ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR, ÎN ZONA TRECERILOR LA NIVEL CU CALEA FERATĂ

Photo of author

By Daniel Negrescu

Poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră au desfăşurat o acţiune pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se produc în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 2.000 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 159 de permise de conducere și au retras 50 de certificate de înmatriculare.

La data de 2 noiembrie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au coordonat o acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 1.964 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 337 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 159 de permise de conducere auto, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au reţinut 50 de certificate de înmatriculare.

Din totalul permiselor de conducere reţinute, 29 au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 24 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată, la mai puţin de 50 de metri înainte de acestea.