Sfântul Ierarh Nifon, acest mare păstor și luminător al Bisericii Domnului Iisus Hristos, s-a născut în Grecia, în Moreea (Peloponez), între anii 1435–1440, din părinți binecredincioși și de bun neam, pe nume Manoil și Maria. Mai străluciți însă decât prin rangul lor erau prin dreapta credință și viața virtuoasă. La Sfântul Botez a primit numele de Nicolae. Încă din copilărie, dădea dovadă de cugetări bătrânești, de o minte ageră și de o dragoste fierbinte pentru învățătura cea bună. Pomenirea sa se face pe data de 11 august.
Nu se îndeletnicea cu jocuri copilărești, ci, asemenea unei albine harnice, aduna mierea înțelepciunii de la dascălii cei îmbunătățiți, deprinzându-se atât cu citirea Sfintei Scripturi, cât și cu viețile sfinților. În scurt timp, prin silință și istețime, i-a întrecut pe colegii săi, dovedind o cunoaștere adâncă a rânduielilor bisericești. Încă de tânăr, și-a deprins trupul cu înfrânarea, mâncând puțină pâine și bând puțină apă, doar pentru a-și potoli foamea și setea, iar mintea și-o hrănea cu rugăciunea și citirea.
Intrarea în viața monahală
Pe când era la școală, a cunoscut un ieromonah învățat și plin de virtuți, numit Iosif. Dorind cu toată inima viața călugărească, Nicolae l-a rugat să-l ia cu sine, fără știrea altora, de teamă să nu fie oprit. Cei doi au ajuns în părțile Epidaurului, unde viețuia un mare pustnic, Cuviosul Antonie, următor al Sfântului Antonie cel Mare.
Iosif a primit binecuvântarea bătrânului și s-a întors, iar Nicolae a rămas, rugându-l cu lacrimi pe Antonie să-l primească. La început, bătrânul l-a oprit, amintindu-i de asprimea pustniciei și de tinerețea sa, dar, văzând râvna neclintită a tânărului, l-a primit și l-a povățuit la nevoință. După o vreme, l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nifon și sfătuindu-l să fie neadormit în rugăciune și în pază împotriva vrăjmașului sufletelor.
Fericitul Nifon se hrănea cu lucrul mâinilor sale, fiind un scriitor iscusit de cărți bisericești. Când era încercat de gânduri de dor după părinți sau de bogăție, alerga la bătrânul Antonie și, spovedindu-se cu lacrimi, primea întărire și binecuvântare.
Căutător al învățăturii și al desăvârșirii
După mutarea la Domnul a Cuviosului Antonie, Nifon, dorind să-și sporească cunoștințele, a mers la Iarda, la vestitul dascăl Zaharia. Când acesta a fost hirotonit episcop, Nifon a plecat în Sfântul Munte Athos, așezându-se la început în Mănăstirea Pantelimon, apoi retrăgându-se la peștera Krughi pentru viață pustnicească.
Ulterior, a fost chemat ca dascăl la Marea Lavră a Sfântului Atanasie, iar mai târziu s-a mutat la Mănăstirea Dionisiu, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, unde a primit schima mare. Aici a fost rânduit citeț, ipodiacon, ierodiacon și, în cele din urmă, ieromonah. Prin nevoință, privegheri, post și dragoste față de toți, a ajuns un luminător al întregului Athos, vestit până în Tesalonic.
Mitropolit al Tesalonicului
După moartea mitropolitului Partenie, clerul și credincioșii l-au ales pe Nifon ca arhipăstor al Tesalonicului. Cu toate împotrivirile sale din smerenie, a primit ascultarea. Aici a propovăduit cu putere dreapta credință, mustrând rătăcirile și îndemnând pe bogați să ajute pe cei săraci și bolnavi, fără a face deosebire de lege sau neam.
În anul 1484, a participat la sinodul de la Constantinopol, care a osândit unirea mincinoasă de la Florența (1439), întărind astfel poziția Bisericii Ortodoxe.
Patriarh al Constantinopolului
În anul 1486, după moartea patriarhului, Sfântul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. Era o vreme grea pentru Biserică, aflată sub stăpânirea otomană, când turcii se amestecau în treburile bisericești. Păstorirea lui a fost scurtă și zbuciumată: a fost alungat din scaun, apoi rechemat la cererea poporului, și din nou surghiunit, de data aceasta la Adrianopol, la uneltirile potrivnicilor săi.
În Țara Românească
Vestea despre Sfântul Nifon a ajuns până la domnul Țării Românești, Radu cel Mare (1496–1508), care, fiind la Constantinopol pentru plata tributului, a cerut voie sultanului să-l viziteze la Adrianopol. L-a rugat să vină în țară pentru a pune rânduială în Biserica Munteniei.
Ajuns aici, Sfântul Nifon a adunat sinodul egumenilor și al boierilor și a hotărât întemeierea episcopiilor de la Râmnic și Buzău, sfințind doi episcopi vrednici.
Dar curând s-a ivit un conflict cu domnitorul: Radu cel Mare a dorit să căsătorească pe sora sa cu boierul Bogdan, care avea soție și copii în Moldova. Sfântul Nifon a refuzat cu tărie să binecuvânteze o astfel de căsătorie nelegitimă. Neclintit în hotărârea sa, a părăsit Țara Românească și s-a întors în Athos, la Mănăstirea Vatopedu, apoi la Dionisiu.
Fericitul său sfârșit
Ajuns la vârsta de 90 de ani, Sfântul Nifon și-a simțit aproape sfârșitul. S-a pregătit cu post, rugăciune și spovedanie, și-a dat sufletul în mâinile Domnului la 11 august 1508.
Era cunoscut și ca alcătuitor al rugăciunii de dezlegare citită la slujba înmormântării.
Aducerea moaștelor și canonizarea
După șapte ani, domnitorul Neagoe Basarab a trimis soli la Mănăstirea Dionisiu, cu încuviințarea monahilor, să aducă moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească. Ele au fost așezate la Mănăstirea Dealu, deasupra mormântului lui Radu cel Mare, ca semn de iertare pentru păcatul săvârșit.
În anul 1517, la sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș, patriarhul Teolipt I al Constantinopolului, împreună cu egumenii Sfântului Munte Athos și cu ierarhii țării, au săvârșit canonizarea Sfântului Nifon, aș adar, prima canonizare cunoscută pe pământ românesc.
Apoi, moaștele au fost așezate într-o raclă de argint și duse înapoi la Dionisiu, dar călugării au dăruit lui Neagoe Basarab capul și mâna dreaptă, care au fost depuse în biserica domnească din Argeș.
Chipul său duhovnicesc
Sfântul Nifon era blând, smerit, dar ferm în adevăr. Învățat, dar și plin de dragoste pentru cei simpli, a fost un apărător neclintit al dreptei credințe și al rânduielii canonice. Își petrecea vremea în rugăciune, priveghere, citire și scriere de cărți. În toate ascultările, de la simplu monah la patriarh, a căutat slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.
Învățăturile sale au rămas vii, iar viața lui este un model de statornicie în credință și de curaj în fața nedreptății. Biserica îl cinstește ca ocrotitor al eparhiilor Râmnicului și Buzăului, întemeiate prin grija lui.
Condacul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…
Pomenirea nevoinţelor tale cea strălucită şi de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veseleşte, părinte, sufletele tuturor celor binecredincioşi; iar atingerea de sfintele tale moaşte îndulceşte simţirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviinţă te mărim, înţelepte Ierarhe Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.
Troparul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 3
Podobie: Cu faptele strălucind…
Cu faptele dreptei credinţe strălucind toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Ierarhe Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.