Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este una dintre cele mai luminoase icoane ale curajului și credinței din istoria Bisericii creștine. Fiind întâiul care a mărturisit cu sângele său pe Domnul Iisus Hristos, după Înălțarea la ceruri, Sfântul Ștefan a intrat în istorie nu doar ca martir, ci și ca temelie a Bisericii întărite prin jertfă. Trupul lui, aruncat cu necinste de către ucigași, a fost însă păzit de Dumnezeu și, cu vremea, a fost proslăvit cu mari minuni și descoperiri dumnezeiești. Aducerea moaștelor sale în cetatea Ierusalimului, apoi la Constantinopol, este o mărturie vie a purtării de grijă dumnezeiești față de cei ce-L mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos cu prețul vieții.
Uciderea și îngroparea în taină
După cum mărturisesc Faptele Apostolilor, Sfântul Ștefan a fost prins de evrei și omorât cu pietre în afara cetății Ierusalimului, pentru curajul cu care L-a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos și pentru osândirea fățișă a fățărniciei și împietririi inimii iudeilor. Trupul său a fost lăsat neîngropat, aruncat în câmp, ca să fie sfâșiat de câini, fiare și păsări. Dar, cu toate că a zăcut astfel două zile și o noapte, nici un animal nu s-a atins de el. Dumnezeu l-a păzit nevătămat, ca pe o comoară cerească.
În a doua noapte de la mucenicie, un bătrân iudeu cu suflet creștin, marele învățător Gamaliel, cel ce l-a crescut și învățat pe Sfântul Apostol Pavel, a trimis în taină oameni evlavioși să ia trupul mucenicului. Acesta a fost dus în satul Cafargamala (sau Gafargamala), așezare ce purta numele învățătorului, aflată la circa douăzeci de stadii (3,7 kilometri) de Ierusalim. Acolo, într-o peșteră săpată în stâncă, a fost așezat trupul Sfântului Ștefan, cu cinste și evlavie, în mormântul pregătit de Gamaliel pentru sine.
Cei patru sfinți din peșteră
După această tainică îngropare, alte trei suflete binecuvântate s-au alăturat mucenicului în acea peșteră. Primul a fost Nicodim, boier evreu, care venise odinioară la Domnul Iisus Hristos pe ascuns, pe timp de noapte, și care L-a cinstit și la îngropare, împreună cu Iosif din Arimateea. Nicodim, plângând mult la mormântul lui Ștefan, s-a mutat din această viață și a fost înmormântat lângă sfânt.
Mai apoi, însuși Gamaliel, primind Botezul și devenind creștin cu tot sufletul, a fost înmormântat în aceeași peșteră, împreună cu fiul său Aviv. Astfel, patru sfinți se odihneau împreună, într-o peșteră tăcută, uitată de oameni, dar binecuvântată de Dumnezeu.
Descoperirea moaștelor prin vedenie
Timpul a trecut, persecuțiile au încetat și, odată cu venirea la domnie a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pacea Bisericii a adus lumină asupra multor taine. În anul 415, în vremea Patriarhului Ioan al Ierusalimului, preotului Luchian din Cafargamala i s-a arătat în vis lui Gamaliel. Era noaptea unei zile de vineri, în ceasul al treilea. Bătrânul cinstit, cu haină luminoasă, cu toiag de aur și chip blând, l-a trezit pe preot, chemându-l de trei ori pe nume și cerându-i să dezgroape moaștele celor patru sfinți.
Gamaliel l-a întrebat retoric: „Până când vom mai sta ascunși și cine ne va aduce la lumină în vremea arhieriei Sfântului Ioan, dacă nu tu?” Apoi i-a spus cu nume și loc pe fiecare: „Ștefan este cel dintâi mucenic, Nicodim a plâns la mormântul lui și a fost botezat de Domnul Iisus Hristos, Aviv este fiul meu, iar eu sunt Gamaliel, cel ce l-a învățat pe Pavel.”
Trezindu-se, preotul Luchian s-a dus la patriarh și i-a spus vedenia. Cu cler și cu popor, cu rugăciune și evlavie, s-a săpat la locul arătat, și s-au aflat moaștele. În clipa aflării lor, pământul s-a cutremurat, o mireasmă cerească a cuprins locul, iar îngerii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
Mutarea moaștelor în Ierusalim
Moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan au fost așezate cu mare cinste în Sfântul Sion din Ierusalim. Nu peste mult timp, un boier de vază din Constantinopol, Alexandru, împreună cu soția sa Iuliana, au mers în pelerinaj la Ierusalim. Acolo, fiind uimiți de minunile săvârșite de Sfântul Ștefan, au zidit o biserică în cinstea lui și, cu binecuvântarea patriarhului, au mutat moaștele sfântului în această biserică.
Când boierul Alexandru s-a îmbolnăvit și a simțit că i se apropie sfârșitul, a cerut să fie înmormântat alături de Sfântul Ștefan. I s-a făcut un sicriu din lemn de chiparos, asemenea celui al mucenicului. După ce a murit, sicriul său a fost așezat lângă racla sfântului.
Aducerea moaștelor la Constantinopol
După moartea lui Alexandru, soția lui, Iuliana, a fost îndemnată de mulți să se recăsătorească. Nevrând să facă acest lucru și dorind să plece la tatăl său, a hotărât să ia trupul bărbatului ei și să se întoarcă la Constantinopol. Din greșeală, a luat racla cu moaștele Sfântului Ștefan. Pe drum, s-au întâmplat minuni: bună mireasmă, cântări îngerești, iar duhurile cele viclene se tânguiau: „Vai nouă, că Ștefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne!”
Ajunsă în cetatea imperială, Iuliana a descoperit greșeala și a mărturisit totul împăratului. Acesta, luminat de Dumnezeu, a poruncit ca moaștele să fie întâmpinate cu cinste de tot clerul și poporul. Apoi a zidit o biserică cu hramul Sfântului Ștefan și a așezat acolo cinstitele sale moaște.
Mărturie vie a slavei lui Dumnezeu
Aducerea moaștelor Sfântului Ștefan este o dovadă vie că Dumnezeu nu uită pe slujitorii Săi. Trupul acela, batjocorit de lume, a fost păzit, proslăvit și cinstit cu slavă cerească. Glasurile îngerilor, minunile, vedenia dată lui Luchian, miresmele cerești și cuvintele rostite de un catâr, toate acestea sunt semne că cel ce se jertfește pentru Domnul Iisus Hristos va fi cinstit în veci.
Sfântul Ștefan rămâne un model de curaj, jertfă și iubire până la moarte. Într-o lume în care dreapta credință este adesea marginalizată, mărturia sa rămâne de foc: „Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! ” (Fapte 7, 56).
Să ne rugăm Sfântului Ștefan să ne întărească și pe noi în credință, să ne apere de căderi și să mijlocească pentru noi înaintea lui Hristos-Dumnezeu, Cel ce a încununat mucenicia sa cu slavă cerească. Amin.
Condac la Sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
Glasul 6
Întâi tu ai fost semănat pe pământ de Cerescul Lucrător de pământ, prealăudate. Cel dintâi tu pe pământ ţi-ai vărsat pentru Hristos sângele, fericite. Cel dintâi tu cu cunună de biruinţă de Dânsul ai fost încununat în ceruri, începătorule al pătimitorilor, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit.
Tropar la Sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
Glasul 4
Cu împărătească cunună a fost încununat creştetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.