Vorbind de obiceiuri, probabil că te gândești mai întâi la cele rele. La obiceiurile la care ar trebui să renunți. În timp ce există multe cărți care explică cum să le eradicăm, literatura despre obiceiurile bune nu este încă la fel de bine dezvoltată. Dar Dr. Jon Finn, autorul cărții The Habit Mechanic, este de părere că toată lumea este capabilă să dezvolte obiceiuri fundamentale, cunoscute și sub numele de „super-obiceiuri”. Acestea au puterea de a-ți schimba viața în bine. Iată cinci dintre ele.
O sesiune de alergare sau o plimbare dimineața devreme
Să te apuci de alergat la prima oră a dimineții sau pur și simplu să ieși la o plimbare este unul din cele mai bune obiceiuri, o modalitate excelentă de a face mișcare și de a beneficia de o doză bună de lumină naturală. Aceasta favorizează producția de serotonină în organism. Activează creierul și îți permite să gândești clar, să te concentrezi și să fii productiv. Încearcă să faci din acest lucru o prioritate în fiecare dimineață, timp de o săptămână, și vezi cum te descurci.
Fă un bilanț la sfârșitul fiecărei săptămâni
În fiecare duminică seara, ar trebui să îți faci timp să te uiți în urmă la săptămâna care tocmai s-a încheiat. Dar și să te gândești la ceea ce a mers bine, la ceea ce nu a mers. Dar la schimbările pe care le-ai putea face în următoarele zile. Apoi, planifică săptămâna care urmează, folosind, de exemplu, tehnica mozaicului, pentru a stabili angajamentele, întâlnirile și alte priorități. Tehnica constă în a-ți vedea săptămâna ca pe un set de sarcini pe care trebuie să le împarți singur, ca pe un mozaic.
Gândește-te la fiecare oră ca la o țiglă care, atunci când este asamblată cu restul, formează mozaicul frumos și colorat al vieții tale. Este timpul tău. Tu alegi și plasezi plăcile. Tu decizi cum să le aranjezi cel mai bine în timpul săptămânii. Mozaicul pe care îl creezi este viața frumoasă pe care ajungi să o trăiești. Reflecția săptămânală și planificarea pentru săptămâna care urmează îmbunătățesc motivația. Dar și productivitatea și ajută la activarea superobiectivelor zilnice.
Planifică o analiză lunară
Pe lângă analiza săptămânală, programează-ți un moment la sfârșitul fiecărei luni pentru a o evalua pe cea care tocmai a trecut. Acesta este momentul în care te poți gândi cu adevărat la obiectivele tale pe termen lung și poți verifica dacă te apropii de atingerea lor.
Ieșirea la plimbare la ora prânzului
Beneficiile fizice și mentale ale mersului pe jos nu pot fi supraestimate. Așa că profită de pauza de prânz pentru a ieși la plimbare. Pentru a lua aer curat și pentru a te relaxa puțin. În fiecare zi, fă o plimbare de cinci minute la ora prânzului, în timpul căreia să te concentrezi în mod deliberat asupra respirației.
Încheie ziua prin planificarea zilei următoare, unul din cele mai bune obiceiuri
La sfârșitul zilei de lucru, petrece zece minute pentru a stabili ce trebuie și ce dorești să faci în ziua următoare. De asemenea, poți folosi acest timp pentru a reflecta asupra a ceea ce ai făcut astăzi. Vei evalua astfel cât de mult ai realizat. Planificarea la sfârșitul zilei pentru ziua următoare, combinată cu o reflecție scrisă asupra zilei curente, ajută la observarea progreselor și la consolidarea încrederii.