Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin este una dintre figurile luminoase ale Ortodoxiei românești din secolul al XVIII-lea. Viața sa, marcată de suferințe, lepădare de sine și iubire pentru Iisus Hristos, a lăsat o amprentă profundă asupra vieții monahale și pastorale din Moldova. Canonizarea sa din anul 2006 nu a fost doar o recunoaștere a unei vieți sfinte, ci și o reașezare a unui model autentic de sfințenie în conștiința Bisericii.
Rădăcini ardelenești și chemarea spre pustnicie
Născut în anul 1671 în satul Gledin, din zona Bistriței-Năsăud, Sfântul Pahomie a crescut într-o familie temătoare de Dumnezeu. Era o perioadă tulbure pentru credința ortodoxă din Ardeal, care era supusă presiunilor catolice și unirii cu Roma. Aceste tensiuni au contribuit la decizia tânărului Pahomie de a părăsi locurile natale și de a căuta adăpost și libertate duhovnicească în Moldova.
Aici, la Mănăstirea Neamț, a intrat în monahism, primind numele de Pahomie. S-a remarcat repede prin smerenie, răbdare și dragoste de nevoință. A fost hirotonit preot, iar mai apoi, în urma trecerii la Domnul a starețului Ioan, a fost ales stareț al mănăstirii. Cu toate acestea, dornic de liniște, a renunțat la conducerea obștii după doar doi ani.
Ucenicia duhovnicească în Rusia
Dorul său pentru o viață de rugăciune mai adâncă l-a purtat până în Rusia, la marele Sfânt Dimitrie al Rostovului. Aici a stat doi ani, primind învāțături și luminare sufletească. Acest pelerinaj duhovnicesc i-a consolidat chemarea spre o viață de isihie, departe de tumultul lumii.
La întoarcerea în Moldova, a refuzat să revină în funcția de stareț și a ales să se retragă împreună cu patru ucenici într-un loc pustnicesc, unde a întemeiat un mic schit. Dar nici această retragere nu avea să dureze prea mult.
Episcop al Romanului – slujire cu discernământ și echilibru
În anul 1707, Sfântul Pahomie a fost ales episcop al Romanului. A fost o perioadă dificilă pentru el, pentru că, deși inima sa era aplecată spre rugăciune și liniște, a primit ascultarea de a conduce o eparhie întreagă. S-a dovedit înă o alegere inspirată: deși nu era iubitor de ranguri, a fost un bun chivernisitor al treburilor bisericești.
A susținut viața liturgică, a sprijinit clerul, a îngrijit de nevoile materiale ale eparhiei și a promovat educația religioasă. Nu s-a lăsat prins de autoritate sau fast, ci a lucrat discret și cu răbdare pentru a menține vie flacăra ortodoxiei.
După șapte ani, împreună cu binecuvântarea celor din jur, a renunțat la scaunul episcopal și s-a întors la viața pustnicească.
Ctitor al Schitului Pocrov și model de nevoință
La întoarcerea în codrii Moldovei, Sfântul Pahomie a ridicat o bisericuță cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Locul a fost numit Schitul Pocrov. Aici, rânduiala monahală era aspră, dar roditoare: tăcere continuă, privegheri de toată noaptea, renunțare la carne și ascultare desăvârșită.
Această viață, departe de ochii lumii, era pentru Pahomie o întoarcere la firescul chemării sale. A unit munca trupului cu rugăciunea neîncetată și cu studiul. Era un isihast autentic, într-o vreme în care astfel de trăiri erau rare.
Sfârșitul pământesc și îngroparea la Pocrov
La 14 aprilie 1724, Sfântul Pahomie a adormit într-un alt loc sfânt: Lavra Pecerska din Kiev. Trupul său a fost adus la Pocrov de egumenul Lazăr și îngropat în pronaosul bisericuței.
Această discreție a sfârșitului său a fost în acord cu toată viața pe care a dus-o: fără zarvă, fără laudă omenească, dar plină de lumină.
Canonizarea și aflarea moaștelor
Abia în anul 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea sa în rândul sfinților. Iar în anul 2013, pe 9 septembrie, trupul său a fost aflat nestricat, răspândind bună mireasmă, ca semn dumnezeiesc al sfințeniei lui.
Azi, Schitul Pocrov a rămas nu doar un loc de pelerinaj, ci și o mărturie vie a unei moșteniri duhovnicești autentice. Pelerinii care ajung acolo simt răcoarea sfințeniei și liniștea lăsată moștenire de Pahomie.
Un sfânt pentru vremuri tulburi
Modelul Sfântului Pahomie este cu atât mai actual azi, într-o lume sufocată de grabă, zgomot și superficialitate. El ne arată că nu funcțiile sau cuvintele multe aduc lumină, ci viața trăită în tăcere, cu rugăciune și cu dragoste pentru Adevăr.
A fost episcop, dar a rămas pustnic. A fost cărturar, dar a iubit munca simplă. A fost conducător, dar a preferat ascultarea. Chipul său este oglinda unui creștinism autentic, necosmetizat, dar plin de har.
Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin este o icoană vie a sfințeniei smerite, a dreptei socotințe și a slujirii neobosite
Viața lui vorbește despre puterea credinței, despre răbdarea în prigoană, despre echilibrul între ascultare și inițiativă, despre tăcerea care naște cuvânt.
El nu este doar un sfânt din trecut, ci un prieten ceresc pentru prezent. Ne cheamă, discret dar ferm, să-l urmăm pe Iisus Hristos cu sinceritate, cu inima curată și cu îndoială sfântă în tot ce facem.
Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului
Glas 4
Stea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoabă aleasă a ierarhilor români și ctitor al Schitului Pocrov din lavra Neamțului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.