În rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe, sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc, Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, prăznuită la data de 7 ianuarie, ocupă un loc cu totul aparte.
Așezată imediat după marea sărbătoare a Botezului Domnului (Boboteaza), această zi nu este una întâmplătoare, ci exprimă recunoștința și cinstirea deosebită aduse celui care a fost ales de Dumnezeu să slujească la una dintre cele mai adânci taine ale mântuirii: arătarea Sfintei Treimi la Iordan.
Sensul teologic al Soborului
Prin termenul de sobor se înțelege adunarea poporului credincios în jurul unei persoane sfinte, pentru a o lăuda și a o cinsti prin rugăciune și cântare. După marile praznice împărătești, Biserica a rânduit ca în ziua următoare să fie cinstit cel care a avut un rol esențial în împlinirea evenimentului mântuitor.
Astfel, după Nașterea Domnului este prăznuit Soborul Maicii Domnului, iar după Botezul Domnului, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan nu este doar un martor al arătării lui Hristos, ci Înaintemergătorul Său, „glasul celui ce strigă în pustie”, hotarul viu dintre Vechiul și Noul Testament. El este ultimul și cel mai mare dintre proroci, dar și primul care Îl arată lumii, cu mâna, pe Mesia cel așteptat.
Misiunea unică a Sfântului Ioan
Viața Sfântului Ioan este pecetluită de chemarea dumnezeiască încă dinainte de naștere. Vestit de Arhanghelul Gavriil, născut din părinți înaintați în vârstă, crescut în asprimea pustiei, el a fost ales să pregătească poporul pentru întâlnirea cu Hristos. Propovăduirea sa era una a pocăinței: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”.
Asceza sa desăvârșită, îmbrăcămintea aspră din păr de cămilă, hrana simplă, lipsa oricărui confort, îl arată ca pe un „înger în trup”, după expresia Sfinților Părinți. El nu doar predica pocăința, ci o trăia în mod desăvârșit, devenind model de înfrânare, curăție și adevăr.
Culmea misiunii sale este momentul Botezului Domnului în apele Iordanului, când cerurile se deschid, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar glasul Tatălui mărturisește: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”. De aceea, Biserica îl cinstește pe Ioan ca slujitor al acestei taine dumnezeiești, ca martor al Sfintei Treimi.
Cinstirea cinstitelor moaște și a dreptei mâini
După tăierea capului său de către Irod, trupul Sfântului Ioan a fost îngropat în cetatea Sevastia din Samaria, aproape de mormântul prorocului Elisei. Ucenicii săi au avut grijă să-i cinstească moaștele, care au fost mult timp păstrate cu evlavie. Potrivit tradiției bisericești, Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în Sevastia, a dorit să ducă trupul Sfântului Ioan în Antiohia, patria sa.
Neprimind voie de la locuitori, a luat doar mâna dreaptă a prorocului, aceea cu care L-a botezat pe Domnul, și a dus-o în Antiohia. Această cinstită mână a devenit izvor de nenumărate minuni și mare comoară duhovnicească pentru credincioși.
Prigoniri și ascunderea mâinii Botezătorului
În vremea împăratului Iulian Apostatul, mare prigonitor al creștinilor, s-a pornit o prigoană nu doar asupra celor vii, ci și asupra moaștelor sfinților. Auzind de venirea lui în Antiohia, creștinii au ascuns mâna Sfântului Ioan într-un stâlp al cetății, numit Gonia, pentru a o feri de profanare.
Iulian, neputând să o afle, a poruncit să fie arse moaștele din Sevastia. După unele mărturii, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, adevăratele moaște au fost salvate, iar în locul lor au fost arse oasele unui mort oarecare. După moartea grabnică a împăratului apostat, dreapta credință a strălucit din nou, iar mâna Botezătorului a fost scoasă la lumină și cinstită ca mai înainte.
Minunea balaurului din Antiohia
Una dintre cele mai impresionante minuni legate de cinstită mână a Sfântului Ioan este izbăvirea cetății Antiohiei de un balaur înfricoșător, socotit zeu de către păgâni. Acestuia i se aduceau jertfe omenești, până când a venit rândul fiicei unui creștin.
Tatăl, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu și Sfântului Ioan, a cerut să se închine la mâna cea sfântă și, cu credință mare, a desprins în taină un deget al acesteia. În ziua jertfei, aruncând degetul în gura balaurului, fiara a murit pe loc. Minunea a adus la credință mulți păgâni, iar în acel loc s-a zidit o biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul.
Aducerea mâinii la Constantinopol
În secolul al X-lea, în vremea împăraților Constantin și Roman Porfirogenetul, cinstită mână a fost adusă din Antiohia la Constantinopol, chiar în seara Bobotezei. Sosirea ei a fost primită cu mare bucurie, ca și cum însuși Botezătorul ar fi venit nevăzut la sfințirea apelor.
De atunci, în cetatea împărătească, Soborul Sfântului Ioan a fost prăznuit cu o strălucire deosebită, iar mâna sa era scoasă înaintea poporului la anumite sărbători, ca semn de binecuvântare și purtare de grijă dumnezeiască.
Mesajul duhovnicesc al sărbătorii
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul nu este doar o comemorare istorică, ci o chemare vie la pocăință, curățire și pregătire pentru întâlnirea cu Hristos. Chiar și după moarte, Sfântul Ioan rămâne Înaintemergătorul Domnului, călăuzindu-ne pe calea care duce spre mântuire.
Prăznuindu-l, suntem chemați să-i urmăm viața de înfrânare, adevărul fără compromis și credința neclintită. Rugându-l să mijlocească pentru noi înaintea lui Hristos, nădăjduim să fim și noi părtași bucuriei veșnice, în Biserica celor ce prăznuiesc neîncetat slava lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.
Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Glasul 2
Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât prorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.
Condac la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Glasul 6
De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Prorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.