sacru al acestuia. Sfântul Maxim Mărturisitorul comentează că „interdicția consumului de sânge arată că viața aparține lui Dumnezeu și nu poate fi posedată de om după voia sa”.
Prin aceasta, Dumnezeu pregătea poporul pentru realitatea euharistică: adevăratul sânge care avea să fie primit era sângele lui Hristos în Sfânta Împărtășanie.
4. Aspectul hristologic și mântuitor al sângelui
În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel leagă direct jertfa sângelui din Levitic de jertfa lui Hristos:
„Fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9,22).
Sfântul Ioan Damaschin rezumă această învățătură spunând că „Hristos, fiind Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a oferit sângele său ca preț infinit pentru păcatul lumii, aducând mântuire tuturor celor care cred în El”.
5. Concluzie: De ce doar sângele aduce iertare?
- Pentru că sângele simbolizează viața, iar păcatul aduce moarte (Romani 6,23).
- Pentru că Dumnezeu a stabilit această lege ca un pedagog spre înțelegerea jertfei lui Hristos.
- Pentru că doar sângele lui Hristos, și nu al animalelor, a avut puterea reală de a șterge păcatele.
Astfel, Levitic 17,11 nu este doar o regulă vechi-testamentară, ci o profeție directă despre răscumpărarea lumii prin sângele lui Hristos.