În fiecare an, la data de 19 iulie, Biserica Ortodoxă Rusă și toți credincioșii care-l cinstesc pe Sfântul Serafim de Sarov, se bucură de prăznuirea canonizării acestuia, o sărbătoare care a marcat profund conștiința duhovnicească a poporului rus și a întregii Ortodoxii. Însă această sărbătoare își are temelia într-un moment de har aparte: aflarea moaștelor Sfântului Serafim de Sarov, petrecută în ziua de 3 iulie 1903, un eveniment ce a adunat în jurul lui o întreagă națiune, familia regală și peste 200.000 de pelerini, într-o atmosferă de Înviere.
O descoperire a sfințeniei în vremuri tulburi
Sfântul Serafim de Sarov trecuse la Domnul în anul 1833, după o viață închinată nevoinței, rugăciunii și dragostei dumnezeiești. Vreme de șapte decenii, trupul său a stat ascuns privirilor lumești, dar duhul său lucrător continua să aducă mângâiere și întărire celor ce-l chemau în rugăciune. În vara anului 1903, în mod minunat, moaștele sale au fost descoperite întregi și izvorâtoare de har, într-un duh de liniște și pace care prevestea bucuria Învierii.
Această descoperire a fost trăită de poporul rus ca o adevărată minune. În vremuri deja tulburi, când norii necredinței, ai frământărilor sociale și ai pierderii identității tradiționale începeau să se adune deasupra Rusiei, Dumnezeu a arătat că nu părăsește poporul Său. Trupul nestricat al cuviosului stareț din Sarov devenea astfel un semn că sfințenia nu este o poveste din trecut, ci o realitate prezentă, vie și lucrătoare.
Canonizarea și procesiunea, un Paști de vară
În zilele ce au urmat aflării moaștelor, întreaga suflare a Rusiei s-a mobilizat spre Sarov, locul în care Cuviosul Serafim se nevoise. Acolo, în liniștea pădurilor și în jurul mănăstirii care păstra urmele pașilor săi, a avut loc o procesiune istorică. Peste 200.000 de oameni au venit în pelerinaj, alături de țarul Nicolae al II-lea, împărăteasa Alexandra Feodorovna și întreaga familie imperială. Ei au fost primii care s-au închinat moaștelor Sfântului, iar acest gest avea să capete însemnătate profetică peste ani.
Canonizarea solemnă a avut loc pe 19 iulie 1903, într-o atmosferă de nedescris. „În timpul verii se vor cânta cântece de Paști”, spusese cândva un monah din Sarov. Și într-adevăr, Rusia întreagă trăia o bucurie pascală, în mijlocul verii, ca o binecuvântare cerească, ca o înviere a conștiinței naționale și duhovnicești. Poporul nu plângea, ci cânta. Nu se tânguia, ci se lumina, ca și cum Însuși Domnul Iisus Hristos Cel Înviat le venise în întâmpinare prin sfințenia Cuviosului Serafim.
Un sfânt pentru toate vremurile
După această sărbătoare, s-ar fi putut crede că evenimentul va rămâne doar o frumoasă amintire. Dar vremurile aveau să se schimbe. Revoluția, prigoana comunistă, căderea monarhiei și martiriul familiei imperiale, toate acestea aveau să vină, ca o urgie asupra unei țări care, după cum spun mulți, și-a trădat sfinții și conducătorii binecredincioși. Dar chiar și în întuneric, lumina Sfântului Serafim nu s-a stins. Nici Biserica nu l-a uitat, nici poporul credincios, nici diaspora rusă risipită în lume.
Și nu doar rușii au continuat să-l cinstească, ci și multe alte popoare ortodoxe. Viața Sfântului a fost tradusă în nenumărate limbi. Mărturiile despre minunile sale, despre blândețea, smerenia și învățăturile sale simple, dar pătrunzătoare, au mișcat inimi de pretutindeni. Astfel, Cuviosul Serafim a devenit un sfânt al întregii Ortodoxii, un păstor duhovnicesc universal.
Puterea unui om tainic
Și totuși, cine a fost acest om, care atrage milioane de suflete? Când a trăit în lume, părea un necunoscut. Se retrăsese în pădure, într-o chilie mică, și timp de ani întregi a tăcut, a postit, a dormit pe piatră, s-a rugat cu lacrimi și a slujit în taină Dumnezeului Celui viu. Lumea exterioară trecea prin tulburări mari: războaie, incendieri, căderi și revolte, iar el părea nepăsător la toate acestea.
Dar, în realitate, Cuviosul Serafim lucra ceea ce e mai important: mântuirea sufletului. El a fost un om care a luat în serios cuvintele Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este.” Nevoința sa nu era o fugă de lume, ci o luptă nevăzută pentru lume. El a restaurat în sine chipul lui Dumnezeu din om, chipul desfigurat de păcat, și astfel a devenit, prin har, asemănare a lui Dumnezeu.
Lumina care nu se stinge
Sfântul Serafim este icoana biruinței vieții duhovnicești asupra tuturor frământărilor lumești. El ne arată că sfințenia nu depinde de rang, avere sau cultură, ci de curăția inimii. Moartea lui n-a însemnat uitare, ci începutul unei cinstiri fără sfârșit. După moartea sa, la mormântul lui s-au înfăptuit minuni, oamenii veneau cu dureri și plecau cu nădejde, veneau cu boală și plecau vindecați, veneau cu frică și plecau cu pace.
Însă mai presus de toate, Cuviosul Serafim a rămas un dascăl al dragostei. Celebrul său salut „Hristos a înviat, bucuria mea!” ne arată duhul pascal în care trăia. El nu mustra, nu certa, ci învăluia pe toți în pace și blândețe, așa cum face Domnul Iisus Hristos cu cei ce-L caută.
O chemare la pocăință și îndreptare
Astăzi, mai mult ca oricând, exemplul Sfântului Serafim ne este necesar. El ne cheamă nu doar la venerație, ci la pocăință și îndreptarea vieții. Ne arată că mântuirea nu este imposibilă, ci accesibilă celor ce luptă cu patimile și se străduiesc să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos.
Dar ne mai amintește ceva dureros: că păcatul nu e doar personal, ci și colectiv. Națiunile pot păcătui, pot uita de sfinți, pot întoarce spatele lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat cu Rusia când și-a lăsat în urmă rădăcinile ortodoxe și l-a abandonat pe țarul-martir, primul pelerin la moaștele Sfântului Serafim.
În această lumină, aflarea moaștelor nu este doar o sărbătoare a trecutului, ci un apel la trezire pentru prezent.
Prin exemplul său de viață și prin prezența vie în inimile credincioșilor, Sfântul Cuvios Serafim de Sarov rămâne un far în întunericul acestei lumi, un rugător neobosit pentru cei ce se pocăiesc și se întorc la Dumnezeu
Aflarea moaștelor sale a fost o revărsare de lumină cerească peste o Rusie tulburată și, prin aceasta, peste întreaga lume ortodoxă.
Cu adevărat, „în timpul verii s-au cântat cântări de Paști”, pentru că Domnul a arătat, prin Cuviosul Său, că Învierea este lucrătoare în toți cei care Îl iubesc cu toată inima.
Condacul Sfântului Serafim de Sarov
Glasul 2
Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.
Troparul Sfântului Serafim de Sarov
Glasul 4
Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.