Istoria Bisericii Ortodoxe Române este strâns legată de oameni sfinți și luminați care, prin dragoste, înțelepciune și curaj, au pus temelia unei vieți duhovnicești și ecleziale stabile.
Unul dintre acești mari ierarhi este Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, cel care a unit prin lucrarea sa înțeleaptă și inspirată credința ortodoxă a poporului român cu Biserica-mamă a Constantinopolului.
El a fost nu doar primul mitropolit recunoscut oficial al Țării Românești, ci și un adevărat întemeietor al organizării bisericești de pe aceste meleaguri.
De la Vicina la Curtea de Argeș, drumul providențial al unui ierarh înțelept
Sfântul Iachint provenea din Vicina, un important oraș-port situat pe Dunăre, în apropierea actualei localități Isaccea. În secolele XIII-XIV, Vicina era un centru comercial și religios înfloritor, aflat sub influența bizantină. Acolo a funcționat un scaun mitropolitan, care a avut un rol deosebit în păstrarea legăturilor dintre românii de la nord de Dunăre și lumea ortodoxă greacă.
În prima jumătate a secolului al XIV-lea, când Sfântul Iachint se afla în fruntea Mitropoliei de la Vicina, Bizanțul era în declin, slăbit de războaie interne și de presiunile externe ale tătarilor și genovezilor. Vicina, cucerită de tătari în jurul anilor 1337-1338 și ocupată de genovezi din 1352, nu mai putea oferi siguranță și stabilitate vieții bisericești. În aceste condiții, Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească Vicina și să se retragă în Țara Românească, unde domnitorii Basarab I și fiul său Nicolae Alexandru întemeiau o structură statală puternică și independentă.
Recunoașterea oficială a Mitropoliei Ungrovlahiei
La Curtea Domnească din Argeș, Sfântul Iachint a fost primit cu cinste și respect de către voievodul Nicolae Alexandru Basarab (1352–1364). Domnitorul, dornic să întărească legătura țării sale cu lumea ortodoxă, a cerut Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol recunoașterea oficială a mitropolitului Iachint drept păstor al întregii Țări Românești.
Astfel, în luna mai a anului 1359, Sinodul Patriarhiei Ecumenice, prezidat de patriarhul Calist I și sub împăratul Ioan V Paleologul, a aprobat cererea domnitorului român. Printr-un act patriarhal, Iachint era numit „păstor legiuit a toată Ungrovlahia, cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea și îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui și a întregii sale domnii”.
Acest moment marchează nașterea oficială a Mitropoliei Ungrovlahiei, prima instituție bisericească recunoscută canonic pe teritoriul Țării Românești. Prin efortul comun al domnitorului Nicolae Alexandru și al Sfântului Iachint, Biserica românească s-a așezat sub protecția și binecuvântarea Patriarhiei de la Constantinopol, păstrându-și totodată autonomia în conducerea treburilor interne.
Această recunoaștere canonică a avut o mare importanță nu doar religioasă, ci și politică. Într-o vreme când regele Ungariei, Ludovic cel Mare (1342–1382), încerca să impună catolicismul în Țara Românească, Iachint și voievodul Nicolae Alexandru au apărat cu tărie dreapta credință și unitatea ortodoxă.
Ierarhul prieten al Sfântului Grigorie Palama
Sfântul Iachint nu a fost doar un ierarh de mare cultură, ci și un ucenic și prieten apropiat al Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al energiilor necreate și apărător al isihasmului. Influențat de spiritualitatea isihastă athonită, Iachint a înțeles rolul deosebit al monahismului în păstrarea credinței și a vieții duhovnicești autentice.
De aceea, el a adus în Țara Românească pe Sfântul Nicodim de la Tismana, călugăr cu o înaltă viață duhovnicească, format la Sfântul Munte Athos. Sub îndrumarea lui Iachint, Sfântul Nicodim a întemeiat mănăstiri după model athonit, punând bazele unei vieți monahale organizate și înfloritoare în spațiul românesc.
Printre aceste mănăstiri se numără Tismana, Negru Vodă din Câmpulung, precum și biserica domnească „Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeș. Aceste lăcașuri nu erau doar centre de rugăciune, ci și adevărate școli duhovnicești, unde se forma clerul și se păstra nealterată tradiția ortodoxă.
Prin aceste fapte, Sfântul Iachint a devenit un adevărat întemeietor al monahismului românesc. Mănăstirea Cutlumuș din Athos, supranumită „mănăstirea românilor”, a fost și ea strâns legată de lucrarea sa, fiind locul de formare al multor monahi valahi care au revenit în țară purtând duhul rugăciunii și al liniștii athonite.
Lucrător în via Domnului și păstor al românilor de peste munți
În calitatea sa de mitropolit, Sfântul Iachint s-a îngrijit nu doar de clerul și credincioșii din Țara Românească, ci și de românii aflați în Transilvania, numiți atunci „plaiuri”. Ca „exarh al plaiurilor”, el hirotonea preoți și trimitea misionari peste munți, pentru a întări comunitățile ortodoxe aflate sub presiunea catolică.
Prin această activitate pastorală, Sfântul Iachint a unit spiritual românii de pe ambele versante ale Carpaților, menținând legătura de credință și limbă între ei. Aceasta lucrare, tăcută și jertfelnică, a avut un rol uriaș în păstrarea identității ortodoxe a poporului român.
Sfârșitul vieții și moștenirea spirituală
În ultimii ani ai vieții sale, Sfântul Iachint s-a aflat la reședința mitropolitană din Curtea de Argeș, sub domnia lui Vladislav I (1364–1377). Deși vârstnic și bolnav, el continua să se îngrijească de buna rânduială a Bisericii și de succesiunea ierarhică.
În anul 1370, el a trimis o scrisoare patriarhului Filotei al Constantinopolului, explicând că nu poate participa la ședințele Sinodului Patriarhal din cauza bătrâneții și a bolii. În aceeași scrisoare, arăta grija pentru viitorul scaunului mitropolitan, recomandându-l pe dicheofilaxul Daniil Critopol, trimis de Patriarhie în Țara Românească, ca succesor al său.
Puțin timp mai târziu, în prima jumătate a anului 1372, Sfântul Iachint s-a mutat la Domnul. A fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeș, loc de odihnă al marilor ierarhi și domnitori români.
Canonizarea și cinstirea sa în Biserica Ortodoxă Română
După secole de venerare tăcută, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 28 octombrie 2008, zi în care Biserica îl cinstește cu evlavie deosebită.
Prin această recunoaștere, Biserica a așezat în rândul sfinților pe cel care a fost nu doar un păstor al timpului său, ci și întemeietorul ierarhiei bisericești românești, un model de credință, înțelepciune și ascultare de Dumnezeu.
Moștenirea Sfântului Iachint, unitate, credință și lumină
Lucrarea Sfântului Iachint de Vicina rămâne una providențială. El a știut să aducă împreună experiența bizantină, tradiția athonită și realitățile românești, dând Bisericii noastre o temelie solidă. Prin înțelepciune, a reușit să păstreze legătura cu Patriarhia Ecumenică, asigurând recunoașterea canonică a ierarhiei românești; prin rugăciune, a întărit viața monahală și duhovnicească; iar prin exemplul personal, a arătat cum trebuie să fie un adevărat păstor al lui Hristos.
Astăzi, când privim spre începuturile Mitropoliei Ungrovlahiei, vedem în persoana Sfântului Iachint nu doar un ierarh al trecutului, ci un simbol al unității și credinței neclintite. El a fost omul trimis de Dumnezeu pentru a așeza rânduială, pentru a apăra dreapta credință și pentru a uni într-un singur duh poporul ortodox român.
În lumina sfințeniei sale, Biserica noastră a crescut și s-a înrădăcinat în Hristos, devenind, prin lucrarea lui și a urmașilor săi, o Biserică vie, mărturisitoare și dătătoare de nădejde.
Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Țării Românești, rămâne pentru noi un model de ierarh desăvârșit, un părinte duhovnicesc al neamului și un rugător neîncetat pentru unitatea și mântuirea poporului român.
Condacul Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești
Glasul 8
Pe apărătorul dreptei credinţe, pe Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, cel ce s-a arătat ca un luceafăr strălucitor în zorii Mitropoliei Ţării Româneşti şi a împlinit cele duhovniceşti ale păstoriţilor săi, să-l lăudăm cu inimi curate la prăznuirea sa cea de peste an, zicând: Bucură-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pământ românesc.
Troparul Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești
Glasul 1
Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiule între mitropoliţii Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credinţe, lucrător al virtuţilor şi rugător pentru sufletele noastre.