În istoria Bisericii Ortodoxe Române, puține chipuri arhierești au strălucit atât de puternic prin sfințenia vieții și prin milostenia neobosită precum Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
Chip al iubirii jertfelnice și al slujirii desăvârșite
Păstor înțelept, slujitor al altarului cu lacrimi și părinte al săracilor, Sfântul Iosif a întruchipat, prin întreaga sa viață, idealul evanghelic al iubirii jertfelnice și al dăruirii totale pentru Hristos și aproapele.
Canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2017, el rămâne până astăzi un model viu de slujire arhierească, de credință neclintită și de milă față de cei lipsiți.
Originea și copilăria binecuvântată
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv s-a născut la data de 15 iulie 1818, în satul Răzălăi, din ținutul Soroca, Basarabia, într-o familie de preot. Tatăl său, Anania Mihalache, și mama sa, Teodosia, i-au insuflat din copilărie dragostea pentru Dumnezeu și pentru viața bisericească. La botez a primit numele Ioan.
Rămas de mic orfan de tată, iar mama sa retrăgându-se în monahism, pronia dumnezeiască a rânduit ca tânărul Ioan să fie luat în grija unchiului său, ierodiaconul Teofilact. Acesta l-a crescut în duhul ascultării și al rugăciunii, ducându-l mai întâi la Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, unde funcționa un vestit spital.
Aici, copilul Ioan a deprins nu doar tainele vieții monahale, ci și slujirea aproapelui aflat în suferință. A învățat ce înseamnă compasiunea, răbdarea și dăruirea față de cei bolnavi și neputincioși.
Formarea duhovnicească și intelectuală
După o vreme, împreună cu unchiul său, a mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focșani, unde, de asemenea, funcționa un spital. Apoi a ajuns la Buzău, unde a primit tunderea în monahism din mâinile marelui episcop Chesarie, luând numele de Iosif, după întâiul episcop al Argeșului.
Același ierarh l-a hirotonit diacon și l-a îndrumat spre învățătura de carte. A studiat la Seminarul Teologic din Buzău și la Academia Sfântul Sava din București, unde a avut profesori de seamă. De la profesorul Ioanid a învățat limba greacă, iar de la părintele Macarie ieromonahul a deprins arta psaltichiei românești.
Având un glas plăcut și o sensibilitate aparte pentru muzica bisericească, Sfântul Iosif a alcătuit și cântări psaltice, contribuind la îmbogățirea patrimoniului liturgic românesc.
Slujirea arhierească
Datorită virtuților sale și pregătirii temeinice, a fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor. A urmat cu vrednicie pilda Sfântului Ierarh Nicolae, arătând grijă pentru cler și credincioși.
În anul 1873 a fost ales episcop al Argeșului, iar în anul 1875, mitropolit al Moldovei. Timp de aproape trei decenii, a păstorit cu râvnă și responsabilitate una dintre cele mai importante eparhii ale țării.
Una dintre marile sale împliniri a fost finalizarea Catedralei Mitropolitane din Iași, în anul 1886, zidire începută de mitropolitul Veniamin Costachi. Împlinind o făgăduință primită în vedenie, Sfântul Iosif a dus la bun sfârșit această lucrare de mare importanță pentru viața bisericească a Moldovei.
De asemenea, a mutat Seminarul de la Socola, a restaurat bisericile Sfântul Nicolae Domnesc și Sfinții Trei Ierarhi și a reorganizat viața teologică și pastorală a eparhiei.
Grija față de sfintele moaște și viața liturgică
Un moment deosebit din slujirea sa l-a constituit mutarea moaștelor Cuvioasei Parascheva, în anul 1889, de la Mănăstirea Trei Ierarhi la noua Catedrală Mitropolitană. După ce a văzut cum racla veche a fost cuprinsă de flăcări, iar sfintele moaște au rămas neatinse, a poruncit confecționarea unei racle noi din argint.
Această grijă față de sfintele odoare arată evlavia sa profundă și conștiința prezenței harului lui Dumnezeu în viața Bisericii.
Dumnezeiasca Liturghie o săvârșea cu lacrimi și cu bucurie duhovnicească, fiind pentru el izvor de putere și luminare. Rugăciunea, citirea Scripturii și postul făceau parte din viața sa zilnică.
Milostenia, semnul distinctiv al sfințeniei sale
Virtutea care l-a consacrat în conștiința poporului a fost însă milostenia. Sfântul Iosif nu a considerat niciodată bunurile sale ca fiind proprii, ci ca aparținând săracilor.
Se îngrijea de orfani, văduve, elevi, bolnavi și nevoiași, împărțind tot ce avea. Dădea adesea și rasa de pe el, iar darurile primite le transforma imediat în ajutor pentru alții. Uneori se împrumuta pentru a putea continua milostenia, ajungând la sfârșitul lunii dator, dar cu inima împăcată înaintea lui Dumnezeu.
Nu dădea niciodată mai puțin de o pâine, spunând adesea: „Bani pentru o pâine!”.
Când era în putere, cobora personal între cei săraci, îi binecuvânta și le vorbea cu dragoste. Mai târziu, din slăbiciune trupească, arunca milostenia de la balcon, fără a înceta însă grija pentru ei.
Apărător al credinței și părinte duhovnicesc
Sfântul Iosif a fost și un neînfricat apărător al dreptei credințe. A stat împotriva influențelor potrivnice Bisericii, venite atât din partea autorităților lumești, cât și din interior, prin preoți răzvrătiți.
Cuvântul său era puternic, pentru că era susținut de viața sa curată. Postea, se ruga, era cumpătat și își rânduia timpul cu multă înțelepciune.
Era căutat ca duhovnic și sfătuitor, cunoscând adânc Sfânta Scriptură. Blândețea și discernământul său aduceau pace sufletelor tulburate.
Smerenia și ascultarea îl caracterizau în toate. Primea orice încercare ca venind din mâna lui Dumnezeu, fără cârtire.
Trecerea la Domnul și canonizarea
După 27 de ani de păstorire rodnică, Sfântul Ierarh Iosif s-a mutat la cele veșnice în ziua de 26 ianuarie 1902, în pace și nădejdea Învierii.
Poporul l-a numit încă din timpul vieții „Iosif cel Sfânt și Milostiv”. Această evlavie s-a confirmat oficial prin canonizarea sa de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2017, stabilindu-se ca zi de pomenire data de 26 ianuarie.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Iosif cel Milostiv
Viața Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv ne arată că adevărata slujire a Domnului Iisus Hristos se împlinește prin smerenie, rugăciune și dragoste față de aproapele. El a unit în mod desăvârșit slujirea liturgică cu milostenia concretă, credința cu fapta, autoritatea cu blândețea.
Într-o lume marcată de egoism și indiferență, exemplul său rămâne un far luminos pentru cler și credincioși deopotrivă.
Pentru ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Glasul 3
Podobie: Mare apărător…
Curăția ta și rugăciunea, milostenia și înfrânarea vas ales al Sfântului Duh te-au făcut; pentru aceasta, Moldovei fiind păstor, urmai cu totul Păstorului Celui bun; Sfinte mare Ierarhe, milostive Iosife, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Condacul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Glasul 8
Podobie: Apărătoare Doamnă…
Milostivirii lui Hristos urmând, Părinte, tuturor toate te-ai făcut, precum Apostolul, Ierarhe Iosif, cu milostivirea; deci în ceruri, fericite, odihnindu-te, te rogi pentru cei ce-ți cântă cu evlavie, zicând: Bucură-te, Sfinte Iosif, de Hristos înțelepțite!