ACȚIUNE PENTRU SIGURANŢA PIETONILOR

Photo of author

By Daniel Negrescu

Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, respectarea limitei legale de viteză și siguranța pietonilor constituind priorități de acțiune.

În urma unei acțiuni, în doar 4 ore, polițiștii au constatat 38 de infracțiuni, au aplicat 2.593 de sancțiuni contravenționale și au reținut 404 permise de conducere, dintre care 233 pentru neacordarea priorității pietonilor. 

La data de 26 ianuarie a.c., în intervalul 16.00 – 20.00, sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, 1.504 poliţişti din toată țara au desfăşurat acţiuni în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii. Activităţile i-au avut în vedere pe pietonii care nu respectă normele rutiere, dar şi pe conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară.

Astfel, în doar 4 ore, polițiștii au constatat 38 de infracțiuni, dintre care 29 la regimul circulației.

De asemenea, polițiștii au aplicat 2.593 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2.189 pentru abateri ale pietonilor ( 921 de amenzi contravenționale și 1.268 de avertismente)  și 233 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 404 permise de conducere, dintre care 233 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Poliţia Română recomandă pietonilor:

– să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există

-să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens)

-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat

-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia

-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili

-să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie

-copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.

Pe conducătorii de vehicule îi sfătuim să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită:

-la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate

-în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii

-la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport

-la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.