Motto: „Cine este nedrept, să fie nedrept în continuare; cine este spurcat, să se mai spurce; cine este drept, să facă dreptate mai departe; cine este sfânt, să se sfințească mai departe.”
Ioan, Apocalipsa 22:11
Preambul:
Deoarece pe rețelele de socializare, discuțiile dintre credincioși și atei sunt extrem de aprinse, fiecare tabără fiind convinsă de propriul adevăr, am considerat binevenit un articol care sa lamureasca niste aspecte.Am observat ca dezbaterile degenerează adesea în atacuri la persoană, iar unii participanți ajung să considere că cei care nu le împărtășesc convingerile sunt naivi, prost informați sau chiar lipsiți de inteligență. Această polarizare accentuează falia dintre cele două grupuri, transformând orice dialog într-o luptă de convingeri fără sfârșit. De-a lungul istoriei, umanitatea s-a divizat, din punct de vedere spiritual, în trei mari categorii: credincioși, atei și indiferenți. Fiecare dintre aceste grupuri are propriile sale convingeri, raționamente și argumente, iar polemica dintre ele pare a fi una fără sfârșit.
Ateii și raționamentele lor
Ateii ( si agnosticii) își fundamentează necredința pe raționalism și pe ideea că lipsa unor dovezi concrete face ca existența lui Dumnezeu să fie improbabilă. Ei aduc în discuție:
- Problema răului și a suferinței – cum poate un Dumnezeu bun și atotputernic să permită suferința și nedreptatea în lume?
- Explicațiile științifice – universul funcționează pe baza unor legi naturale care pot explica toate fenomenele observabile.
- Fenomenele religioase ca rezultat al psihologiei umane – nevoia de a crede în ceva superior pentru confort emoțional.
Ateii susțin că multe dintre miracolele invocate de credincioși sunt fie fenomene naturale neînțelese, fie legende religioase transmise de-a lungul secolelor. Totodată, ei remarcă faptul că multe aspecte ale religiei diferă de la o cultură la alta, ceea ce sugerează o influență socială și nu una divină.
Filosoful Bertrand Russell spunea: „Dacă un argument religios ar fi fost valid, ar fi fost acceptat de toți savanții.” Această idee reflectă viziunea ateistă asupra credinței ca pe o construcție culturală, nu ca pe o realitate obiectivă.
Credincioșii și argumentele lor
Credincioșii, în special cei creștin-ortodocși, își bazează credința pe revelația divină, pe experiențele spirituale personale și pe mărturiile sfinților. Ei consideră că Dumnezeu se manifestă în mod constant în lume prin minuni și prin ordinea perfectă a universului. Printre argumentele aduse în favoarea existenței lui Dumnezeu se numără:
- Apa sfințită care nu se strică niciodată – un fenomen observat în Biserică, unde aghiazma rămâne proaspătă ani la rând.
- Aghiazma mare care nu îngheață – un fenomen ce sfidează legile naturale.
- Moaștele care izvorăsc mir – considerate semne ale sfințeniei persoanelor respective.
- Lumina sfântă de la Ierusalim – care apare singură de Paști și este considerată un miracol.
- Perfecțiunea universului – care, conform credincioșilor, nu poate fi rezultatul întâmplării.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Cel care crede, vede ceea ce ochii trupului nu pot cuprinde.” Această convingere face ca orice argument rațional să nu poată zdruncina credința unui om profund religios.
Credincioșii au și o explicație asupra problemei răului și a suferinței în lume, care este una dintre cele mai frecvente întrebări adresate de atei. Ei consideră că Dumnezeu permite suferința ca parte a planului divin pentru desăvârșirea omului. Potrivit Sfinților Părinți, suferința are rolul de a încerca credința, de a curăți sufletul și de a-l apropia pe om de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Dumnezeu nu ne pedepsește pentru a ne distruge, ci pentru a ne îndrepta.” Astfel, suferința nu este un semn al lipsei lui Dumnezeu, ci un mijloc prin care omul își poate dovedi credința și smerenia.
Credincioșii consideră că Dumnezeu este atât iubire, cât și dreptate. Iubirea divină se manifestă prin grija Sa pentru omenire, prin iertarea păcatelor și prin șansa oferită fiecăruia de a se întoarce la El. Sfântul Ioan Evanghelistul afirmă: „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8), subliniind că esența Lui este bunătatea absolută. Totodată, Dumnezeu este drept, ceea ce înseamnă că fiecare suflet își va primi răsplata sau pedeapsa în funcție de faptele sale. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dumnezeu nu lasă nicio faptă bună nerăsplătită și nicio nedreptate nepedepsită.” Această dublă ipostază – iubire și dreptate – reflectă echilibrul dintre mila divină și responsabilitatea umană.
Un alt argument adus de credincioși este cel al liberului arbitru: Dumnezeu a creat omul liber, iar răul și suferința provin din alegerile greșite ale oamenilor, nu din voia divină. Sfântul Vasile cel Mare afirmă: „Dumnezeu a făcut omul liber, iar răul nu vine de la El, ci de la om care își folosește greșit libertatea.”
Indiferenții și perspectiva lor
Există și o a treia categorie: cei indiferenți. Aceștia nu sunt nici atei convinși, nici credincioși practicanți, ci pur și simplu nu sunt preocupați de acest subiect. Motivele pentru care adoptă această poziție sunt variate:
- Lipsa unei experiențe religioase marcante – mulți oameni nu simt nevoia de a căuta un sens spiritual în viața lor.
- Concentrarea pe aspectele practice ale vieții – preocupările cotidiene sunt prioritare față de dezbaterile teologice.
- Neîncrederea în instituțiile religioase – scandalurile și contradicțiile din istoria religiilor îi determină pe unii să fie sceptici.
Acești oameni preferă să-și vadă de viața lor fără să încerce să convingă pe cineva despre existența sau inexistența lui Dumnezeu.
Subiecte de dispută
Diferențele fundamentale dintre cele trei categorii conduc la dispute interminabile pe teme precum:
- Căsătoriile homosexuale – credincioșii consideră că acestea contravin ordinii divine, în timp ce ateii și indiferenții le privesc ca pe un drept al omului.
- Avortul – din perspectiva religioasă, este o crimă împotriva vieții, pe când ateii îl consideră o decizie personală bazată pe dreptul femeii asupra propriului corp.
- Educația religioasă în școli – credincioșii doresc ca religia să fie predată ca materie obligatorie, pe când ateii și indiferenții susțin o educație neutră din punct de vedere religios.
- Botezul copiilor – este considerat un act necesar de către credincioși, în timp ce ateii îl privesc ca pe o impunere a religiei asupra unui individ care nu are încă discernământ.
Concluzie
În cele din urmă, această polemică pare a fi una nesfârșită, deoarece fiecare tabără își construiește argumentele pe fundații diferite. A crede nu este totuna cu a avea certitudinea absolută, iar lipsa credinței nu este întotdeauna rezultatul unei analize raționale. Sfântul Augustin spunea: „Dumnezeu nu este descoperit de cei care se ceartă, ci de cei care-L caută.”
Astfel, poate că cea mai înțeleaptă abordare este respectul reciproc, lăsând fiecăruia libertatea de a-și urma propria cale. După cum este scris în Apocalipsa 22:11: „Cine este nedrept, să fie nedrept în continuare; cine este spurcat, să se mai spurce; cine este drept, să facă dreptate mai departe; cine este sfânt, să se sfințească mai departe.”