Ziua de 8 iunie este una de adâncă însemnătate în calendarul ortodox. Este ziua în care Biserica face pomenirea mutării moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat din cetatea Eracliei în Evhaita, locul său de naștere și patria sa de suflet. Aducerea cinstitelor moaște ale sfântului este nu doar un act liturgic, ci și o mărturie vie despre puterea sfințeniei și despre neclintirea credinței în fața prigoanei.
Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat?
Sfântul Teodor Stratilat a trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului păgân Liciniu, un persecutor aprig al creștinilor. Era voievod al cetății Eraclia, un titlu ce îi revenea nu doar pentru rangul său militar, ci și pentru înțelepciunea, vitejia și carisma cu care își conducea oamenii.
Dar mai presus de toate, Teodor era un om al lui Dumnezeu. Credința sa profundă în Iisus Hristos l-a condus nu doar pe calea suferinței, ci și pe cea a mărturisirii, a dragostei și a jertfei. Nu a ezitat să-și riște viața atunci când a ales să demoleze idolii păgânilor, pretextând că vrea să-i cinstească în propria casă. A topit statuile de aur și argint și a împărțit averea săracilor, un gest de o cutezanță rarisimă, care avea să-i aducă martiriul.
Mucenicia sa: răstignirea și biruința
Furia lui Liciniu nu a întârziat. Sfântul a fost arestat, întemnițat și mai apoi supus unor chinuri cumplite. A fost răstignit asemenea Mântuitorului, cu mâinile și picioarele pironite, iar trupul său a fost transformat în țintă vie pentru arcașii păgâni.
Și totuși, Dumnezeu a lucrat prin el o minune: rănile i-au fost vindecate în chip miraculos, iar această minune a fost prilej de convertire pentru mulți păgâni. Înfricoșat de efectul mărturiei creștine, împăratul a poruncit decapitarea Sfântului. Astfel, Teodor a primit cununa muceniciei și a vieții veșnice.
Toate aceste evenimente au fost consemnate cu acuratețe de ucenicul său, Avgar, care a fost martor ocular la martiriu și cel care i-a împlinit ultima dorință: aceea ca trupul său să fie dus în Evhaita, „în stăpânirea strămoșilor mei”, după cum însuși Sfântul a cerut.
Aducerea moaștelor în Evhaita
Trupul său a fost îngropat cu cinste în patria sa natală Evhaita, iar cu trecerea timpului, această cetate avea să devină un centru de pelerinaj, numit mai târziu chiar Teodoropole, în cinstea mucenicului. Aducerea moaștelor, pomenită în fiecare an pe 8 iunie, nu este doar o reamintire a unei mutări fizice, ci o așezare a sfințeniei în mijlocul poporului.
Prin moaștele sale, Sfântul Teodor a rămas aproape de oameni, izvorând tămăduiri, ocrotire și întărire în credință. El este considerat ocrotitorul ostașilor, nu doar pentru rangul său militar, ci pentru felul în care a luptat în „oastea cerească”, o luptă cu păgânismul, cu frica, cu păcatul, pe care a dus-o cu demnitate și cu o credință de nezdruncinat.
Minunea de la Carsat: sângele din icoană
Una dintre cele mai tulburătoare mărturii ale puterii acestui sfânt este legată de o minune petrecută după moartea sa, la icoana lui dintr-o biserică aflată în locul numit Carsat, lângă Damasc. În acel loc, biserica ridicată în numele Sfântului a fost ocupată de saracini, care au transformat-o într-un spațiu al batjocorii, aducând în ea femei, copii, dobitoace și săvârșind acolo fapte de o urâciune greu de descris.
Pe peretele bisericii era pictată icoana Sfântului Teodor. Într-o zi, unul dintre saracini, într-un gest de hulă, a tras cu arcul în icoană, nimerind umărul drept al sfântului. Minunea s-a petrecut atunci: din icoană a început să curgă sânge, ca dintr-un trup viu.
Martorii au fost uimiți, însă nu s-au pocăit. În scurt timp, toți cei douăzeci de saracini care locuiau în biserică, împreună cu familiile lor, au murit fulgerător, în timp ce cei din afara bisericii au rămas nevătămați.
Această întâmplare este confirmată de mari părinți ai Bisericii: Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin, iar Anastasie mărturisește că a văzut cu propriii ochi acea icoană însângerată. Nu este o simplă legendă, ci o realitate istorică ce dovedește puterea lui Dumnezeu care se revarsă prin sfinții Săi.
Moaștele – mărturii ale Învierii
Aducerea moaștelor unui sfânt nu este o simplă mutare de rămășițe trupești, ci este un act de proclamare a învierii și a vieții veșnice. Trupurile sfinților, în ciuda morții biologice, rămân purtătoare de har. De aceea, credincioșii le cinstesc nu ca pe vestigii fără viață, ci ca pe vase sfințite prin Duhul Sfânt.
Sfântul Teodor Stratilat este unul dintre acei martiri care a adus cerul mai aproape de oameni. Moaștele sale au fost izvor de vindecare și ocrotire pentru cei aflați în primejdii, în special pentru ostași, pentru cei aflați în războaie și în lupte lăuntrice. Prin viața lui, dar mai ales prin jertfa sa, a devenit un model de curaj, de fidelitate și de jertfă până la capăt.
Actualitatea cinstirii sale
Într-o lume care se zbate între crize de identitate și pierderea valorilor, exemplul Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat vine ca un strigăt: nu există biruință fără credință, nu există curaj fără adevăr, nu există sfințenie fără jertfă. El ne amintește că nu puterea armelor definește un erou, ci forța sufletului său.
Cinstirea moaștelor sale în ziua de 8 iunie nu este un gest arhaic, ci o chemare la trezire duhovnicească. Este un prilej de recunoștință, dar și un moment de întărire: dacă el a biruit cu prețul vieții, noi suntem chemați să biruim în lupta zilnică cu păcatul, cu indiferența, cu frica.
Condacul aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat
Glasul 4
Cele de sus căutând…
Cu bărbăţia sufletului, întru credinţă ca întru o platoşă îmbrăcându-te şi cuvântul lui Dumnezeu ca o suliţă în mâini luând, pe vrăjmaşul ai rănit, între mucenici Mare Teodore. Cu care împreună lui Hristos Dumnezeu, nu înceta a te ruga pentru noi toţi.
Troparul aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat
Glasul 4
Cu numirea oştirii celei adevărate, purtătorule de chinuri, al cerescului împărat, voievod preabun te-ai făcut, Sfinte Mare Mucenice Teodore. Căci cu armele credinţei te-ai oştit înţelepţeşte şi ai biruit cetele demonilor şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.