Biserica Ortodoxă Română a avut de-a lungul timpului numeroși ierarhi care au marcat prin viața, credința și lucrarea lor atât istoria neamului, cât și viața duhovnicească a poporului. Printre aceștia se numără și Sfântul Ierarh Dionisie (Erhan), Episcopul Cetății Albe-Ismail, trecut în rândul sfinților în anul 2018 și prăznuit la 17 septembrie. Viața sa este un exemplu de jertfelnicie, smerenie și devotament față de Biserică și neam, iar testamentul lăsat de el mărturisește statornicia credinței și înțelepciunea unui ierarh cu adevărat luminat de Dumnezeu.
Copilăria și chemarea la viața monahală
Sfântul Dionisie Erhan s-a născut la 2 noiembrie 1868 în satul Bardar, județul Lăpușna, într-o familie evlavioasă, părinții săi fiind Vasile și Andriana Erhan. Din copilărie a primit daruri deosebite: de la tatăl său dragostea pentru carte și pentru limba românească, iar de la mamă statornicia în credință și respectul pentru obiceiurile strămoșești.
Încă de tânăr, Dumitru, numele de botez al viitorului ierarh, a arătat dorință pentru învățătură și rugăciune. La vârsta de doar 15 ani, răspunzând chemării lui Dumnezeu și hotărârii tatălui său, a intrat ca frate în Mănăstirea Suruceni, unde a început să se formeze în viața duhovnicească. Deși mănăstirea era săracă, iar viața grea, tânărul Dumitru a rămas statornic în hotărârea sa, dorind să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos.
Formarea duhovnicească și culturală
Tânărul monah a fost neobosit în dorința de a se instrui. A citit cu sârguință Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, devenind un autodidact remarcabil. În anul 1890 a fost rasoforit, în anul 1899 a depus voturile monahale primind numele Dionisie, iar ulterior a fost hirotonit ierodiacon (1900) și ieromonah (1904).
Prin râvna sa, prin blândețe și înțelepciune, dar și prin fermitate în apărarea credinței și a identității românești, a câștigat respectul obștii monahale. Astfel, în anul 1908, a fost ales stareț al Mănăstirii Suruceni, unde a condus viața de obște cu multă responsabilitate, devenind un adevărat părinte duhovnicesc.
Implicarea în viața Bisericii și a Neamului
Perioada în care a fost stareț a coincis cu frământările istorice ce aveau să ducă la Marea Unire din anul 1918. Sfântul Dionisie a fost un sprijin pentru mulți dintre cei care aveau să facă parte din Sfatul Țării, conducătorii Basarabiei care au votat unirea cu România. El i-a povățuit și întărit duhovnicește pe aceștia, arătând prin aceasta că dragostea de Biserică și dragostea de Neam merg împreună.
În mai 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar la 22 iulie același an a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit la Iași. Această alegere a arătat recunoașterea vredniciei sale de către Biserică.
Episcop al Cetății Albe-Ismail
Momentul cel mai important al slujirii sale ierarhice a venit în anul 1934, când a fost ales Episcop al Cetății Albe și Ismailului. Ceremonia de învestitură a avut loc la București, în prezența Regelui Carol al II-lea, a înaltului cler și a numeroaselor personalități. Aceasta a arătat prestigiul pe care îl avea noul ierarh și rolul său în consolidarea vieții bisericești și naționale.
Ca episcop, Dionisie Erhan a desfășurat o intensă activitate pastorală și misionară. A sprijinit zidirea și restaurarea de biserici, a contribuit la întărirea vieții spirituale, a încurajat formarea clerului și a susținut opere sociale precum azile și orfelinate. Episcopia Cetății Albe-Ismail a înflorit sub păstorirea sa, fiind un exemplu de slujire autentică.
Testamentul duhovnicesc
Un document de o mare valoare spirituală este Testamentul pe care Sfântul Dionisie l-a lăsat în ultimele sale zile. În el, ierarhul își arată recunoștința față de părinți, față de Dumnezeu și față de Biserică.
El mărturisește că a dorit toată viața „să fie purtător de grijă de sufletele încredințate” și că a căutat să fie „îndreptător pe calea mântuirii și nicidecum prilej de poticnire pentru cineva”. Într-o lume marcată de frământări și ispite, ierarhul s-a dovedit a fi un păstor adevărat, care a pus îmbogățirea sufletească mai presus de orice.
Testamentul său se încheie cu un strigăt plin de iubire și responsabilitate:
„Mântuiți-vă, fraților!”
Aceste cuvinte sunt expresia unei vieți închinate lui Hristos și a dorinței ca toți să ajungă la mântuire.
Încercările vremurilor și ultimele clipe
În anul 1940, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov și a cedării Basarabiei, Episcopul Dionisie a fost nevoit să părăsească eparhia sa. A fost numit locțiitor al Episcopiei Argeșului, mângâind credincioșii din acea zonă într-o perioadă de mare suferință.
Totuși, după un an, s-a retras la Mănăstirea Suruceni, locul său de metanie, unde a continuat să trăiască în rugăciune și smerenie. La 17 septembrie 1943, după o viață de peste 60 de ani în slujba Bisericii, a trecut la Domnul, fiind înmormântat la Suruceni.
Descoperirea moaștelor și canonizarea
În anul 2018, în timpul unor lucrări la Mănăstirea Suruceni, trupul său a fost găsit neputrezit, fapt care a întărit și mai mult evlavia credincioșilor. La propunerea Sinodului Mitropoliei Basarabiei și cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Ierarh Dionisie a fost canonizat la 25 octombrie 2018, iar proclamarea solemnă a canonizării a avut loc în București, în octombrie 2019.
Astfel, Biserica a recunoscut sfințenia vieții sale, iar credincioșii au dobândit un nou rugător și mijlocitor în fața lui Dumnezeu. Moaștele sale, așezate spre închinare la Mănăstirea Suruceni, sunt izvor de har și binecuvântare pentru toți cei care vin cu credință.
Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, este o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române și a istoriei Basarabiei
Viața lui, marcată de credință, jertfelnicie și dragoste de neam, rămâne o pildă pentru toți. Testamentul său este un cuvânt viu și actual, iar moaștele sale sunt dovada sfințeniei pe care a dobândit-o.
Astăzi, când credincioșii îl prăznuiesc la 17 septembrie, ei se închină unui ierarh care și-a păstrat viața curată, care a îndrumat poporul pe calea mântuirii și care, din ceruri, continuă să se roage pentru Biserică și pentru neamul său românesc.
Troparul Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail
Glas 1
Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie, sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhului Sfânt și ai fost vrednic păstor al românilor basarabeni. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru sufletele noastre.