Ortodoxia prăznuiește la data de 23 iulie un eveniment deosebit de important din istoria Bisericii: Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca. Acest moment liturgic ne aduce în față nu doar o simplă mutare a rămășițelor trupești ale unui sfânt, ci o adevărată proclamare a biruinței vieții veșnice asupra morții, o încurajare și o întărire a credinței în puterea mijlocitoare a sfinților în fața lui Dumnezeu.
Sfântul Foca, slujitor al Domnului Iisus Hristos
Sfântul Sfințit Mucenic Foca este unul dintre cei patru sfinți cu acest nume pomeniți de Biserica Ortodoxă. El a trăit în orașul Sinope, situat pe țărmul Mării Negre, în timpul împăratului Traian (98-117 d.Hr.), într-o vreme în care persecuțiile împotriva creștinilor atinseseră cote dramatice. Pentru viața lui aleasă, pentru blândețea și smerenia sa, dar și pentru râvna întru adevăr, a fost hirotonit episcop în cetatea sa natală.
Sfântul Sfințit Mucenic Foca s-a remarcat prin viața neprihănită, trăind în curăție, rugăciune și milostenie. Cuvântul său era puternic, dar blând, pătrunzător, dar plin de dragoste. Era cunoscut de credincioși ca păstor al turmei Domnului Iisus Hristos, dar și de păgâni, care, deși se împotriveau învățăturii lui, nu puteau tăgădui lumina și adevărul care izvorau din el.
Mărturisirea în fața prigoanei
În timpul persecuției ordonate de împăratul Traian, Foca a fost arestat și adus înaintea eparhului African, conducătorul militar și politic al regiunii. Interogatoriul a fost scurt, dar intens. Întrebat despre credința sa, Sfântul Foca a mărturisit fără teamă pe Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor.
La această mărturisire, eparhul a răspuns cu mânie, hulind pe Hristos și poruncind să fie chinuit sfântul Foca. Dar, în chip minunat, s-a produs un cutremur puternic, iar eparhul împreună cu slujitorii săi au căzut la pământ fără suflare. Văzând această minune, soția eparhului, cuprinsă de frică, l-a rugat pe Sfântul Foca să-i învie soțul, iar sfântul, în duh de milă și rugăciune, l-a readus la viață.
Acest fapt, de o intensitate duhovnicească rară, arată nu doar sfințenia Mucenicului, ci și puterea iertării și a dragostei creștine față de prigonitori. Foca a dovedit că harul lui Dumnezeu nu are ură, ci lucrează mântuirea chiar și a celor care asupresc, dacă aceștia se pocăiesc.
Drumul Golgotei și moartea mucenicească
După învierea minunată a eparhului, Foca nu a fost eliberat. El a fost trimis la însuși împăratul Traian. Acolo a urmat un nou șir de chinuri: a fost spânzurat, strujit și apoi aruncat în var, ca trupul să-i fie mistuit.
În cele din urmă, a fost pus într-o baie de foc, înfierbântată, iar acolo, în loc să cârtească sau să-și plângă soarta, Sfântul Foca s-a rugat lui Dumnezeu. Cu inima curată și cu gândul la cer, și-a dat sufletul în mâinile Domnului Iisus Hristos, în timp ce flăcările îi mistuiau trupul.
Această jertfă este imaginea unei iubiri desăvârșite: Foca nu a renunțat nici o clipă la Domnul Iisus Hristos. Asemenea grăuntelui de grâu care moare pentru a aduce roadă, mucenicia sa a rodit în sufletele multora care s-au întors la credință, cutremurați de curajul și blândețea sa.
Aducerea moaștelor, o mângâiere pentru Biserica luptătoare
După trecerea la cele veșnice, trupul Sfântului Foca a fost îngropat cu evlavie de creștini în Sinope, locul unde fusese episcop și păstor duhovnicesc. Trupul său a fost păstrat cu cinste, și multe minuni s-au săvârșit la mormântul său, în special vindecări trupești și sufletești.
În anul 403 sau 404, în timpul patriarhatului Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol, moaștele Sfântului Foca au fost mutate solemn de la Sinope la capitala Imperiului Bizantin. Evenimentul s-a petrecut în ziua de 23 iulie, dată la care Biserica Ortodoxă a instituit pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Mucenic Foca.
Această mutare nu a fost un simplu act administrativ sau de transfer, ci o aducere a binecuvântării și a puterii cerești în centrul lumii bizantine. Constantinopolul, aflat în plină înflorire creștină, avea să primească în mijlocul său pe unul dintre cei mai luminați mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos. Prin prezența moaștelor sale, capitala s-a bucurat de ocrotirea și mijlocirea Sfântului, iar tradiția cinstirii lui s-a răspândit și mai mult în întreaga lume ortodoxă.
Semnificația duhovnicească a aducerii moaștelor
În tradiția ortodoxă, moaștele sfinților sunt temelia unei legături tainice între cer și pământ. Nu este vorba de un simplu vestigiu istoric, ci de o prezență vie, de un izvor de har și mângâiere pentru credincioși. Aducerea moaștelor Sfântului Foca la Constantinopol a avut un puternic caracter duhovnicesc și comunitar: Biserica întreagă primea ca dar un sfânt mucenic, un episcop, un rugător.
Totodată, prin această aducere, se consfințește cultul și cinstirea moaștelor, atât de vie în Ortodoxie. Trupul celui care a pătimit pentru Domnul Iisus Hristos, devenit vas al Duhului Sfânt, rămâne sfințit și după moarte, lucrând minuni și întărind poporul dreptcredincios.
Sfântul Foca, grabnic ajutător și ocrotitor al marinarilor
O tradiție veche, păstrată până astăzi în multe zone ale lumii ortodoxe, îl arată pe Sfântul Mucenic Foca ca ocrotitor al celor ce călătoresc pe mare. Originea acestei cinstiri provine tocmai din faptul că el a fost episcop al unei cetăți-port, Sinope, și mulți marinari veneau să se roage la mormântul său.
Se spune că cei aflați în primejdie pe mare strigau către Sfântul Foca, și adesea primeau ajutor minunat: vânturile se potoleau, corăbiile erau izbăvite din furtuni, iar marinarii scăpau cu viață. Pentru aceste ajutoare, marinarii obișnuiau ca, la întoarcerea în port, să aducă jertfe de mulțumire săracilor în numele sfântului, mai ales hrană, ulei și vin, simboluri ale milei și binefacerii.
Această tradiție întărește și mai mult imaginea Sfântului Foca ca mijlocitor puternic și ajutător în vreme de încercare, atât pentru cei de pe mare, cât și pentru toți cei care navighează pe valurile vieții acesteia pline de primejdii duhovnicești.
Moștenirea vie a Sfântului Mucenic Foca
Pomenirea anuală a aducerii moaștelor Sfântului Foca, la data de 23 iulie, nu este doar un eveniment din trecut, ci o chemare la mărturisire, la răbdare și la dragoste desăvârșită pentru Domnul Iisus Hristos. Într-o lume în care prigoana credinței îmbracă forme subtile și adesea perfide, Sfântul Mucenic Foca ne învață să rămânem statornici în adevăr, blânzi față de vrăjmași și plini de nădejde în viața cea veșnică.
Fiecare aducere de moaște este o aducere aminte a faptului că sfinții sunt prezenți în mijlocul nostru, nu doar în amintirea istorică, ci în mod tainic și real, lucrând prin rugăciunile lor pentru mântuirea noastră.
Să ne rugăm Sfântului Sfințit Mucenic Foca să ne dăruiască credință vie, inimă curată și dragoste puternică față de Domnul nostru Iisus Hristos. Amin.
Condac la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca
Glasul 6
Plinind rânduiala cea…
Ca un arhiereu ai adus jertfa, părinte şi mai pe urmă jertfă vie te-ai adus pe tine însuţi pentru Hristos Dumnezeu, mărturisind după lege, întărindu-te de la îngeri şi moartea voind, fiind împreună cu cei ce-ţi grăiesc ţie: vino, Sfinte Mucenice Foca, cu noi şi nimeni împotriva noastră.
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.