În rândul sfinților mucenici ai neamului românesc, Biserica Ortodoxă cinstește cu aleasă evlavie pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Grigorie Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu, apărători ai credinței strămoșești și ai demnității românești în vremuri de grea încercare.
Ei au suferit moarte martirică la 12 noiembrie 1763, pe platoul de la Salva, pentru că au refuzat să-și lepede credința ortodoxă și să se supună înrolării într-un sistem grăniceresc menit să-i convertească la uniatism.
Lumina Ortodoxiei pe Valea Someșului
Ținutul Năsăudului, parte a Transilvaniei aflate atunci sub dominația habsburgică, era un loc de o mare bogăție spirituală. Satele românești de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare păstrau cu sfințenie credința moștenită de la străbuni. În secolul al XVIII-lea însă, această credință a fost supusă unei mari presiuni. Prin politica de stat a Curții de la Viena, românii ortodocși erau siliți să accepte unirea cu Roma, adică trecerea la greco-catolicism, promovată cu insistență de autorități prin privilegii și constrângeri.
În acest context, Atanasie Todoran din Bichigiu s-a ridicat ca un adevărat stâlp al Ortodoxiei și un simbol al demnității românești. Despre el, tradiția spune că era un om învățat pentru vremea sa, fruntaș în comună, cunoscător de carte, și că provenea dintr-o familie de țărani liberi, înrudită cu familia preoților Coșbuc din Hordou, strămoșii poetului George Coșbuc.
Viața și formarea Sfântului Atanasie Todoran
Născut înainte de anul 1663, Atanasie Todoran a avut o viață lungă și plină de încercări. A fost jude și colector al dărilor în satele din jurul Bichigiului, bucurându-se de respectul consătenilor. În tinerețe, a făcut parte dintr-un regiment al armatei imperiale, aflat lângă Viena. Deși a slujit cu credință, eliberarea i-a fost amânată mereu, iar dorul de casă și de neamul său l-au făcut să dezerteze și să se întoarcă în țară.
Urmărit de autorități, s-a refugiat în Munții Țibleșului, apoi în Maramureș și Țara Chioarului, iar mai târziu a trecut în Moldova, unde a slujit ani de zile ca militar sub domnitorul Mihai Racoviță. Un document al acestuia atestă că, după 13 ani de slujbă ca căpitan, Atanasie, ajuns la 74 de ani, a fost eliberat din oaste și ridicat la rangul de răzeș.
Însă, pentru vechea dezertare din armata imperială, a fost mai târziu întemnițat în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței, unde a petrecut câțiva ani grei. După eliberare, s-a întors la Bichigiu, trăind cu demnitate și credință. În acei ani, în sat nu mai era preot ortodox, ci doar un preot unit. Când fiul său s-a îmbolnăvit grav, bătrânul Atanasie s-a opus cu hotărâre ca acesta să fie împărtășit cu azimă și spovedit de preotul unit, preferând să-l înmormânteze potrivit ritului ortodox.
Această atitudine dovedită în propria familie arată limpede credința puternică și neclintirea lui Atanasie Todoran în apărarea Ortodoxiei.
Lupta pentru libertatea românilor și apărarea credinței
În anii 1761-1762, împreună cu alți fruntași români din ținutul Năsăudului, Atanasie a tratat cu guvernul de la Viena înființarea Regimentului grăniceresc năsăudean. El a fost trimis chiar la Viena pentru a reprezenta interesele românilor și a cerut, în numele lor, să nu fie siliți să-și lepede credința ortodoxă. Promisiunile făcute românilor păreau generoase: ridicarea iobăgiei, libertăți mai mari, scutiri de dări. Dar, în spatele acestor promisiuni, se ascundea intenția de a-i converti la catolicism și de a rupe unitatea credinței strămoșești.
Când a înțeles că înșelăciunea Vienei urmărea pierderea sufletelor românilor, Atanasie Todoran a ridicat glasul cu putere împotriva nedreptății.
Cuvântarea de la Salva, o chemare la demnitate și credință
La 10 mai 1763, pe platoul numit „La Mocirla” din localitatea Salva, avea loc sfințirea drapelelor de luptă și depunerea jurământului de către cele nouă companii ale Regimentului de graniță năsăudean. Generalul Bukow, cunoscut pentru prigoana împotriva ortodocșilor și pentru distrugerea multor mănăstiri din Ardeal, venise să primească jurământul.
În acel moment solemn, când soldații se pregăteau să depună jurământul de credință față de împărăteasă, a ieșit în față călare bătrânul Atanasie Todoran, în vârstă de 104 ani, și le-a rostit o cuvântare care avea să rămână în istorie:
„De doi ani noi suntem grăniceri și carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! Așa nu vom purta armele, ca sfânta credință să ne-o batjocorească! Jos armele!”
Cuvintele sale au fost ca o scânteie aprinsă în sufletele celor adunați. Mulți soldați au refuzat să depună jurământul și au aruncat armele, protestând împotriva încercării de a-i înstrăina de credința ortodoxă.
Moartea mucenicească a Sfinților Năsăudeni
Răzvrătirea de la Salva a fost considerată de autorități un act de trădare. După o anchetă severă, s-a hotărât ca „vinovații principali” să fie pedepsiți exemplar. În ziua de 12 noiembrie 1763, pe același platou unde Atanasie își rostise cuvântarea, s-a săvârșit execuția martirilor năsăudeni.
Sfântul Atanasie Todoran a fost frânt cu roata, pedeapsă cumplită, iar capul i-a fost legat de o roată în semn de „pildă” pentru ceilalți, după cum se menționează în sentința vremii. Împreună cu el au fost spânzurați pentru aceeași vină:
- Vasile Dumitru din Mocod,
- Grigorie Manu din Zagra,
- Vasile Oichi din Telciu.
Alte nouăsprezece persoane au fost bătute cu vergi până la moarte, iar capetele celor martirizați au fost înălțate pe pari la poarta caselor lor, ca semn de intimidare. Bucăți din trupurile lor au fost așezate la răscruci de drumuri, însă aceste locuri au devenit altare ale credinței, cinstite de poporul dreptcredincios.
Astfel și-au vărsat sângele acești ostași ai lui Hristos, devenind mărturisitori ai Ortodoxiei și ai neamului românesc.
Cinstirea Sfinților Năsăudeni
Jertfa lor nu a fost uitată. În inimile năsăudenilor, numele lui Tănase Todoran și ale celor împreună cu el au fost pomenite din generație în generație. În anul 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, recunoscând sfințenia vieții și jertfa lor pentru credință, a hotărât canonizarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, stabilind ziua de prăznuire la 12 noiembrie.
Astăzi, biserici din întreaga țară îi pomenesc cu evlavie, iar la Salva, Bichigiu, Mocod, Zagra și Telciu se înalță rugăciuni întru pomenirea lor. În localitatea Salva a fost ridicat un monument comemorativ, iar în bisericile năsăudene se păstrează icoane care înfățișează pe Sfinții Martiri, purtând aureolele sfințeniei.
Moștenirea lor spirituală
Pilda Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni este una de credință neclintită, curaj și dragoste de neam. Ei nu au fost oameni de arme în sensul lumii, ci ostași ai lui Hristos, care au înțeles că adevărata libertate nu este cea dată de oameni, ci cea care izvorăște din credință și din legătura cu Dumnezeu.
Prin cuvântul său, Atanasie Todoran a trezit conștiința unui popor. El a arătat că nu se poate trăi în libertate dacă sufletul este rob al minciunii și că nu se poate iubi neamul fără a iubi credința.
Într-o lume în care mulți se supuneau compromisurilor pentru câteva privilegii lumești, acești martiri au ales Crucea lui Hristos. Au înțeles că mai bine este să mori pentru adevăr, decât să trăiești în minciună.
Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, pildă vie de credință și jertfă românească
Ei ne învață că credința nu se negociază, că neamul și Biserica sunt daruri sfinte pe care trebuie să le apărăm chiar și cu prețul vieții.
Cuvintele lui Atanasie Todoran, rostite acum mai bine de două secole și jumătate, răsună și astăzi ca un îndemn pentru fiecare român:
„Nu vom purta armele ca sfânta credință să ne-o batjocorească!”
Această mărturisire, pecetluită cu sânge, a deschis o filă de lumină în istoria neamului nostru. Prin jertfa lor, Sfinții Năsăudeni s-au făcut rugători în ceruri pentru țara și Biserica noastră, iar prin pomenirea lor, sufletele noastre se întăresc în dreapta credință.
Troparul Sfântului Martir Atanasie Todoran
Glas 1
Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului, primind cu bărbăţie moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câştigat cununa cea neveştejită a sfinţeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.