În rânduiala înțeleaptă a Bisericii Ortodoxe, marile praznice nu sunt niciodată izolate, ci sunt urmate de zile de adâncire duhovnicească, în care credincioșii sunt chemați să contemple persoanele și lucrările prin care Dumnezeu a lucrat mântuirea lumii.
Astfel, în ziua de 26 decembrie, a doua zi după slăvitul praznic al Nașterii Domnului, Biserica prăznuiește Soborul Maicii Domnului, cinstind-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a născut cu trup pe Fiul veșnic al Tatălui
Această sărbătoare nu mută atenția de la Hristos, ci o întărește, arătând că taina Întrupării nu poate fi despărțită de persoana Maicii Domnului. Ea este vasul ales al harului, „scară cerească” și „ușă a tainelor”, prin care Dumnezeu S-a făcut Om pentru mântuirea noastră.
Sensul bisericesc al cuvântului „sobor”
Cuvântul „sobor” este un termen bisericesc vechi și înseamnă „adunare”. În contextul acestei sărbători, el poartă un dublu înțeles profund.
Mai întâi, „soborul” este o chemare adresată credincioșilor de pe pământ, de a se aduna în rugăciune, în ziua de 26 decembrie, pentru a o cinsti pe Maica Domnului, cu mulțumire și evlavie. Biserica pământească se strânge în jurul celei care a devenit Maica lui Dumnezeu și, prin aceasta, Maica întregii omeniri răscumpărate.
În al doilea rând, cuvântul „sobor” ne descoperă o realitate tainică și cerească: Maica Domnului este deja preaslăvită în ceruri, stând în mijlocul tuturor sfinților și al cetelor îngerești. Astfel, adunarea noastră pământească se unește, în chip nevăzut, cu adunarea cerească. Soborul Maicii Domnului devine, prin urmare, o împreună-praznuire a cerului și a pământului.
Legătura dintre Nașterea Domnului și Soborul Maicii Domnului
Așezarea acestei sărbători imediat după Crăciun nu este întâmplătoare. În ziua de 25 decembrie, Biserica prăznuiește marea Taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În ziua următoare, atenția se îndreaptă în mod firesc către cea prin care această Taină s-a împlinit.
Maica Domnului este aceea care unește pe veci cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul. Prin consimțământul ei liber, smerit și plin de credință, „Fie mie după cuvântul tău”, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc și a intrat în istorie. De aceea, după ce am prăznuit Nașterea Domnului, este drept și cuviincios să o cinstim pe cea care a devenit Maică a Dumnezeului întrupat.
Soborul Maicii Domnului ne arată că mântuirea nu este un act abstract, ci unul personal, trăit în ascultare, credință și jertfă.
Maica Domnului, Maică a lui Hristos și Maică a credincioșilor
În această zi de praznic, Biserica o contemplă pe Maica Domnului nu doar ca Născătoare a lui Hristos, ci și ca Maică a tuturor celor care cred în El. Privind la Pruncul Iisus, dar și la noi, cei care Îl urmăm pe Hristos, ea se înfățișează înaintea Tatălui ceresc cu cuvântul plin de mulțumire:
„Iată, Doamne, eu și toți pruncii pe care mi i-ai dat”.
Acest cuvânt exprimă realitatea duhovnicească a maternității ei lărgite. Prin Hristos, noi devenim fii ai Tatălui și, în același timp, fii ai Maicii Domnului. Ea ne poartă de grijă, ne ocrotește și mijlocește neîncetat pentru noi, ca o mamă iubitoare.
De aceea, credincioșii o numesc cu îndrăzneală „Apărătoare Doamnă”, recunoscând în ea ajutor grabnic în necazuri, sprijin în ispite și nădejde în suferință.
Fuga în Egipt, taina ocrotirii dumnezeiești
Un moment important din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, legat de perioada Nașterii Domnului, este fuga în Egipt. După porunca crudă a regelui Irod de a ucide pruncii din Betleem, îngerul Domnului i se arată în vis dreptului Iosif și îi spune: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt”.
Ascultarea promptă a acestei porunci arată smerenia și credința Maicii Domnului. Fuga în Egipt nu a fost doar o măsură de protecție, ci și o împlinire profetică: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. În același timp, acest eveniment a fost o dovadă a realității trupului lui Hristos, închizând gura celor care aveau să nege adevărata Sa Întrupare.
Tradiția Bisericii spune că, prin intrarea Pruncului Iisus în Egipt, idolii păgâni s-au sfărâmat, arătând că lumina adevărului începe să alunge întunericul rătăcirii.
Soborul Maicii Domnului în viața Bisericii
Soborul Maicii Domnului este o sărbătoare de obște, trăită de întreaga comunitate a credincioșilor. În vechime, această zi era marcată prin adunări comune, slujbe solemne și rugăciuni de mulțumire. Tradiții vechi, precum cele din cetatea Ohrida, arată că toți preoții și credincioșii se adunau într-o singură biserică închinată Născătoarei de Dumnezeu, pentru a o preamări împreună.
Această unitate liturgică exprimă adevărul că Maica Domnului este maica întregii Biserici, iar cinstirea ei este un act de comuniune, nu de devoțiune individuală izolată.
Soborul Maicii Domnului este o sărbătoare a recunoștinței, a comuniunii și a nădejdii
În această zi, Biserica ne cheamă să privim cu inimă curată la cea care, prin smerenie și ascultare, a devenit locaș al lui Dumnezeu și Maică a mântuirii noastre.
Cinstind-o pe Maica Domnului, nu ne depărtăm de Hristos, ci ne apropiem mai mult de El, urmând exemplul ei de credință vie. Uniți cu soborul sfinților și al îngerilor, o slăvim și strigăm din adâncul inimii: