În fiecare an, pe data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea uneia dintre cele mai mărețe figuri profetice din Vechiul Testament: Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Cuprins de un zel dumnezeiesc neostoit, acest proroc al Domnului s-a arătat nu doar mustrător al împăraților nedrepți și al poporului căzut în idolatrie, ci și făcător de minuni, înaintevestitor al Domnului Iisus Hristos și icoană a sfințeniei monahale.
Obârșia și chemarea
Sfântul Ilie s-a născut în cetatea Tesvi din Galaad, de unde și numele său „Tesviteanul”. Tradiția apocrifă spune că era din seminția lui Aaron, deci cu origine preoțească. Încă de la naștere a fost înconjurat de semne cerești. Tatăl său, Sovac, a avut o vedenie în care pruncul era înfășat în scutece de foc și hrănit cu văpăi, imagine ce prefigura râvna arzătoare ce avea să-i mistuie întreaga viață. Prorocul a crescut în asceză, post și rugăciune, păzind cu strictețe Legea lui Dumnezeu, în curăție trupească și duhovnicească, având o viață de pustnic înainte de a fi chemat public la slujirea profetică.
Contextul istoric și religios
La vremea când Sfântul Ilie a fost chemat la propovăduire, poporul lui Israel trecea printr-o perioadă de profundă rătăcire religioasă. Împărăția lui Israel se despărțise de cea a lui Iuda în urma neînțelepciunii lui Roboam, fiul lui Solomon. Cele zece seminții ale lui Israel își aleseră ca rege pe Ieroboam, care, din motive politice, a instaurat cultul vițeilor de aur pentru a abate poporul de la închinarea în Templul din Ierusalim. Rătăcirea aceasta a degenerat cu timpul, iar pe vremea regelui Ahab și a soției sale Isabela, o prințesă păgână din Sidon, închinarea la Baal și Astarte devenise normă, iar profeții Domnului erau prigoniți.
Râvnitor al dreptei credințe
Prorocul Ilie este chemat de Dumnezeu ca să înfrunte această apostazie. În numele Domnului, el vestește lui Ahab: „ Atunci Ilie Tesviteanul, proroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab: «Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!».” (III Regi 17,1). Astfel începe una dintre cele mai cumplite secete din istoria Israelului, care a durat trei ani și jumătate. În tot acest timp, Ilie este hrănit minunat de corbi la pârâul Cherit, iar apoi găsește adăpost la o văduvă din Sarepta Sidonului, căreia i se înmulțesc, prin cuvântul prorocului, făina și untdelemnul. Tot acolo, Ilie înviază pe fiul acesteia, prevestind astfel biruința vieții asupra morții prin puterea lui Dumnezeu.
Judecata de pe Carmel
După ani de secetă, la porunca Domnului, Ilie se întoarce la Ahab și îi cere să adune poporul și pe cei 450 de proroci ai lui Baal pe Muntele Carmel. Acolo are loc o confruntare decisivă: fiecare parte trebuie să aducă jertfă, iar Dumnezeul care va răspunde cu foc din cer, Acela este Dumnezeul cel adevărat. Prorocii lui Baal strigă în zadar, dar la rugăciunea lui Ilie, foc din cer coboară și mistuie jertfa stropită cu apă. Poporul, uimit, cade cu fața la pământ și strigă: „ Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: «Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!».” (III Regi 18,39). Această minune duce la uciderea prorocilor mincinoși și la întoarcerea ploii pe pământ, la rugăciunea sfântului.
Prigoană, deznădejde și mângâiere
Furia reginei Isabela nu întârzie, iar Ilie este nevoit să se ascundă în pustie. Cuprins de deznădejde, cere Domnului să-i ia viața, dar Dumnezeu îi răspunde cu blândețe, arătându-i că nu este singur și că încă mai sunt șapte mii de bărbați care nu s-au închinat lui Baal. Ilie este hrănit de înger și merge până la muntele Horeb, unde are parte de una dintre cele mai tainice și profunde revelații ale Vechiului Testament: Dumnezeu nu Se arată în vijelie, în cutremur sau în foc, ci în „ După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul».” (III Regi 19,12), semn al blândeții și milostivirii dumnezeiești.
Ucenicia și moștenirea
La porunca Domnului, Ilie îl cheamă pe Elisei ca ucenic și urmaș în lucrarea profetică. Spre sfârșitul vieții sale pământești, Ilie este însoțit de Elisei până la Iordan, pe care îl desparte cu cojocul său, trecând ca pe uscat. Și, în timp ce mergeau, „ Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.” (IV Regi 2,11). Această suire la cer cu trupul îl face pe Ilie una dintre cele două figuri ale Vechiului Testament care nu au gustat moartea, alături de Enoh și care vor reveni, potrivit Apocalipsei, ca mărturisitori ai Adevărului la sfârșitul veacurilor.
Ilie în Tradiția Noului Testament
Prorocul Ilie este prezent în mod strălucit și în Noul Testament. La Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor, el se arată împreună cu Moise, simbolizând legea și prorocii care se împlinesc în Hristos. Domnul îl numește pe Sfântul Ioan Botezătorul un „ Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.” (Matei 17,12), arătând că râvna și lucrarea de pregătire a căii Domnului sunt ale celor doi mari proroci.
Râvnă, judecată și milă
Sfântul Ilie este o icoană vie a râvnei pentru Adevăr, a curăției sufletești și a puterii rugăciunii. El a fost omul care a închis cerurile și le-a deschis, care a coborât foc din cer, dar și cel care a înviat morți și a adus mângâiere unei văduve. Este un model desăvârșit pentru monahi, pentru prorocii Bisericii și pentru toți creștinii care doresc să urmeze adevărul, chiar cu prețul prigoanei. Ilie nu este doar un profet al judecății, ci și al milei, învățând din vedenia de pe Horeb că Dumnezeu nu este doar putere, ci și blândețe.
Prorocul și sărbătoarea sa în Biserica Ortodoxă
Pomenirea Sfântului Proroc Ilie pe 20 iulie este una dintre cele mai solemne sărbători ale verii. În tradiția populară românească, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul celor care se luptă cu fulgerele și tunetele, fiind deseori invocat pentru protejarea recoltelor. De asemenea, în unele zone, sărbătoarea lui este ținută cu mare evlavie, considerându-se că cine lucrează în această zi poate cădea sub pedeapsa cerească.
În iconografie, Ilie este reprezentat adesea fie în carul de foc ridicându-se la cer, fie stând la râul Cherit, hrănit de corbi. Dar mai presus de toate, el este imaginea celui care a ars de dor pentru Dumnezeu și care a fost luat la cer cu trupul, ca prefigurare a învierii și îndumnezeirii omului.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este viu în conștiința Bisericii ca unul dintre cei mai mari proroci și ca un stâlp al dreptei credințe
El ne învață că râvna pentru Dumnezeu nu este doar luptă, ci și blândețe; nu doar dreptate, ci și milă. Iar atunci când credința este încercată de idolatrie, rătăcire sau compromis, Ilie ne arată calea curajului și a sfințeniei.
Prin viața, minunile și suirea sa la cer, Sfântul Ilie rămâne un rug aprins al Vechiului Legământ, o flacără profetică ce luminează până astăzi Biserica Domnului Iisus Hristos.
Condacul Sfântului Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul
Glasul 2
Prorocule şi înainte văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Sfinte Proroc Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni.
Troparul Sfântului Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul
Glasul 4
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.